m-am nascut peste cateva ore…
acum cativa ani ii spuneam nepoata-mii ca atunci cand va fi studenta in bucuresti o sa mergem la petreceri impreuna si o sa ne distram pe cinste. s-a uitat la mine si mi-a zis: “tu iti dai seama ca atunci cand eu o sa fiu studenta, tu o sa ai 40 de ani?” si dupa cateva secunde a dat-o cu manta: “dar daca vrei putem veni la mall sa ne jucam si sa castigam o multime de jucarii”….ala a fost asa un pumnisor mic si dragut in plex
am descoperit ca nu m-am facut “duamna” la 27 de ani asa cum credeam cand aveam 3…
la 30 de ani tot nu semanam a “duamna” si am zis ca mai bine renunt…
de atunci am inceput sa ma simt bine in pielea mea. si ce piele!:)))))
am ajuns si la 35. atunci am descoperit iadul. dar am multumit cerului pentru experienta si am crezut ca voi avea forta sa redevin omul frumos care eram inainte de socul asta macabru.
un an contorsionat, plin de experiente puternice, de contradictii, de introspectie si foate multe carti si filme. dar mai ales anul in care am descoperit ce prieteni fantastici si adevarati si frumosi si adevarati am sansa sa am langa mine. voua va cer in primul rand iertare ca m-ati suportat, dar va multumesc din tot sufletul ca sunteti alaturi de mine , ma sustineti, credeti in mine, ma ajutati sa merg dreapta din nou, ca sunteti! si va iubesc!
un an care in a doua parte a sa mi-a aratat si altceva: o noua cale. Andreea iti multumesc si iti sunt recunoscatoare!
si am mai descoperit, ca astept ceva. in seara asta mi-am dat seama. ca un prag…un parleaz pe care trebuia sa il sar. si parleazul s-a transformat intr-o ninsoare care mi-a curatat sufletul, mi l-a luminat si i-a dat aripi sa zboare dincolo de inalt. si eu care ma asteptam mai mult la ceva ca o smuncitura asemanatoare scoaterii maselei de minte 
)))))
am sarit pragul. am 36. nu sunt om mare.
in seara asta m-am raintalnit cu cel mai vechi prieten al meu si am stat de povesti si am ras cu bucuria copiilor care fac sotii impreuna si au senzatia ca nimeni nu vede si am povestit mult si frumos.
asa a inceput ziua mea. mi-e foarte dor de mama dar acum e un dor luminos, ca sclipirea ochilor si zambetului ei.
multumesc MAMA, multumesc TATA, va iubesc, iar acum am puterea sa rad, in sfarsit, asa cum stiati voi! cu bucurie si suflet curat!
dar la asta au contribuit prietenii mei si familia mea! meritul ca sunt aici , asa, acum, e al vostru!
iar daca crap inaintea voastra, sa stiti sa nu ma ingropati in pamant ca-s claustrofoba si dependenta de nisip si apa. si oricum o sa vin sa va bantui, caci fara mine v-ati plictisi ingrozitor, zau!:)))))))))))))
Sa-mi traiti frumosi, fericiti si impliniti, voi toti oamenii dragi din viata mea!
Ma tot intreb asa…ca prostul…desi povestea asta a mea a fost foarte citita, conform statisticilor de pe blog, nimanui nu a parut sa ii placa. Unei singure persoane, sub avantajul anonimatului, i-a displacut. Si doare. Al dracului. Pentru ca un imbecil sau o imbecila s-a gasit sa dea dislike.
Sau poate eu sunt imbecila ca imi pun sufletul pe tava in fata oricui. Si, din pacate si in fata prostilor.
Si iti doresc, draga cititorule care ai dat dislike, sa-ti amintesti toata viata ta de cacat, ce inseamna sa iti moara parintii inainte de vreme! Sa-ti amintesti ca ti-ai permis, sub protectia anonimatului sa intri cu bocancii tai plini de cacat in viata unui om care nu ti-a facut absolut nici un rau, dar care ti-ar fi sarit in ajutor, neconditionat daca ai fi avut nevoie!
Mi-e SCARBA!