Tabara 3R: reiki, reinventare, relaxare

Tabara de Reiki – 3 R
by Andreea Talmazan

Reiki inseamna, in limba japoneza, “energia vitala universala”.

Sunt Andreea Talmazan – Maestru Reiki, formator de adulti, terapeut radiestezist grad 6 si te invit la prima editie a Taberei 3R: reiki, reinventare, relaxare!

Tabara 3 R: reiki, reinventare, relaxare isi propune urmatoarele obiective:

1. initierea participantilor pe gradele 1, 2 si 3

2. practicarea meditatiei

3. terapie individuala si de grup

4. tehnici si instrumente de reinventare

5. vizitarea celor mai importante obiective istorice din regiune

6. relaxare si interactiune:)

Tabara 3 R: reiki, reinventare, relaxare se adreseaza:

1. actualilor cursanti / practicanti de Reiki de toate gradele

2. celor care isi doresc initierea in Reiki

3. celor care isi doresc un week-end prelungit de relaxare si re-energizare

Locatia:

Orastioara. Am inchiriat o vila intreaga doar pentru noi! Locurile sunt limitate si se vor ocupa in ordinea efectuarii platii! (20 de persoane)

Scurt istoric al zonei:

Sarmisegetusa Regia este un complex de sanctuare, situat in Muntii Orastiei. Aici se remarca Sanctuarul Mare Rotund si “Soarele de andezit”. Data constructiei este si acum controversata: unii afirma ca orasul a fost ridicat in secolele III-II inainte de Hristos, pe cand altii cred ca ar fi mai vechi cu cel putin 600 de ani. Poate ca unul dintre motive este asemanarea de neinchipuit dintre planurile Sanctuarului Mare Rotund si a celui de la Stonehenge. Pare ca acelasi arhitect le-a inchipuit pe amandoua, cu diferenta ca cel de la Orastie este mai mic. Apoi, “Soarele de andezit” poate fi usor asemanat cu celebrul calendar Maya.

Capitala Daciei a fost cucerita si distrusa de armata romana in anul 106 d.H.

La circa 40 de km de Muntii Orastiei se afla ruinele celeilalte cetati cu acelasi nume, capitala Daciei Romane, numita si Ulpia Traiana Sarmisegetusa, fondata de guvernatorul Terentius Scaurianus între anii 108 – 110. Timp de doua secole acesta a fost centrul politico-administrativ al provinciei Dacia.

Sediile guvernatorului, al administratiei, al aparatului fiscal, al centrelor militar, economic si religios isi aveau locul dupa zidurile cetatii. În timpul domniei împaratului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a fost denumita Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, iar mai apoi, în perioada 222-235 i s-a adaugat epitetul de metropolis.

Alte puncte de interes in zona sunt Cetatea Colt, Cetatea Malaiesi, Biserica din Densus, Biserica din Strei ca si Cetatea de la Hateg.

In afara cetatii romane, se mai pot vizita Sarmizegetusa pesterile Cioclovina, Ohaba Ponor, Manastirea Prislop si “Cetatea de Colt” din satul Suseni.

Biserica din Densuş, isi pastreaza inca secretele astfel incat nimeni nu poate spune cu certitudine cand a fost ridicata. Istoricii au pareri impartite. Unii spun ca ar fi fost ridicata pe ruinele unui edicifiu pre-crestin din Dacia, altii cred ca a fost ridicata pe fundatia unui templu inchinat zeului Marte, multi spun ca biserica a fost mai intai un mausoleu inchinat generalului Longinus Maximus, ucis de daci, Nicolae Iorga o plaseaza in secolul al XVI-lea iar istoricul de arta Vataseanu crede ca ar fi din ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

Cert este un singur lucru: la ora actuala este cea mai veche biserica din Romania in care se mai tin slujbe.

Perioada taberei:

26 – 30 noiembrie

Costul taberei:

