fluturii bata-i vina! :)

“de unde vin fluturii?…se intreba sophie…” (sophie’s world – gaardner)
eu cred ca vin din cap de la noi, ca niste pete de culoare, apoi petele de culoare incep sa se amestece, pentru ca intre timp noi ne miscam. Si cand se misca, incep sa prinda forma si formele acelea incep si ele sa se miste in ritmul nostru, in capul nostru…si apoi reusesc sa tasneasca afara. Si pentru ca noi am fost surpinsi la inceputuri de minunile astea colorate si zburatoare, am gasit si cuvantul potrivit pentru ele: fluturi. Minunile numite fluturi nu se puteau insoti decat cu alte minuni – numite flori….parerea mea…
dar despre altfel de fluturi voiam eu sa povestesc. Aia care inca mai sunt in cap la mine.
Dupa doua saptamani de stress si program infernal, de caldura , am ajuns la nunta de poveste despre care o sa povestesc altadata, usor in linie dreapta. M-am distrat pe cinste, am ras cu toata pofta , am cantat (spre disperarea tuturor), am tipat de bucurie la artificii si nu numai, am dansat pe rupte in iarba umeda, am avut emotii frumoase si mi-am uitat cheile in masina unui prieten care la un moment dat a plecat, dar nu spre bucuresti. Zic nu-I bai ca si cheile lui sunt la mine. Rad cu lacrimi de povestea asta, dar rasul imi ingheata pe buze cand realizez ca mai trebuie sa intru si in casa. In casa mai aveam un rand de chei.
Bun..fac planul de bataie…sar gardul fara sa ma vada tiganii de alaturi, am lasat un geam deschis in batanta, asa ca schimb pozitia cremonului, il trag usurel pana in pozitia de inchis si il imping apoi cu forta mea herculeana astfel incat sa se deschida normal. Zambesc planului. Era bun, functional, rezolvam problema fara bataie de cap. Iar imi ingheata zambetul pe buze. In casa aveam dubluri, dar doar pentru usile casei…nu si pentru poarta….din nou imi zic nu-I bai ca sar gardul de cate ori va fi nevoie.
Zis si facut.
Am ajuns in bucuresti, in curte, cu mila domnului dioda nu m-a confundat cu vreun hot ca sa ma muste, se bucura de –I dau lacrimile ca mi-am amintit sa mai ajung si acasa, iar eu am intuitia sa caut in locul meu secret sa vad daca nu cumva m-a dus capul sa las dublurile la chei acolo. Bai baiete, nu-s proasta, zau! Asa facusem. Deci am scapat de faza cu geamul.
Bucuroasa nevoie mare, nu gluma!
Timp de trei zile totul a fost perfect. Inclusiv saritul gardului, spre uimirea trecatorilor., vecinilor, cainilor cartierului si a cine mai stie cui.
Pana azi, cand a venit o prietena in vizita. Pe care, evident, am pus-o sa sara gardul. Nu-i bai ca nici ea nu-i cu toti boii acasa.
Si-am stat de povesti, si-am baut sucuri sa ne recorim, si-am tot povestit…ce frumos a fost…si la un moment dat…nah…minte de avocata…imi zice: auzi?…da’ tu nu ziceai ca i-ai dat si lui o cheie de la poarta? In momentul ala imi cade creierul pe jos si se face tandari, cu tot cu zgomotul aferent. Ne umfla rasul pe amandoua, eu ma reped la geanta, scot cheile omului si dau sa lesin de ras. Caci avusese insipratia sa puna cheia mea de la poarta la un loc cu cheile lui de acasa. Ma reped spre poarta, sper sa nu fie nici o greseala…si nu e! radem ca nebunele prêt de minute bune.
La un moment dat musafira mea pleaca, eu lauzesc in casa in asteptarea serii, ca sa pot iesi la piata sa-mi iau ceva de mancare.
Pe la 9 seara, imi iau frumos bicicleta si ma aventurez catre piata. Unde mai gasesc niste intarziati ca mine, cunosc cu ocazia asa si popa de la biserica sf. Gheorghe si pe nevasta lui, doi oameni foarte misto. Facem conversatie prêt de minute bune, facem schimb de numere de telefoane, facem schimb de impresii si mai facem si piata intre timp…si apoi plecam fiecare pe la casele noastre.
Ajung in fata casei, ma scarpin cap si clatin a nemultumire. Ma dau jos de pe bicicleta si incep sa ma gandesc (nu ma intrebati cu ce, ca n-am nici cea mai vaga idée). Tiganii de alaturi, satui de bantuit prin curte, ies la poarta sa mai arda o barfa, o bere si-o samanta. Se uita la mine , probabil ca aveam o mina chinuita si ma intreaba daca ma pot ajuta, ca m-au vazut ca am pierdut cheia de la poarta si sar gardul de cateva zile. Ii adun pe toti ciotca si-i pun sa aburce bicicleta peste gard. Zis si facut. Se chinuie ceva. Dioda nu-i place neam. Ma ajuta pe mine sa sar gardul, in curte, imi dau cosul de cumparaturi, apoi bicicleta si toata lumea pare fericita.
Numai ca eu am cei sapte ani de acasa si nu pot pleca fara sa multumesc oamenilor.
Cu un gest absolut firesc, scot cheile din buzunar, descui poarta, scot capul si cu o privire inocenta le multumesc din tot sufletul, apoi intru inapoi in curte, incui poarta si merg in casa.
Imi imaginez fetele vecinilor mei…
Si-mi amintesc vorba unui alt prieten: “to know me means to love me” …si continui sa rad in hohote si sa ma intreb: de unde vin fluturii?…
Ceea ce va doresc si voua! ☺

Anunțuri

2 gânduri despre „fluturii bata-i vina! :)

  1. adica tu i-ai rugat pe vecinii tai sa te ajute sa treci peste gard cu papornitzele de la piatza, cu beciucleta si apoi truputzi propriu si personal pentru ca apoi sa le multumesti pe cale orala scotzandu-tzi capul pe poarta abia deschisa cu cheile scoase din buzunar dupa ce fusei ajutata de vecini sa treci gardul cu tot calabalacul??!
    hait ca esti tare de tot !!!!

    Daca il intalnesti pe Mr.Bean in viatza asta povesteshte-i si lui faza asta !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s