mi-am luat revansa

Nu stiu cati dintre voi sunteti “fratii mai mici” si nici cat ii iubiti pe “fratii mai mari”.
Eu una stiu ca am un frate mai mare pe care nu pot spune ca il iubesc, pentru ca as minti. E mult mai mult decat atat. In plus e si geniu si nu stiu daca asta ma enerveaza, pentru ca pe masura ce ma straduiesc sa-l ajung din urma, am sentimentul ca distanta dintre noi creste vertiginos. In favoarea lui, desigur. Dar cred ca asa se intampla de obicei cu fratii mai mari…

De cand ma stiu eu pe lumea asta el a avut grija de mine. Cand aveam numai cateva luni, ramas singur cu mine acasa si s-a gandit sa-si asume primele responsabilitati de frate mai mare. Asa ca in plina iarna m-a spalat de nu m-am vazut cu apa…rece. I se parea chiar ca pe mine ma distreaza la culme chestia asta. Barbatii sesizeaza nuante si subtilitati din parti☺

Ceva mai maricei fiind, tot singuri pentru cateva ore, a crezut ca face un bine societatii si s-a apucat, de capul lui ala mare si genial, sa gateasca. Dar el avea treaba cu camara doar cand “lua cate putin” , dar sa ne intelegem foarte putin insemna cam jumate, din fiecare borcan de dulceata, spre disperarea mamei. Stia el, treaba lui de unde, ca ar trebui sa existe, in camara cu pricina, niste fulgi de cartofi. Desi stia sa citeasca chiar bine nu cred ca s-a gandit vreo secunda macar ca in camara aia ar putea exista si altceva decat de mancare si ca pe fiecare punga este scris mare cat capul motanului ce contine. Asa ca a inhatat prima punga care i-a picat in mana, cu praf alb in ea si mi-a gatit un ditamai piureul de cartofi din amidon, uzual folosit de mama pentru apretarea guleraselor uniformelor de scoala respectiv gradinita. Nu vreti sa stiti cum arata meduzaaia tremuranda din farfurie!…Dar cred ca pe mine ma iubeste Sefu’ ca am scapat si de data asta, ca prin urechile acului.

Mai erau momentele de glorie ale suprematiei fratelui mai mare. Asa ca, stiind ca eu fac orice numa trasnaie sa se numeasca, mi-a explicat plin de entuziasm ce senzatie extraordinara ar fi sa-mi dau drumul cu tricicleta din varful dealului pe care locuiam pe vremea aia, pana jos in port. In afara de faptul ca am facut asta in prezenta bunica-mii care era sa moara de inima, din nou Sefu a dat ordin sa scap si am fost prinsa in timp util de un nene zdrahon. M-am ales doar cu cateva julituri si cu prima experienta de sport extrem. Si mi-a placut, recunosc! Ma rog…mai putin partea cu perdaful luat de la ai mei, dupa…

Faptul ca nu aveam voie sa mergem, cel putin teoretic, la Dunare, neinsotiti de ai nostri, nu era un impediment. Dupa cum va spuneam, frate-miu intotdeauna a avut grija de mine. Asa ca ma lua pe sus, din somnul de amiaza si o intindeam la scaldat. Imi lua paturica, jucarii, haine de schimb…ca un om mare si responsabil ce se afla. Odata ajunsi la garla, cu intreaga lui gasca de baieti, ma lasa sa ma joc un pic in apa si era si marinimos caci aveam voie sa intru in Dunare pana la genunchi. Eu fiind si cam cat un pitic de gradina de-naltutza pe vremea aia. Ne mai jucam inca vreo 10 minute pe plaja si brusc imi spunea ca trebuie sa mearga cu baietii sa…nah…necesitati fiziologice. Primeam instructiuni – am grija de paturica, de hainele tuturor, nu intru in apa si in general nu fac prostii. Ticalosii treceau Dunarea inot si se delectau vreme de ore bune cu zmeura, mure si ce mai gaseau ei pe acolo. Dupa multi ani, cand am aflat ce facea el, recunosc ca mi-am dat seama ca pentru zmeura aia bestiala nu l-am putut ierta niciodata. Bun…de plecat, plecam noi de acasa, ca se incuia usa automat, insa cu intratul era o problema. Asa ca la intoarcere, eram trimisa la inaintare la scoala alor nostri cu eterna poveste ca am iesit sa ne jucam in jurul blocului si eu fac pe mine si nu mai putem intra in casa. Acum, uitandu-ma in urma rad cu lacrimi. Noi nici macar nu ne ascundeam cand plecam la plaja, seful portului (ca erau si mari si orasul si portul si plaja ☺ ) ne era prieten de familie, iar in zona aia nu puteai oricum nici sa respiri ca ai nostri stiau tot. Si in plus, asa rosiori cum eram dupa o zi de plaja nici nu se prindeau ei cam ce faceam in lipsa lor.

Doar ca o data, chiar faceam pe mine cand am ajuns sa cer cheia cetatii. Si m-a tinut tata pana am zis tot. Nasol moment. Tot eu am luat chelfaneala ca am zis ca numai eu am fost la Dunare si frate-miu nu stie nimic. Si oricum cred ca am servit portie dubla, caci la numai 4 ani, s-or fi gandit ai mei ca nu puteam sa ma duc singura, de capul meu…

Si astea-s doar cateva dintre momente. Si zise asa..pe repede inainte.

Acum insa imi scot parleala. Dinamica vietii mele este mare, nascuta lovita in aripa sunt, asa ca ii fac si fratelui meu mai mare viata colorata. Cel putin! Si sunt convinsa ca daca nu as fi existat, datorita dorintei lui de a avea o “suriutza”, viata lui ar fi fost extrem de plicticoasa. Ma rog…si linistita…dar sa nu ne legam de detalii…

Iar randurile astea sunt pentru el in primul rand, pentru ca nu stiu daca simte cat de mult il iubesc!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s