eram un om liber. zburam, cantam, ma bucuram de soare si de tot ce era in jurul meu. nu stiam sa zic nu. nu stiam sa accept ca raul in diverse forme poate exista, pentru ca mereu am trait cu credinta ca lumina din interiorul meu e mult mai puternica si poate sa anihileze orice e intunecat.
cumva am pierdut toate astea. cumva, ma gandesc ca acum ma lupt cu intunericul pentru a aprecia si mai mult lumina si frumosul.
nu imi e bine. si e prima data cand recunosc asta.
am momente cand nu mai am putere si momente in care nu mai cred. si ma lupt cu toate astea. cu fricile din mine, cu gandurile mele, cu ceea ce am uitat sa simt, cu voi, cu Dumnezeu.
la inceput nu am inteles de ce mi-a fost luat frumosul din mine. am trecut prin frici si panici. apoi am clocotit de revolta. si apoi, o liniste ciudata s-a instalat in mine. mi-e frica de linistea asta. mi-e frica sa nu fi innebunit intre timp, fara sa imi dau seama. mi-e frica sa nu fi murit.
imi dau doua palme. simt arsura pe obraji si calculez ca inca sunt vie. e bine. e bine? da, pana la urma e bine.
am renuntat cu multa vreme in urma sa-l intreb pe Dumnezeu „de ce?”. oricum nu mi-a raspuns niciodata si cred ca are lucruri mult mai bune de facut decat sa poarte cu mine o discutie legata de principii.
dupa aceea mi-am dat seama ca linistea aceea e buna. nu e buna izolarea careia m-am supus ca autopedeapsa. si-mi spun mereu: eu nu sunt asta, trebuie sa ma gasesc. sa scotocesc peste tot, sa ma scot din nou la lumina.
ma mai apucau revoltele interioare cand si cand, dar intensitatea lor nu mai era aceeasi. am ajuns sa rad de ele si am reusit sa le indepartez. a ramas in urma doar tristetea. pe asta stiu cum sa o alung. e suficienta o zi insorita.
buuuuunnnn..deci inca mai am solutii. si atunci de ce nu ajung la rezultatul pe care il vreau eu? e gresit? pun gresit problema? probabil.
cumva in ultima luna lucrurile au inceput sa se schimbe. nu imi dau seama inca in ce fel, dar ceva se intampla. urmaresc cu interes si foarte mare curiozitate.
iar linistea din mine incepe sa se transforme intr-un fel de intelepciune. pai eu nu vreau sa fiu inteleapta. daca imi dispare scanteia? daca o devin brusc o baba? aham …deci mi-e frica de batranete:)) da, da’ io o sa fiu o baba misto. si rad…
mai am pana atunci…
azi insa, mi-am permis sa fiu un pic trista. inca ma mai lovesc vorbele pline de rautate ale oamenilor…
dar maine cu siguranta va fi soare, pentru ca ASA VREAU EU!:)

Anunțuri

2 gânduri despre „

  1. bulinutza daca ai sti ce dor imi e de tine!!! da te dai tu lovita acu, las’ ca stiu io:)))
    ma bag si io in seama in seara asta, stii faza mea cu mangaiatul pe crestet…:) si ma gandesc ca o veni soarele iar si pe ulita mea 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s