Deci da

…respir noua mea casa. Si imi plaaaaaccceeeeee ce simt!

Si nu, nu ma intrebati daca am aranjat-o. Scriu de pe un colt de masa, in spate am un munte de saci si toti ranjesc amenintator la mine, asa ca imi e frica sa ma intorc spre ei. Imi amintesc de un titlu de piesa de teatru „mobila si durere”…..Cel mai bine sa va povestesc voua una alta….

Dupa 2-3 zile de la mutare, faceam drumuri prin casa sa ma obisnuiesc pana in week-end pe unde ocolesc, caci nu mai vreau alte vanatai, altele decat imi face Dioda si, la un moment dat se umple brusc toata casa de fum. Am avut pret de o fractiune de secunda inima in standby, nu de alta, dar nu ma stiam a fi facut vreo noua tampenie.

Primul lucru, urlu din toti bojocii dupa cane. Nu ca el ar fi putut face ceva, dar macar sa ne fie frica amandorura. Lepra, nica…nici un sunet. Ies. Era pe post de statuie in curte, catarat pe gardul ce delimiteaza curtea mea de a vecinilor. Il mai strig o data. P-asta il durea in varful cozii taiate de veterinar. Maaaaai…o fi intrat in transa, zic….

Io mi-s asa de-naltutza ca nici peste gard nu vad. Asa ca m-am catarat pe scarile ce duc la birourile din mansarda. In curtea vecina se-ncingea de-un gratar. Frumos. Si afara si ideea de gratar.

Din casa iese un nene cam bronzat pentru perioada asta a anului. Ma gandesc sa-l invidiez ca a gasit soare sub care sa stea, dar ma prind repede ca e bronz natural natural. Cel mai! Ma saluta, imi zambeste si ma intreaba al cui e cainele. Sesizez ca vorbeste ciudat si ma prezint: propitara.

E frumos! Da’…cred ca musca rau!

Ma prind ca omul are defect de vorbire grav, inteleg cu greu cuvintele lui, zambesc si il linistesc pe om: cainele meu e la fel de prost ca mine – se imprieteneste cu toata lumea.

Pot sa las copiii sa il mangaie. stiti…io toata ziua muncesc….am facut de toate pana acum, dar mi-am pierdut serviciul si acum colectez fiare vechi…nu-i mult..castig un milion…hai un milion jumate pe zi…da’ uite vin acasa si sunt fericit ca ajung la nevasta si copii….mia facem un gratar…traim…dar macar traim cinstit!

Si o spune cu o mandrie de mi se ridica parul pe maini!…

Si tot in momentul ala iese nevasta din casa. O femeie subtire, mica de statura, cu fizionomie de copila. El o ia de dupa umeri cu o tandrete de m-a lasat masca, asta dupa ce am salutat politicos. Si pana sa mai zic eu altceva, continua:

E surda. Da stiti cum? De tot. Nu aude nimic, nimic….

si ochii i se umplu de lacrimi in timp ce o saruta si mai tandru pe crestetul capului. Ea imi zambeste, iar eu simt ca mi se taie complet picioarele de emotie.

Reiau salutul, de data asta prin semne…e singurul lucru pe il stiu in acest limbaj si zambetul ei  lumineaza incat soarele paleste cu o plecaciune. Isi mangaie sotul pe spate in timp ce primeste informatiile ca eu sunt noua vecina si Dioda e cainele meu  si se indreapta alunecand parca spre gratar, cu acelasi zambet imens pe chipul de copil, facand semne si aratand spre mine.

Va doreste sa va simtiti bine in casa noua si sa fiti fericita!

Imi dau lacrimile, nu am reactie pentru moment, apoi le multumesc, balbai o scuza si ma retrag in casa.

Si atat….

Anunțuri

Un gând despre „Deci da

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s