600 RON (cazare, masa, cursuri) + transport

casutele mele dragi

Aseara vorbeam cu prietena mea Andreea si din una in alta, ne-am amintit de case dragi. Atunci mi-a venit ideea sa scriu despre asta.
Pana acum am stat in 35 de case, in 12 ani. Unele dintre ele imi vor ramane in suflet toata viata, neuitandu-le pe celelalte, insa. Fiecare mi-a dat cate ceva si in fiecare dintre ele am lasat mare parte din sufletul meu.
Dar ca si prima iubire, prima casa nu se uita niciodata.
N-am vrut sa stau in camin sub nici o forma. Imi doream atat de tare casuta mea, incat nu cred ca la momentul acela putea altceva sa aiba o mai mare insemnatate. Si pentru ca dorinta imi era uriasa, Dumnezeu dragutul a legat lucrurile frumos. M-a intrebat cineva, intr-o doara, daca vreau sa fac un film de prezentare pentru Sofitel. Ce trebuie sa fac? Regie si scenariu si sa-l produci. A bon!….
Orice proiect care are o provocare, e al meu! Zis si facut! M-am apucat de treaba. Multe nopti nedormite, uitasem de mancare. Si faceam pe vremea aia niste cafele de statea linguritza tzapana!:)
Am luat mareata suma de 350 de usd. La vremea aia erau bani, nu gluma. Cand m-am vazut cu banii in buzunar, mi-am zis: eu azi o sa am casa! Am iesit din studio, mi-am cumparat o Romania Libera si m-am pus pe studiat. Vad un anunt: de inchiriat garsoniera, 25 de usd / luna, in spatele politiei Udriste, plata in avans pe un an. Am facut urgent calculul. Aveam banii, imi mai ramaneau si mie de aruncat pe geam, asa ca am sunat si mi-am dat intalnire cu proprietarul chiar la garsoniera cu pricina.
Apoi mi-am dat seama ca eu habar nu am Bucurestiul, asa ca am intrebat printre colegi daca zona aceea este o zona buna. Cand mi s-a confirmat am simtit ca prind aripi la picioare. Am chemat urgent un taxi, m-am aruncat in el si am pornit catre casa visurilor.
Aveam tot felul de imagini in cap, asa ca nici vorba sa fiu atenta la drum. Mai conta?…
Am ajuns. Un bloco-vila, copacei in fata. Veche cladirea, din perioada interbelica. Exact asta voiam. Urc in fuga pana la etajul 3, bat la usa si intru ca o furtuna. Nu mai aveam aer sa pot articula vreun cuvant, am dat din mana a salut. Un tip statea sprijinit de calorifer si se uita pe geam. Am dat la o parte gandul “maaammmmaaa ce fata are asta”. Acum, uitandu-ma in urma, rad cu lacrimi. Cred ca daca as mai vedea un individ ca ala, cu siguranta as fugi mancand pamantul.
Ce a urmat a fost scurt: i-am dat banii, mi-a dat cheile zicandu-mi “ne vedem peste un an” si a plecat.
Cat de tzacanita am fost sa nu-i cer un buletin, un act al casei, o…ceva..!
Aveam casuta mea si asta era tot ce conta.
Holul de la intrare avea cam 1,5 m ..cu totul. In stanga era usa spre baie. Baie mare, cu o cada in care intotdeauna am avut nevoie de salteaua pneumatica sa nu ma innec, cu o ditamai paftaua pe ea, semnul producatorului. Pe jos, era o alta emblema mare si din fonta pe care scria “Regia anonima franceza”. M-am inmuiat de emotie. Aproape ca nu aveam curajul sa ating ceva din casa aia. Si n-am atins nimic. Altfel, inca din prima secunda as fi aflat ca nu am nici un fel de apa. Nici la chiuveta, nici la toaleta, nici la cada. Dar parca in asta ma impedicam eu!:))))
Tot din hol, cumva in diagonala, o bucata de perete lata cat sa fie o usa. De pe peretele cu usa porneau peretii camerei, ca doua raze de cerc. Al 4-lea perete era bucata de cerc ce unea razele, cu ferestre imense si obloane din lemn. Peretii erau albastri, iar pe jos parchet vechi si frumos. Pe geam, vedeam tot Bucurestiul, parcul mic si triunghiular din fata blocului si scoala de muzica, de unde ii auzeam si pe elevi exersand la diverse instrumente.
Nu stiu cat am stat asa, intepenita, respirand fiecare particula din casa aia. Mi se umpluse sufletul de frumos si eram atat de bucuroasa ca eram pe punctul de a deveni foc de artificii.
Am fugit inapoi in studio. Am rugat-o pe femeia se serviciu sa imi dea o punga de carpe noi si chestii de spalat si am lucrat cu o viteza fantastica, pentru ca trebuia sa alerg inapoi la casuta mea care ma chema, cu fiecare pala de vant care intra prin fereastra studioului.
Cand am terminat am iesit, am respirat tot aerul orasului si am pornit-o pe jos.
Pe drum m-am intalnit cu un fost coleg de liceu, cu vreo 3 ani mai mare ca mine, l-am luat de-o aripa si am zis ca trebuie sa imi vada casuta cea noua si sa bem pentru asta. Amluat de pe drum…nici nu mai stiu ce….as fi vrut sa fi fost sampanie, dar in perioada aia, in afara de Angeli nu gaseai ninic altceva.
Am ras, am glumit si ne-am invartit….vreo 4 ore…
