un post…singur

In seara asta am vrut sa va povestesc cu totul si cu totul altceva, dar, in timp ce vopseam ouale…sau bucataria…cum vreti s-o luati, ca in esenta a iesit acelasi lucru, mi-a venit alta idee.

Nu stiu cum ar trebui sa incep, parca fug cuvintele de mine acum, asa ca voi scrie neglijent, asa cum imi vin gandurile la ora 3 dimineata.

Dupa prima relatie esuata din viata mea, am hotarat ca trebuie sa merg singura pe drum. M-am aruncat dement in munca. Nu ma intelegeti gresit. Astea nu sunt randuri care urla de sindromul victimei si daca aveti rabdare sa cititi pana la capat, veti afla exact contrariul. Folosesc termeni comuni cand spun ca m-am aruncat in munca, pentru ca niciodata in viata mea nu am simtit ca am „o meserie” si ca „ma duc la munca”.

La mine lucrurile sunt mult mai simple. Fac totul dupa cum imi tuna si mai ales daca pasiunea ma mana intr-acolo. Altfel nu fac nimic. Nu pornesc motoarele si gata. Cred ca in dreptul numelui meu ar trebui pusa definitia termenului „pasiune”. Si atat.

M-am aruncat in munca nu ca fuga, ci pentru ca sunt mult mai multe lucruri in lume decat un barbat (sau o femeie, in cazul barbatilor). Iar iubire exista, va asigur si in afara de relatii.

Iubesc dement, pasional, tot ceea ce ma inconjoara. Soarele, prietenii, familia, plantele, strazile pe care le calc zilnic in picioare, aerul pe care il respir, cladirile in care intru, proiectele care imi scot peri albi si imi place chestia asta la nebunie…oh…si cate si mai cate. Iubirea exista daca inchizi ochii si iti deschizi sufletul. Si are atat de multe forme incat, la un moment dat, cand rezumi totul la o relatie, lucrurile cad in derizoriu.

Dar noi oamenii avem acest mare talent de a cadea si in derizoriu ..uneori…

Mi-am spus simplu ca poate nu-s dintre cei norocosi…asta a propos de relatii. Si am mers mai departe in viata, cautand sa dau cat mai multa iubire oamenilor, lucrurilor pe care le faceam si cator alte chestii faine, fara sa astept nimic in schimb.

Dupa enorm de multi ani, m-am lovit la cap (cred, caci alta explicatie plauzibila n-am) si m-am indragostit pana dincolo de orice limita umana imaginabila. Am crezut si am luptat pentru lucrurile in care am crezut si pentru ceea ce simteam, uneori cu inconstienta. Bine….de cele mai multe ori….

Asa am riscat si am pierdut intr-un mod dramatic tot. Traumele au fost pe toate liniile si cumva cred ca ma bucur ca povestesc asta taman in Joia Mare.

La pamant, asa cum eram, imi era greu sa mai vad soarele. Am avut momente in care am dorit ca totul sa se termine. Si cu toate astea, acum, dupa foarte multa vreme, realizez ca daca langa mine nu ar fi fost prietenii mei adevarati, familia mea si Dioda, probabil ca s-ar fi intamplat.

De la un punct incolo, am inceput sa respir din nou. Era….ciudat…Apoi am inceput sa vad din nou soarele.

Opriti-va! Nu-mi spuneti ca stiti cum e! Habar nu aveti. Intelegi o portiune, la nivel rational. Acum insa sunt in secunda aceea de adevar dezbracat de orice urma de delicatete.

N-aveti de unde sa stiti sau sa simtiti cum e sa ramai, la modul propriu pe strazi, sa mori de foame, sa stii ca tot ce te-ai chinuit sa cladesti ani de zile pe toate planurile a disparut pur si simplu. Urlu la voi: HABAR NU AVETI! O urlu nu cu ura. O urlu ca poate auziti si va auziti cand mai spuneti cuiva ca stiti ce simte sau stiti prin ce trece.

Am invatat anul trecut sa nu-mi mai numar prietenii adevarati care mi-au ramas, ci sa-i multumesc lui Dumnezeu ca ei exista. Si credeti-ma, SUNT cel mai bogat om din lume. Cristina si familia ei – ei cei datorita carora sunt in viata pe bune, Mihnea care a apucat sa ma duca la spital cand eram in agonie cu febra de peste 41, Cosmin care mi-a tinut lucrurile in casa lui si care m-a incurajat cand nu mai aveam speranta, Sorin care mi-a oferit un adapost deasupra capului, hrana, adapost si hrana lui Dioda si vorbe de incurajare de care aveam atat de mare nevoie si care nu m-a intrebat niciodata ce s-a intamplat si caruia nu stiu daca o sa ii pot multmi vreodata si fara de care nu as fi ajuns azi aici, Andreea care mi-a deschis multe cai nebanuite de mine pana atunci si ale carei cuvinte m-au pus pe picioare si nu in ultimul rand cumnata mea si fratele meu care mi-au aratat, in continuare ce inseamna FAMILIE. Simteam nevoia sa le spun numele si sper sa nu se supere pe mine ca am facut-o.

Nu-i numarati, caci va asigur ca sunt mai multi decat au altii intr-o viata intreaga!

