ce sunt surprizele sau… „sau nu” a lui Suzan Mehmet

de cand ma stiu eu pe lumea asta imi amintesc ca tata si daca se ducea pana la piata venea cu cate ceva pentru mine.
acel ceva era insotit de joc intotdeauna:
mi-a adus ceva bun? – intrebam eu
nuuuu, raspundea tata serios (adevarul e ca facea glume cu o seriozitate iesita din comun si de multe ori muscam nada)
brusc imi disparea lumina din ochi si simteam un cutit in inima, pentru ca in secunda urmatoare sa tasnesc ca un fulger la buzunarul din stanga al hainei. acolo, intotdeauna, TREBUIA sa fie ceva bun pentru mine. nici nu conta ce. de fapt, cred ca asta era ideea jocului. o simpla ciocolata capata dimenisiunea intregului univers. topaiam pret de minute bune, tipam, cantam, dansam…phiii…era un intreg spectacol. abia acum inteleg cu adevarat lumina din ochii mamei si ai tatei in momentele acelea.
uneori insa, in buzunarul din stanga al hainei, nu era nimic. atunci simteam ca se prabuseste toata lumea cu mine. ma gandeam ca poate nu merit, dar dupa ce ma intrsitam bine de tot, tata facea o magie si aparea ceva bun. si spectacolul se relua.
la un moment dat m-a intrebat cat de tare ma bucur. l-am strans tare de tot in brate, cu intentia clara sa-l sufoc cu imbratisarea aia, ca sa SIMTA cat de tare ma bucur. si am aplicat aceeasi reteta si cu mama. mi-au zambit amandoi, apoi si-au zambit unul altuia. apoi mi-au spus ca atunci cand cineva iti ofera ceva din suflet se numeste surpriza. si chiar cand te astepti la acel ceva, daca te bucuri din suflet, tot surpriza se cheama ca e.
aha…uite ca paream ca inteleg eu cumva ce mi se spune.
apoi mi-au spus ai mei daca intotdeauna trebuie sa stii sa oferi si sa primesti din tot sufletul, neconditionat si frumos.
v-am zis toate astea pentru ca …hii…uite ca deja intamplarea e de ieri…pentru ca ieri deci, am primit cea mai frumoasa surpriza de anul asta. si m-am simtit si ca in copilarie, mai putin faza cu tipatul si dansatul, dar si ca si cum ar fi fost ziua mea.
am primit o carte.
felul in care am primit-o a urmat JOCUL, atasamentul din mail a fost buzunarul din stanga, iar discutia spre intelegerea mea a fost textul mailului sinonim cu un mare si din suflet MULTUMESC.
nu, Suzan! EU ITI MULTUMESC PENTRU CA TE-AM DESCOPERIT SI PENTRU CA IMI PERMITI SA INTRU IN UNIVERSUL TAU ATAT DE FRUMOS!

3 gânduri despre „ce sunt surprizele sau… „sau nu” a lui Suzan Mehmet

  1. Servus!

    te-am descoperit si cred ca trebuie sa incepem sa vorbim.About Suz,evident.
    Si sa punem bazele unui fun club.
    Mie cartile ei mi au schimbat viata si ea stie asta.Toate sunt pictate cu marker,etc.
    Sunt din Tulcea.
    Cand citesti asta…scrie mi un mail.
    pana atunci,toate bune,.astept.
    Lara

    Apreciază

  2. Buna Lara,
    sigur ca vorbim. Oricand si cu mare drag. Ideea cu fan clubul nu-mi este pe plac. Asta nu inseamna ca nu poate functiona fara mine, Doamne fereste! Dar exista modalitati mult mai ..actuale sa le spunem si mai eficiente. gasesti pe aici pe undeva adresa mea de mail asa ca nu te sfii sa o folosesti.
    Astept cu mare drag randurile si gandurile tale! Aici sau pe mail. Si ale oricui.
    Virginia

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s