Indrazneala

De curand am citit cateva randuri ale lui Petre Tutea si o fraza mi-a atras atentia, pentru ca se termina cu „romanii nu mai au indrazneala”. Asta mi-a dat de gandit si m-am dus in istorie sa caut. De cate ori au avut romanii indrazneala?
Cand ma uit cu atentie imi dau seama ca poporul roman are cateva etape in istorie, de care este mandru: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul etc. Perioade de dominatie, chiar daca nu va place cuvantul, dictatoriala. Romanul nu cred ca a avut vreodata indrazneala. Ori l-a luat valul ori a trecut in tupeu. Asta nu inseamna indrazneala.
Ma uit la ceea ce se intampla acum. E indrazneala manifestarea actualilor politicieni care sfideaza si se poarta ca pe mosia lor? Nu. E tupeu. E indrazneala ceea ce fac dementii cu masinile pe Dorobanti? NU! E o combinatie intre teribilism si tupeu. Exemplele ar putea continua.
Indrazneala, cred eu, e apanajul oamenilor inteligenti, care au capacitatea de a-si calcula exact riscurile in orice actiune intreprinsa, care au capacitatea de a alege exact momentul in care sa actioneze, care au intelepciunea de a sti cand sa renunte la o actiune, gandind la rezultatele pe termen lung.
Indrazneala ne lipseste, pentru ca la nivel de natie, nu suntem intelgenti. Individual, poate ca da, dar la nivel de grup, cu siguranta nu. Si ma uit la ce se intampla in mediul de afaceri sau in politica…
Lasitatea si asteptarea ne caracterizeaza insa. Din plin. Va amintiti de „pica para malaiata in gura lui Natafleata”? Cum va suna asta alaturat lui „maine o sa fie mai bine” ori „ne rugam sa le fie mai bine macar copiilor nostri”?…
Daca doar stam si ne rugam sa se intample asta, copii nostri se vor ruga si ei pentru copiii lor. Iata un model devenit amprenta genetica. Sa faca altii. Noi asteptam cu gura larg deschisa sa ne pice para. Fara sa facem nimic. Pentru ca, simplu, la nivel de natie, ne lipseste, cu adevarat indrazneala.
Peste tot in lume, acum, se vorbeste foarte urat de Romania. Si sigur ca ne doare. Dar nu facem nimic pentru a corecta aceasta perceptie.
Si uite ca noi nu expulzam expatii din Romania, majoritatea lor oameni de foarte proasta factura. Si nu interzicem publicatiile lor in care sunt invatati ca daca vrei sa vorbesti cu o femeie trebuie sa ii spui „pizda”, ca Romania e o tara plina de curve, o tara ieftina si in care un expat are voie sa faca ce vrea si cate si mai cate.
Pana cand nu vom incepe schimbarea din interior, exteriorul nu are cum sa aiba o perceptie pozitiva asupra noastra. Dar pentru schimbare, ne trebuie, de asemenea, indrazneala.
Indrazneala de a nu mai face programe TV cu tigani si manele si scandaluri de doi bani, doar pentru ca asa cere poporul. Indrazneala de a readuce educatia la locul cuvenit. Indrazneala de a ne asuma greselile si de a invata din ele. Indrazneala de a admonesta si penaliza nesimtitii din trafic. Indrazneala de a ne purta civilizat si de a impune prin atitudine ca cei din jur sa ne raspunda la fel. A propos de raspuns. Felul in care se poarta altii cu noi, este generat din felul in care ne purtam noi, in primul rand, cu noi insine. Si da, chiar si pentru asta ne trebuie indrazneala: sa ne purtam frumos cu noi insine.
Privim cu drag fotografii din perioada interbelica. De ce? Pentru ca oamenii erau imbracati frumos cand ieseau pe strada, pentru ca se purtau elegant, pentru ca vorbeau frumos, pentru ca mergeau la plimbare si la teatru, pentru ca erau preocupati de carti si de studiu. Pentru ca fiecare isi cunostea perfect pozitia in societate si stiau sa se poarte cu deferenta fara de cei in varsta, fata de cei dintr-o clasa sociala superioara, fata de valorile din arta si cultura.
Avem indrazneala sa ne revenim ca natie?…

Anunțuri

Un gând despre „Indrazneala

  1. Pe FB, o doamna tare draga sufletului meu, a postat urmatorul comentariu:
    „indrazneala inseamna pe langa inteligenta de grup si a-ti impinge limitele de la „susanea” la actiune. pt asta insa e nevoie de focalizarea energiilor pt un scop unic, acelas pt toti participantii si, desigur, pozitiv. unde este Fat Frumos… pe care-l asteapta toti romanii si cad astfel mereu in capcana?
    mereu asteptam de la alte generatii „desteptarea romanului” si uitam ca putem orice, daca vrem cu adevarat. secretul, cred eu, este focalizarea pe ce vrem nu analizarea vesnica a ce nu vrem, pt ca in felul acesta incarcam fara sa vrem cu energie, exact ceea ce nu vrem.”

    Ii multumesc si aici, pe blog, dar mai ales, mi-am permis sa copiez comentarul aici, pentru ca mi se pare unul foarte bun si la obiect.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s