Motivul era simplu – nu mai tineam minte o iota din zona in care trebuia sa ajung. El stia unde e Politia Udriste, asa ca aveam un reper. Am zis ca o sa luam fiecare straduta in parte si pana la urma o sa gasim casa. Incepuse sa rada de mine…si eu radeam de mine…dar eram prea fericita ca sa-mi pese de acest mic impediment. Am zis ca o sa dam anunt “pierdut garsoniera, gasitorului buna recompensa”.
In cele din urma, rupti de oboseala, am gasit casa.
Nu stiu daca a jucat incantarea sau chiar a fost incantat de casuta, nici asta nu mi se parea important. Eram fericita si asta era tot ce conta.
El, mai mare si mai cu cap decat mine, a controlat totul si a inceput: “bai nu ai apa, nu ai curent, nu ai bucatarie! Pentru ce ai dat tu atatia bani aici? Esti nebuna?”…Da poate ca eram. Dar eram fericita si asta era tot ce conta. Cu restul o sa ma descurc eu, mi-am zis. Iar lui i-am zis: da, dar simti asta? si am respirat adanc. N-a mai comentat nimic. A plecat dupa un timp. De atunci nu ne-am mai vazut…auzisem ca e mare arhitect in Anglia…
Eu am ramas….Am curatat si dezinfectat fiecare coltisor cu atata dragoste cum nu cred ca aratasem pana atunci niciunui lucru in viata mea. Iar cand am terminat era deja seara. Luminile Bucurestiului aratau asa de frumos de la fereastra mea, ca mi-au dat lacrimile. Am luat geaca de pe coltul usii pe care o atarnasem, am intins-o pe jos si m-am culcat. Direct pe parchet, caci nu aveam iota de mobila in casa aia. Nu stiu sa fi avut pana atunci sau de atunci incolo un somn mai frumos si mai odihnitor.
A doua zi mi-am adus hainele si cartile, caci atat aveam ca bagaj. Am descoperit un depozit de scanduri in apropiere si am luat doua sticle de vin foarte scump si m-am dus hotarata sa nu ma intorc fara scanduri de facut mobila. Can m-a vazut “maestrul” s-a crucit. M-a trimis sa schimb cele doua sticle de vin pe doua lazi de bere. M-am dezumflat. Si eu care luasem vin de colectie…dar in fine…nu te pui cu gustul omului. M-am intors tarand dupa mine, cu chiu cu vai cele doua lazi de bere.
S-a luminat la fata si m-a intrebat ce vreau. I-am zis ca-mi trebuie pat, raft de carti si dulap de haine.
“Bine, da-mi masurile, sa iti tai scandurile”.
Ei…aici e aici…ce masuri? cu ce sa masor…..M-am lipit de gardul depozitului si am masurat cu pasul. Cand am considerat ca e suficient am zis: uite asa, vreau 6 scanduri. Si tot asa am facut cu toate dimensiunile de care aveam nevoie. S-a crucit bietul om sau nu, a fost problema lui.
La final mi-a zis ca imi da un muncitor sa ma ajute. Am refuzat ferm. Cum putea sa imi rapeasca placerea asta. Pe drum, mi-am dat seama ce prostie am facut ca am refuzat. Scandurile, de brad, erau grele ale naibii. Dar nu le-am lasat jos decat cand am ajuns in casa. Adevarul e ca dupa sportul asta, pret de vreo doua saptamani nu prea am mai fost in stare sa ma misc.
Am stat un pic, ca Ganditorul de la Hamangia, m-am intors la depozit si i-am cerut un pumn de cuie. De care? a venit firesc intrebarea….ei na…de care?!…pffff…..de cuie!
“da’ la ce-ti trebuie mai copile?” ma intreaba “maestrul”
cum la ce? sa-mi fac mobila. Omul chiar s-a scarpinat in cap pret de mai multe secunde. Era incurcat rau cu una ca mine. Dar a vazut ca nu are cu cine discuta, si mi-a pus in brate o ditamai punga de cuie. Si mi-a dat si ciocan, ca s-a prins el ca nu am.
O noapte intreaga m-am muncit. Acasa, cam la doua saptamani imi demontam mobila din camera ca sa aranjez altfel, de ii disperasem pe ai mei, asa ca aveam eu o vaga idee de cum ar trebui construit un pat.
Nu vreti sa stiti cum am facut mobila aia. Nu stiu nici acum cum au suportat scandurile alea atata tona de cuie batute in toate directiile ca sa fiu eu sigura ca “mobila” e tzapana. ))
Cert este ca pana dimineata terminasem treaba. Mi-am aranjat lucrurile si am descoperit ca transformasem locul in micul meu colt de rai.
M-am imprietenit rapid cu vecinii mei de palier. Radu era fotoreporter la Reuters si avea la fel de multe doage lipsa ca si mine. Asa ca imediat am facut si aranjamentul cu apa. Fereastra mea de la baie era catre casa scarilor. Asa ca am luat un furtun, l-am bagat pe sub usa lui de la intrare. Cand voiam sa fac baie sau sa spal ceva, bateam cu o sticla de bere in perete. Cand voiam sa opreasca apa, la fel, dar semnalul, evident era diferit.
Dupa un an am plecat mai departe in viata, dar am luat cu mine pretutindeni casuta aceea si cand mi-e greu, ma refugiez in ea. Cu peretii albastri, peretele rotund plin de ferestre imense prin care zboara visele mele, cu obloane de lemn ca sa ma apere de vise rele si de urat, cu parcul triunghiular din fata si scoala de muzica din care si acum mai aud copiii exersand la vioara si pian…..

