mi-am pus perdele

cele mai frumoase perdele din lume. is calde. imi amintesc de bunica.
sunt din in adevarat si au si nush cum se cheama…ceva ca o dantela din noduri pe poale…e neregulata…cu bile din lemn…is calde si frumoase….
nu am muschi asa ca mi-a luat ceva vreme pana sa dau la inaltimea aia gauri cu bormasina. dar am bucuria ca am facut toate astea cu mana mea.
si mai mult decat atat, e cald la mine in camera acum.
incetul cu incetul viata mea prinde un contur nou. perdelele astea …e cald…si e bine…mi-e dor de bunica, mi-e dor de patul ei inalt si tare, de racoarea asternuturilor, de mirosul de busuioc din casa ei, de „musai micul dejun” si de povestea de dimineata. seara nu-mi mai spunea povesti, ca oricum eram prea curioasa de final si nu adormeam.
la mine in casa miroase a levantica si am perdele de in…
mi-am amintit si de razboiul de tesut al bunicii…era de dinainte de 1900…oare mai exista?…
in casa era racoare tot timpul verii. si placut…te invaluia si te starnea sa-ti imaginezi povesti.
aaa….si mirosul de mere…da…pe ala n-am sa-l uit niciodata. nu mi-au placut niciodata merele, dar ma innebunea mirosul lor…
si bunica…
avea parul lung si in fiecare dimineata si-l impletea in cozi. n-am inteles niciodata cum poate cineva sa suporte parul lung…dar imi placea sa vad parul bunicii si cozile ei complicat de simple…si apoi cum si le invartea in jurul capului, isi punea basma si isi incepea ziua….
mi-e dor de bunica….
avea voce blanda…exact ca mama…niciodata ridicata, nici macar cand m-a prins ca voiam sa ma urc in galeata fantanii ca sa cobor pentru ca imi zisese mie cineva…sau poate citisem…nu mai stiu…ca intotdeauna in fantani gasesti comori…iar eu eram convinsa ca in fantana bunicii se afla cea mai frumoasa comoara din lume…nuuuuu…nici macar atunci nu a ridicat glasul la mine…
vocea ei era asa…ca un cantec…si avea un dar sa inventeze povesti!….extraordinar! mama a mostenit-o….mi-as fi dorit sa o mostenesc si eu, dar din pacate…
asa…ce mai era frumos la bunica?…mash-mashul…
nu stii ce-i aia mash-mash?…mmmm….e un copac…are frunze rosii…tu-l stii ca e corcodush rosu…teoretic…bunica l-a inventat pentru mine. si pentru mine era mash-mash:) nu era mare de tot…numa’ bun de catarat…nu folosea la nimic altceva…aaa…ba da…si fructele erau bune, dar nu neaparat ma innebuneam dupa ele…
si mai era nucul vorbitor…nici de asta nu stii?
nucul vorbitor nu creste decat in gradina bunicii. acolo te duci si vorbesti. ii spui ce-ai mai facut, uneori chiar daca ti-e greu ii zici si daca ai facut prostioare sau ai mintit…sau n-ai mancat (iar!)…si nucul te asculta cu mare atentie. apoi trebuie musai sa te urci in el si sa lipesti urechea de-o craca si sa asculti cu atentie. nucul incepe sa-ti vorbeasca. iti zice el ce si unde ai gresit si iti zice, ca e intelept nu-i vorba si ce sa faci sa repari ce ai gresit. si dupa aia, dupa ce bagi bine la cap ce ti-a zis nucul, incerci sa te indrepti. daca faci asta in fiecare zi din vacanta de vara, atunci ai sa vezi ca gresesti din ce in ce mai putin si devii un om mai bun si bucuria celor din jur! \
as face asta si azi…dar nucul nu mai exista…la fel cum nici gradina bunicii nu mai exista….doar bunica exista in mine, in fiecare secunda si mi-e bine cu ea in mine….
mi-am pus perdele de in, ti-am zis?…si sunt calde….

Anunțuri

5 gânduri despre „mi-am pus perdele

  1. ma bucur. face parte din etapa mea de viata numita „blogul neparolat” 🙂 e bine ca ai descoperit-o mai tarziu decat niciodata 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s