labirint sau scapare?

Orbecai. Am ochii larg deschisi si orbecai. Printr-un labirint care nu are iesire. Adica el, labirintul, are sigur iesire. Doar ca eu, orbecaind panicata, n-o mai vad.

Ma lovesc de tot soiul de …chestii.

Mirosul pestilential ma izbeste. Ma lovesc si ma doare. E un sac de gunoi. A trecut mai devreme unul mai smecher, cu o masina. (Am uitat sa va spun ca prin labirint sunt o multime de masini, pietoni, biciclisti, motociclisti…de toate soiurile si rasele). Din masina a aruncat sacul de gunoi. Ma aplec, orbecaind in continuare, dau cu mainile de ceva care imi provoaca instantaneu o stare cumplita de voma. E sacul de gunoi. Dezlegat. Il iau si orbecai in continuare dupa un container. In cele din urma il dibuiesc. Dar si ala e plin. Aud de undeva: ce faci, fa? Esti chioara? Nu vezi ca e plin? E o voce grasa care ragaie dupa ce ma admonesteaza. Bine…ii raspund, dar era in mijlocul drumului si m-am gandit sa il arunc in container, unde-i e locul. Vocea grasa devine si mai agresiva: si ce te f…grija, fa? Ce, n-ai alta treaba?…Las sacul langa container si ma intreb si eu in cap la mine: da…chiar asa…alta treaba n-am?…

Plec indispusa. Mai departe. Orbecai.

Simt ceva ca o explozie si o durere acuta ma invadeaza. Simt ca zbor si apoi cad si ma zdrobesc cumplit de pamant. Nu mai am forta sa scot nici un sunet. Nu stiu dupa cata vreme aud voci in jurul meu: ia uite-o si pe proasta asta…mergea pe jos….o fi moarta?…macar a lovit-o o masina smechera….nu stiu, raspunde alta voce….hai dracu sa plecam d-aici ca pierdem vremea. probabil o s-a ia cineva. Plang in mine. Nu mai am forta sa strig: sunt in viata. Chiar…in labirintul asta or exista spitale?….Renunt sa-mi mai pun intrebari aiurea si imi adun fortele sa sper ca imi voi reveni si voi putea merge mai departe. Trebuie sa gasesc iesirea.

Brusc un gand ma sfasie mai tare ca durerea: dar oare nu cumva eu nu gasesc iesirea pentru ca nu vreau?….Ma opresc pentru o secunda din respirat, asa de puternic e gandul.

Il pastrez. O sa ma gandesc mai tarziu la asta. Acum TREBUIE sa gasesc iesirea!

Ma adun si ma ridic. E greu cand orbecai.

Si totusi…Da, mai bine ma gandesc acum la asta. Pe vremuri, nu stiu cand…candva…labirintul asta era frumos. Si nici nu era un labirint, Era un parc frumos. Lumea vorbea frumos si vedea. Nu arunca nimeni gunoaie in mijlocul strazii, nu se lega nimeni de tine aiurea, fiecare circula pe unde trebuia sa circule si cate si mai cate. Subiectul e foarte vast.

Cred insa ca asta mi-a fost inoculat adanc. Cred ca asta am visat, am crezut si am sperat.

Brusc incep sa vad. Intunericul. Labiritul. Realitatea.

Vad iesirea. Nu e chiar aproape, dar exista si ma indrept spre ea.

Ce tot bati campii, femeie? …o sa ma intrebati…despre ce labirint tot vorbesti acolo?… Va invit sa va uitati in jur. Si daca nu vedeti, ascutiti-va celelalte simturi. O sa va dati seama singuri.

Romania pitoreasca…get real!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s