pentru specialisti

am avut cateva zile crancene, la nivel spiritual si datorita unor atacuri cam sub centura.
si dupa ce m-am calmat, gratie unei conversatii placute cu un bun prieten, mi-a venit ideea sa scriu cele ce urmeaza.
mai specilistilor in materie de viata mea, am sa incep prin a va spune ca Dumnezeu si parintii mei mi-au daruit viata asta ca s-o traiesc EU. nu voi, nu vecinu’ de la parter, nu sefu. EU!
asta ca sa intelegeti ca a ma judeca e o problema a voastra cu voi insiva.
eu cred ca m-am nascut sa fiu curioasa, sa caut mereu, sa explorez si sa savurez fiecare secunda, sa nu ma limitez la nimic si sa sar parleazul de cate ori se poate.
traiesc cu multa lumina in interiorul meu si de restul cu enorm de multe tigari, un simt al humorului sanatos si vartos si mai cu seama un simt autocritic ceva de speriat. de asta cred ca mi s-au dezvoltat dintii, de exemplu. de obicei ma enervez al dracu’ de greu, contrar temperamentului meu vulcanic, dar cand se intampla, gratie ditamai dintilor, ma infig direct in carotide. de-asta pe multi ii ustura multa vreme. de felul meu sunt animalut care nu ataca si nu se razbuna, dar dupa o mai veche vorba a mea, fratilor, ma puteti calca pe coada cat vreti, caci am sa ma uit zambind parinteste la joaca voastra. dar mare atentie la granita dintre coada si cur, ca e cel mai sensibil loc. iar daca ma calcati acolo, va musc direct.
enervarea mea, vine dintr-o suma de replici auzite din mai multe parti, toate la adresa mea (ele, replicile) de genul: gresesti, eu stiu unde gresesti dar tu nu vrei sa ma asculti sau: bai ti-ai facut viata cacat si nu iti dai seama ca facandu-ti tie rau, faci rau si celor din jur carora le pasa de tine. hai ma! pe bune acu! ete d-aia nu mai dormiti voi noaptea: de grija mea. printesa mai sunt.
elegant nu am comentat pana acum. si pentru ca n-am chef sa las nervii ca pe niste noroaie sa imi intre in viata. da’ acu ie-te ca rabufnesc, ca nu sunt zidul in care dati voi la infinit cu bocancii. is om ca si voi. paradoxal, nu?!:)
in final zic asa: hai sa ne vedem fiecare de borsul lui , iar daca nu aveti nimic pozitiv de zis, mai bine sa tacem impreuna. e mai constructiv. daca eu nu traiesc dupa standardele voastre, daca actionez diferit sau daca gandesc mai altfel, asta nu inseamna ca gresesc sau ca eu sunt gresita. pur si simplu nu sunt in normele voastre, nu sunt voi si mai ales nu sunt cine ati vrea voi sa fiu. e simplu. pe bune!
anul asta mi-am cautat job, am citit enorm, am vazut foarte multe filme, am strans bani pentru o fetita cu o boala incurabila, am contribuit la o campanie impotriva discriminarii si ii multumesc prietenei mele Cristina ca mi-a oferit sansa asta, am facut terapie cu oameni care chiar aveau nevoie de asta, am inceput in sfarsit sa scriu (si nu la blog ma refer), merg la niste cursuri minunate de Reiki, ma bucur de extrem de putinii prieteni adevarati pe care ii am si le multumesc si ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei (desi sincera sa fiu nu prea inteleg cum de ma suporta si nici ce naiba au gasit la mine) si am facut o multime de alte lucruri bune si frumoase pe care le voi pastra sub tacere si in continuare ma voi implica in proiecte frumoase si bune.
Nu stiu daca am facut mult, nu stiu daca am facut putin, tot ce stiu este ca am facut din tot sufletul. Fara sa astept nimic in schimb, fara sa cer sau sa dau bani (oricum anul asta chiar n-am mai avut de unde), dar cu TOT SUFLETUL MEU.
si pentru mine, cred ca asta a fost cel mai important an din viata mea.
aaa si sa nu uit. voua specialistilor in viata mea: n-am job, nu am carte de munca, nu platesc nimic la statu roman pe care nu-l recunosc, ca oricum in afara de boii de la bicicleta n-au ce sa-mi ia, nu mi-am facut asigurare de viata si nici pensie privata si in general, sincer, ma doare in cur de opiniile voastre de specialisti in viata mea, din simplul motiv nu ca nu va respect, pentru ca va respect mult, dar pentru ca sunt convinsa ca va bagati in viata mea pentru ca e mai simplu sa ma puneti pe mine la pamant, decat sa va uitati la vietile voastre si sa evoluati. e o bucurie morbida, daca pot sa ma exprim asa…dar in fond, e alegerea voastra.
eu oricum va iubesc in continuare, frumos si neconditionat.
si va reamintesc princpiul meu de viata: NU MOR CAII CAND VOR CAINII!
dixit!
va doresc sa visati frumos colorat si sa iubiti cu toata fiinta voastra!