Ei m-au ajutat sa redevin eu, cea pe care o uitasem demult. Ei sunt tot ce reprezint eu acum. Iar pentru asta nu exista cuvinte de multumire.

Sa revin insa la tema de azi. Am inceput incetul cu incetul sa redescopar lumea ca un prunc nou nascut. Undeva insa mai ramasese ceva din creierul maturului si asa am putut sa simt acut frumusetea acestei lumi si a vietii in general. Am redescoperit lucrurile simple si frumoase si bune.

M-au intrebat multi ce am facut de Revelion. Ei bine…cateva zile am facut curat. Pe 31 am gatit, cate putin din fiecare mancare dupa care ma innebunesc, multe dintre mancaruri fiind cele pe care le pregatea mama pentru o noapte atat de speciala.

Apoi am pregatit masa.

Apoi am umplut baia de lumanari si arome interesante de uleiuri aromatice si m-am relaxat intr-o baie fierbinte de vreo doua ore, pana am simtit ca orice urma de incordare sau stress dispare topita in arome si lumina lumanarilor.

Mi-am pus o rochie de seara ( singura scapata de dezastru ) si pantofi de seara, am dat drumul la muzica faina si m-am asezat la masa impreuna cu Dioda.

Cred ca a fost primul moment in care m-am bucurat pana la extaz, dupa foarte multa vreme.

La miezul noptii am iesit cu Dioda in curte, am baut un pahar de vin si am admirat artificiile, dar mai ales Luna. M-am simtit brusc linistita si fericita. In sfarsit eram eu.

M-a sunat un alt prieten pe care abia acum imi dau seama ca nu l-am mentionat si pe la 3 m-a scos in oras. Am iesit, desi nu aveam nici un chef sa imi parasesc mediul plin de armonie. In clubul ala am reusit sa stau cam o ora si jumatate si m-am reintors acasa.

Intre timp, a fost iarna grea, apoi a venit soarele si m-am bucurat ca un copil sa plantez cu mana mea o gramada de chestii in gradina, sa tai vita de vie, sa tai trandafirii si cate si mai cate lucruri faine. Am scris mult, am citit si mai mult, am iesit cu prietenii la povesti, am ras, am mai facut cateva proiecte.

M-am regasit in aceeasi stare de armonie zilele acestea. Curatenie de Paste, pregatit tot felul de mancaruri….o poveste frumoasa care se repeta.

Ce voiam in esenta sa spun?

1. Familia si prietenii adevarati sunt singura comoara de pe lumea asta

2. Iubirea are atat de multe forme si te asteapta sa o primesti in viata ta si mai ales sa o oferi neconditionat si curat

3. daca te uiti adanc in sufletul tau, indiferent de moment, ai sa descoperi cat de multa lumina e acolo. si crede-ma, lumina curata absolut tot!

4. nu esti niciodata singur.

5. invata sa nu-i mai ceri nimic lui Dumnezeu: nu e nici banca, nici psihoterapeut, nici altceva. E peste tot in tine si in jurul tau. Asa ca invata doar sa-i multumesti din tot sufletul!

6. Fii sincer!

7. iubeste cu toata fiinta: oamenii, animalele, plantele, intamplarile, dusmanii, prietenii, familia si mai ales pe tine

8. canta chiar daca nu ai voce si danseaza ca si cum ai fi cel mai mare dansator din lume

9. imparte din putinul tau celor mai putin fericiti. si sa nu imparti numai bani, cat mai cu seama: vorbe bune (uita observatiile, negatiile, ocarile!), haine, o farfurie de mancare, iubire

10. invata sa te bucuri de lucrurile simple si deschide ochii ca sa vezi lucruri peste care treceai altadata cu usurinta!

Eu asta am descoperit de curand si va doresc din toata inima sa descoperiti si voi!

Si-mi vine sa sar intr-un picior de bucurie.

Va rog sa ma iertati daca v-am fost povara, vreau sa stiti ca va iubesc si mai vreau sa va multumesc pentru tot!

Anunțuri

3 gânduri despre „un post…singur

  1. Dumnezeule ! M-ai facut sa-mi dea lacrimile… Esti un om puternic, esti mai puternica decat crezi si esti mistoaca, esti mistoaca de tot. Stii care-i faza…adevarurile pe care le spui tu sunt si adevarurile mele, regasite, hai sa zic…in ultimele 8 luni.

    Apreciază

  2. Multumesc Ama! Adevarurile mele sunt ale oricui. Am simtit nevoia sa scriu asta pentru ca au fost in jurul meu oameni, in ultima perioada, pe care i-am simtit ca isi duc singuratatea cu greu si am vrut sa le arat ca se pot bucura. E atat de misto sa fii de capul tau si sa faci sa-ti fie viata frumoasa. Si cum ziceam, nu toti suntem norocosi in privinta relatiilor. Eu dupa intamplarile care m-au marcat foarte puternic mi-am dat seama ca imi pot canaliza energiile si iubirea catre lucruri mult mai importante pe lumea asta. De aceea ma bucur ca un copil de fiecare secunda, de fiecare OM din jurul meu, de fiecare raza de soare, de fiecare lectie pe care o inteleg, de orice, de TOT. Aia-i!:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s