Cat tine educatia?…

Revin …E pentru prima data in viata mea cand revin…indiferent ca e vorba de viata profesionala sau personala. E un sentiment ciudat…dar nu voi intra in detalii. Pur si simplu, platforma blogspot m-a dezamagit.
Si n-am mai scris pentru ca s-au intamplat multe si pentru ca am fost intr-o stare de observatie.
Mi-a sarit in ochi ceva si am tot insistat asupra acelei imagini pana cand sa ma apuc sa scriu randurilea astea.
Educatia la romani a devenit intrucatva o amintire. Din toate punctele de vedere.
Dar m-am aplecat asupra ideii ca romanii le spun copiilor lor ce si cum sa faca si cum sa se comporte in anumite situatii, insa e ca o informare. Pentru ca lucrurile acelea nu se intampla acasa in mod constant, pana cand copilul capata reflexul si naturaletea de a le face.
Barbatul roman stie ca ar trebui sa deschida portiera masinii, de exemplu, dar o face la cel mult primele 3 intalniri cu o femeie. Dupa aia, duca-se! :))
E doar un exemplu, un punct de plecare.
El STIE. Asta nu inseamna ca si aplica, pentru simplul fapt ca de la a sti si pana la a avea relexul cu pricina, distanta e foarte lunga.
Mi-am amintit ca pe vremuri, intr-una din gastile mele, era un tip care cred ca isi mentinea conditia fizica de cate ori se ridica de pe scaun de cate ori se ridica vreo femeie sa mearga la toaleta , de pilda. Sigur ca tipii „cool” din gasca il luau peste picior. E mult mai simplu sa faci misto. Nu exista ca vreo femeie sa isi manifeste intentia de a scoate tigara din pachet si el sa nu aiba bricheta pregatita. Nu exista saptamana fara sa-i duca iubitei lui flori. Si multe astfel de lucruri. Pentru el, acestea erau reflexe. Crescuse cu bona nemtoaica si povestea razand cum avea o frica teribila de acea femeie foarte dura si foarte organizata, datorita careia, educatia lui nu a fost doar o suma de informatii luate la cunostinta. Omul asta e un fel de rara avis in aceasta societate complet lipsita de repere. Cel mai mult am apreciat faptul ca isi educa proprii lui copii la fel, aplicand zilnic propriile „reflexe”. Jos palaria!
Rad…si nu rad…
Zilele trecute am iesit in oras. Foarte frumos. Luat de acasa, normal. Deschis portiere ajutat …mers in carciuma…deschis portiera si ajutat la coborare…frumos….La plecare insa, domnul cu pricina s-a ridicat si a asteptat sa ma imbrac. Era o situatie delicata, iar pentru mine si hilara. Era din categoria „luat la cunostinta”. Asa ca m-am ridicat de la masa, am luat haina si i-am intins-o cu un zambet larg pe fata si l-am rugat sa ma ajute. Nu a sesizat, cred, ideea. Am mers la masina. Uitase complet ca trebuie sa deschida portiera si sa ma ajute sa urc. Am zambit din nou.
A doua zi, m-a luat de acasa. De data asta nici nu s-a mai deranjat sa mai coboare din masina. pe jos era gheata. Nici asta nu a parut sa-l deranjeze. Am zambit in sinea mea. Ii pusesem eticheta de „asta nu”. Doar ca avea sa o afle ceva mai tarziu, la momentul potrivit. Unii ar putea sa ma acuze ca judeca oamenii. E adevarat. ii judec in masura in care vreau sa stiu daca suntem in aceeasi clasa au ba. Cred ca ideea de a nu judeca oamenii nu se refera la a analiza detalii ca sa stii unde te pozitionezi si daca ai ce cauta intr-o anume situatie sau intr-un anume context. 🙂
O sa-mi spuneti: bine, dar si pe tine cand te apuca, injuri ca la usa cortului. E adevarat. Mi-am negat educatia multi ani si mi-am creat un alt tip de reflex. Asta nu inseamna ca sunt mai putin vinovata.
Dar nu ma pot opri sa nu ma intreb: cat tine educatia?…Si mai ales, de ce renuntam la ea atat de usor?…In general, de ce ne lipsim de lucrurile bune si frumoase pe care le invatam inca din frageda pruncie?…Incerc sa inteleg….

3 comentarii

  1. cum ar putea tine educatia vreo secunda atunci cand nu o primim de nici un fel sau de nici unde?cand punem intrebari de genul:dar la scoala ce vor mai invata daca eu ca parinte ii imprim cele mai elementare reguli de bun simt?uitam din pacate sau poate unii dintre noi nici nu o stim:noi suntem principalii formatori ai copiilor nostri si abia mai tarziu institutiile in care acestia intra.dar oare stim cu totii aceste lucruri…..experienta si contactele mele zilnice imi raspund:nu.

    Apreciază

  2. Draga Sabina, din pacate nu exista solutii de testare psihologica prin care sa se valideze daca o persoana are calitatile necesare pentru a fi parinte.
    Alte tari, mult mai civilizate ca a noastra, au admis esecul din acest punct de vedere si investesc de foarte multi ani incoace, bugete considerabile in campanii de educare a viitorilor parinti.
    Pe de alta parte scoala se implica (tot datorita bugetelor alocate de stat, precum si din fonduri private) in educarea atat a copiilor cat si a parintilor.
    Sa nu uitam, de asemenea, ca statul poate interveni si corecta situatiile unor parinti decazuti sau imorali sau alcolici sau bolnavi psihic etc.
    In Romania nu conteaza din simplul motiv ca Romania, ca tara, trebuie distrusa. E incomoda. E bogata. E plan de investitii.
    Suntem o tara de oameni fara repere, lipsiti de educatie, saraci, murdari. Ca atare suntem o investitie profitabila: de cumparat la preturi mici si de revandut.
    Suntem lipsiti de demnitate, dar cel mai important e ca suntem lipsiti de unitate. Romanii sunt individualisti si rezistenti la schimbare. Mai ales la schimbare in bine.
    E vina noastra. Nu a predecesorilor, nu a urmasilor. Noi meritam blestemul a tot ceea ce se intampla. Ne meritam soarta si inca nu platim cat de dur ar trebui.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.