auzi frate?

da, da! tu…ala care mi-ai stins lumina! sa stii ca ma duc sa o aprind! cum cand? uite acum! nu mai aman nici o secunda!
ei si sa te-mpinga pacatu sa mi-o mai stingi vreodata!
ce tampita am fost pana acu, ca am stat pe intuneric!
da….e mult mai bine asa!!!!

…

eram un om liber. zburam, cantam, ma bucuram de soare si de tot ce era in jurul meu. nu stiam sa zic nu. nu stiam sa accept ca raul in diverse forme poate exista, pentru ca mereu am trait cu credinta ca lumina din interiorul meu e mult mai puternica si poate sa anihileze orice e intunecat.
cumva am pierdut toate astea. cumva, ma gandesc ca acum ma lupt cu intunericul pentru a aprecia si mai mult lumina si frumosul.
nu imi e bine. si e prima data cand recunosc asta.
am momente cand nu mai am putere si momente in care nu mai cred. si ma lupt cu toate astea. cu fricile din mine, cu gandurile mele, cu ceea ce am uitat sa simt, cu voi, cu Dumnezeu.
la inceput nu am inteles de ce mi-a fost luat frumosul din mine. am trecut prin frici si panici. apoi am clocotit de revolta. si apoi, o liniste ciudata s-a instalat in mine. mi-e frica de linistea asta. mi-e frica sa nu fi innebunit intre timp, fara sa imi dau seama. mi-e frica sa nu fi murit.
imi dau doua palme. simt arsura pe obraji si calculez ca inca sunt vie. e bine. e bine? da, pana la urma e bine.
am renuntat cu multa vreme in urma sa-l intreb pe Dumnezeu “de ce?”. oricum nu mi-a raspuns niciodata si cred ca are lucruri mult mai bune de facut decat sa poarte cu mine o discutie legata de principii.
dupa aceea mi-am dat seama ca linistea aceea e buna. nu e buna izolarea careia m-am supus ca autopedeapsa. si-mi spun mereu: eu nu sunt asta, trebuie sa ma gasesc. sa scotocesc peste tot, sa ma scot din nou la lumina.
ma mai apucau revoltele interioare cand si cand, dar intensitatea lor nu mai era aceeasi. am ajuns sa rad de ele si am reusit sa le indepartez. a ramas in urma doar tristetea. pe asta stiu cum sa o alung. e suficienta o zi insorita.
buuuuunnnn..deci inca mai am solutii. si atunci de ce nu ajung la rezultatul pe care il vreau eu? e gresit? pun gresit problema? probabil.
cumva in ultima luna lucrurile au inceput sa se schimbe. nu imi dau seama inca in ce fel, dar ceva se intampla. urmaresc cu interes si foarte mare curiozitate.
iar linistea din mine incepe sa se transforme intr-un fel de intelepciune. pai eu nu vreau sa fiu inteleapta. daca imi dispare scanteia? daca o devin brusc o baba? aham …deci mi-e frica de batranete:)) da, da’ io o sa fiu o baba misto. si rad…
mai am pana atunci…
azi insa, mi-am permis sa fiu un pic trista. inca ma mai lovesc vorbele pline de rautate ale oamenilor…
dar maine cu siguranta va fi soare, pentru ca ASA VREAU EU!:)

clarificari

a aparut o noua pagina pe FB. se numeste bijuterii de lux. am dat click, curioasa cum sunt, sa vad ce mai e nou, trenduri etc. in primul rand am fost surprinsa sa vad “barbati bine” (a se citi cu bani si maxime pretentii) mari fani ai acestei pagini.
dau click pe poze si …na…nimic nou…rahaturi invelite in poleiala. adica multe briz brizuri, chietre (nici una nu era pretioasa) si sticla colorata.
nu voi generaliza, ca sa nu se simta nimeni lezat. da’ o sa va zic ce cred eu. ca e blogul meu!
singurele cadouri potrivite pentru o femeie, dupa parerea mea, sunt florile in glastra (chiar asa! adica nu alea taiate, omorate) si bijuteriile. nu parfumurile (m-au “gresit” pe mine cativa, dealtfel cu foarte bune intentii, dar nestiind ca am un ficat ultrasensibil si fac urat la mirosurile dulci si cel mai rau m-a gresit cineva care chiar m-a pus insistent sa ma dau cu acel parfum, in timp ce eu nu stiam cum sa refuz mai elegant…pana m-am enervat si i-am zis in fata, vazand ca tot nu pricepe, ca vomit daca mai miros fie si pentru o secunda parfumul ala).
dar! aici e un mare DAR! ma baieti, astia de aveti pretentii si fitze. deci, ma baieti, sincera sa fiu, va inteleg ingrijorarile financiare, dar lasati dracului mostenirea asta genetica gresita pe care o aveti si incercati macar pentru o secunda sa fiti barbati adevarati. daca chiar simtiti ceva pentru o femeie si chiar vreti sa ii faceti un cadou din suflet, n-o veti impresiona niciodata cu sticla colorata si brizbrizuri de 2 lei, fara pic de bun gust sau doar pentru ca e mare si cu multe inflorituri. daca totusi, finantele va sunt importante si nu va permiteti o bijuterie adevarata, faceti-i un colier dintr-o creanga de salcie. dar faceti-l cu mana voastra. va avea aceeasi valoare cu a unei bijuterii foarte scumpe si adevarate.
cristalele swarovski nu sunt nimic altceva decat sticla obtinuta in laborator si taiata intr-un mod creativ. da e sticla! chioara!
o recomandare de metale: platina, aur alb
o recomandare de stil: invatati un pic macar din ceea ce inseamna estetica, stil, combinati cu putin bun simt si nu aveti cum sa ratati
o recomandare de suflet: decat sa jigniti o femeie cu vreo chiciopeternie, mai bine zambiti frumos si cald si din suflet, pentru ca e GRATIS si pentru ca femeia de langa voi este mai pretioasa decat cea mai pretioasa bijuterie din lume, mai frumoasa ca ea si cu siguranta, mai desteapta ca voi din moment ce va tolereaza cu bunele si mai putin bunele …asta ca sa fiu si un pic rea, ca tot mi s-a zis zilele astea ca-s foarte rea
in rest, numai bine!:)

“daca ti-e teama de moarte, inseamna ca ai o viata care merita traita”

…e doar o replica dintr-un film pe care l-am urmarit in seara asta…mi-a ramas intiparita in minte si mi-am dat seama cu bucurie ca asta e si raspunsul la postul anterior.
ce faci cand stii? stii si gata. asta inseamna ca ce e frumos exista nealterat in interiorul fiecaruia dintre noi. poate ca sunt momente de umbra, dar umbra este doar absenta luminii in toata splendoarea ei si nu inseamna nicidecum ca ea nu mai exista.
iar daca stii, inseamna ca ceea ce e in tine poate fi readus la lumina. doar consteintizand acut momentul prezent si valoarea lui, momentele grele pot fi depasite.
da. aveam dreptate de cate ori imi spuneam ca viata e frumoasa. si da, aveam dreptate de cate ori spuneam ca lumina din interiorul fiecaruia dintre noi este singura cale prin care omul poate face orice isi propune si ce isi doreste.
cel putin la mine a functionat pana la un moment dat. pana cand, luata de un val de umbra, am uitat prezentul.
bine ca mi-am amintit!
uite ca mi-a disparut nodul din gat!

ce faci cand stii?

…toata teoria, cand deja ai aplicat in practica aceasta teorie si a functionat foarte bine si totusi acum, esti intr-o situatie in care nu mai poti?…pur si simplu. nu mai poti?!!!
si pe masura ce faci eforturi, in loc sa iesi, te scufunzi si mai rau, intr-un abis si mai adanc?
ce faci cand, pe masura ce iti spui cuvinte cu incarcatura pozitiva, acestea parca nu mai au nici o valoare, nu mai vibreaza in tine si nu mai duc nicaieri?
ce faci cand te trezesti singur? complet singur si izolat? …cand te autoizolezi ca sa te aduni si esti atat de risipit incat nu mai gasesti nimic din tine?….
cand ochii sunt larg deschisi si nu mai vad nimic? cand sufletul nu mai vibreaza la nimic, caci are multe de dat, toate frumoase, dar nu are cui…sau are cui dar nu conteaza?… cand creierul se blocheaza intr-o bucla in timp ce Timpul se scurge nonsalant?…cand nimic nu e cum trebuie sau cum ti-ai dori sa fie? cand urletul te ineaca precum voma si il tii in tine de teama sa nu ii sperii pe ceilalti?
ce faci cand iti dai seama ca toate astea inseamna acumulare de energie negativa si te retragi ca sa nu-i afectezi pe cei din jur? si poate minti ca ti-e bine tot ca sa-i protejezi? si minciuna asta roade si doare.
…cand dintii sunt inclestati?
…cand revolta te supune?
…cand scarba te umple pana dincolo de refuz?
…cand te sufoci pur si simplu de neputinta?
..ce faci?…
…si mai ales…ce faci cand stii cum ar trebui si nu poti?…

mi-am amintit din nou

nu stiu ce am facut sa merit tot ce mi s-a intamplat, dar stiu ca ii voi multumi toata viata lui Dumnezeu ca am primit.
era in urma cu 10 ani, de Sfanta Marie. terasa la motoare. o seara extrem de calda de octombrie. fusese concert cu Johnny Raducanu. placuta vremea, fain concertul. am ramas in continuare la povesti. incetul cu incetul lumea se retragea catre casa, caci urma o noua zi de luni.
Johnny a venit la masa noastra. mai eram 3 oameni. si povestile frumoase au continuat. timpul disparuse. intrasem in alt univers.
la un moment dat Johnny a vrut un pahar de lapte cald. eram om de eveniment, asa ca practic nimic nu era imposibil. dupa mai putin de jumatate de ora m-am intors cu paharul cu lapte cald. nu spusesem unde plec de fapt. surpriza a fost placuta si a meritat un ” sa traiesti, copile” din partea lui Johnny. de fapt asa mi-a spus tot timpul, de cand il cunosc.
si povestile au continuat si timpul a continuat sa nu mai existe. nu il mai ascultam pe Johnny. il sorbeam si voiam sa nu inceteze sa povesteasca.
nu mai stiu cine s-a uitat la ceas si s-a trezit ca eu mi-s si-un pic Marie si m-a urat. Johnny m-a pupat pe frunte, ca un parinte si m-am simtit in al noualea cer. apoi s-a ridicat incet de pe scaun si a plecat in teatru. am crezut cu totii ca s-a dus pana la toaleta.
dupa o vreme s-a intors, numai el stie de unde, cu un contrabas. m-a privit cald si mi-a zis: “n-am mai pus mana pe contrabas de 20 de ani, dar in seara asta simt nevoia sa-ti cant tie, Copile”.
am simtit ca nu mai am pamant sub picioare, ca aerul nu-mi e indeajuns si ca voi zbura pana la stele.
si in seara aceea de septembrie, Johnny a cantat …mi-a cantat…a cantat zeilor…pentru prima data dupa 20 de ani, la contrabas.
ne-au prins zorile pe terasa si de fapt atunci nici nu a fost noapte…
asa emotii am avut foarte rar in viata, iar amintirea asta e atat de pretioasa pentru mine, incat nici o avere din lume nu o poate intrece.
si mi-as dori pentru voi, ca macar o data in viata sa aveti sansa sa simtiti ce am simtit eu in acea zi!
sa aveti o saptamana frumoasa!

despre comunicare neconventionala si content

ca sa-mi respect renumele de “nebuna”, capatat in minunata piata romaneasca, am sa va povestesc ceva, ca un argument legat de ceea ce fac inca din anii 90 si la cartile primite acum cateva luni, spre luminarea mea, din partea unei persoane care probabil redescopera roata.
- ati imprumutat cuiva o carte si dupa o perioada, fara sa o recuperati ati cumparat-o pentru ca va era draga?
- ati citit o carte in copilarie, pentru ca mai apoi, maturi fiind sa o redescoperiti pe rafturile unui anticariat sau librarii si sa o cumparati din nou, din nostalgie?
- vi s-a intamplat ca avand un copil scolar sa primeasca o lista de lecturi mai mult sau mai putin obligatorii si sa va amintiti ca si voi ati citit acele carti, dar ca acum nu le mai aveti in casa si sa cumparati acele carti din nou?
extrapolati aceste exemple la muzica, haine si absolut tot ce mai vreti voi si veti ajunge la concluzia ca se numeste comunicare neconventionala, in lumea pretentioasa de astazi. si ca ce insoteste acea carte (nostalgia, dorinta, necesitatea etc) se numeste content.
si care ar mai fi avantajele? cu cat reactia afectiva este mai puternica, cu atat durabilitatea in timp a mesajului este mai mare. va amintiti vreun spot din anii ‘40? nu ma refer la cei din domeniu. voi, ceilalti! sigur ca nu, nici macar nu erati nascuti.
ca sa promovezi un produs sau un serviciu, nu trebuie neaparat sa dai cu produsul sau serviciul respectiv in capul omului pana il naucesti. ofera-i ceva, altceva decat produsul! ofera-i experienta! experienta duce la content. daca misti astfel oamenii, vor veni ei singuri catre produsul sau serviciul tau. va fi alegerea lor si le va placea. cand alegi “fortat” ceva, apare reactia psihologica perfect pertinenta numita bariera. atunci omul va respinge acel lucru sau va scapa destul de repede de el.
dar daca ii oferi “fructul oprit”? fii sigur ca daca il atragi intr-un joc placut in care el poate pune mana pe acel fruct oprit, sau ii interzici sa atinga fructul oprit, rezultatul va fi acelasi: va alerga cu limba scoasa sa obtina acel fruct oprit.
iata un exemplu simplu: interzicerea fumatului in locuri publice, campaniile anti fumat – rezultatul – in SUA, dupa prima luna, consumul de tutun crescuse cu 35%.
acum, aplicati exemplele la online. caci este cel mai exploziv mediu. veti avea aceleasi rezultate.
cum cumunicam neconventional? in primul rand lasati-va imaginatia libera. in al doilea rand, alegeti acel ceva care ofera real experienta, trezeste reactii etc , in al treilea rand ganditi proiectiv (care va fi durata in timp a acelei experiente pe care o provocati, ganditi strategic), in al patrulea rand – vorbiti pe limba clientilor (oamenii obisnuiti) nu a voastra si nici a prietenilor vostri (adica nu restrangeti lumea la cercul vostru stramt), evaluati categoria riscurilor si luati in calcul ca pot aparea si altele din categoria neprevazute, cautati ca tot ce faceti sa fie masurabil si cuantificabil (matematica sa traiasca!) si apoi realizati mai multe variante de buget.
adica: nu oferiti un produs, ci oferiti o experienta. nu oferiti doar un produs ci jocul pana la el, nu oferiti doar un produs ci tot ceea ce il inconjoara si il defineste, completeaza.
jucati-va!
iata, la final si un argument pentru care sustin “pirateria”. file sharingul va obliga intreaga lume sa-si regandeasca strategiile si poate, sa redescopere placerea jocului si al impartasirii de experiente, nu doar de produse.
m-am straduit sa nu folosesc termeni pretentiosi si sa dau exemple simple. iata un alt cuvant de aur: simplitatea.
si deasupra tuturor: bunul simt!
va doresc week-end minunat, sharing la viteze ametitoare si experinete placute!