De doua ori in viata!

Pana la urmatoarea poveste din culisele muncii de publicitar, ca vad ca v-a placut treaba asta, sa va mai povestesc o intamplare in urma careia inca am emotii.
Nu mai stiu de unde am auzit ca oamenii se intalnesc de doua ori in viata si niciodata intamplator. Cert e ca dupa ce am auzit asta, am dat mai multa atentie acestui aspect. Pana acum, cel putin la mine, s-a vaildat.
Familia mea, implicit eu, ne-am mutat intr-un oras cu tramvaie cand eu aveam aproape 10 ani. Am urat organic orasul in care ne-am mutat, desi in mod paradoxal il iubesc…cumva…Dar nu asta e relevant.
Oraselul in care m-am nascut era foarte special. Prin multe lucruri. Prin curatenie si nu doar a strazilor, ci mai cu seama a oamenilor, prin frumusete, prin faptul ca oamenii se respectau si mai cu seama ca isi respectau locul si pozitia sociala. Prin faptul ca acolo comunismul cred ca a fost cel mai moale dintre toate orasele tarii. O sa va spun mai multe altadata.
Dupa ce ne-am mutat eu nu am mai putut reveni in acel loc vreme de multi….mult prea multi ani. Pentru ca ma durea fiecare celula din mine.
Acolo a fost locul unde am ras ultima data cu toata fiinta mea si locul care va fi toata viata in sangele meu.
Am avut multi prieteni. Pe trei dintre ei nu am incetat niciodata sa ii caut.
Astazi mi-am regasit cea mai veche prietena din copilaria mea si cea mai draga. E cu un „an scolar mai mare ca mine”. Ne stim…cred ca ne stim din scutece. Si impreuna am avut o copilarie aboslut fantastica!
Cand ea a intrat la scoala, eu m-am simtit cumva…abandonata, dar mereu o puneam sa imi povesteasca ce se intampla in clasa, cum e sa fii scolar. Cand ea a terminat clasa I cu coronita (caci nu se putea altfel), la serbare a avut cea mai zana de rochita de zana 🙂 Eu eram inca „gradinareasa”, asa cum imi spunea tata si ardeam de nerabdare sa „ma fac si eu scolareasa”. Pastrez si acum fotografia cu ea. O tineam de mana, cu respect si teama si mandrie si cate si mai cate in acelasi timp. Ea, printeza – zana, in rochia alba si diafana, cu coronita de premiant pe cap, eu gradinareasa, imbracata intr-o salopeta rosie cu un mare motan brodat pe piept, semn ca mai am pana sa cresc, cu o palarie de soare crosetata de „doamnele bucatarese” din tabara de la Curtea de Arges, a caror mascota fusesem cu o vara inainte, pusa ca porcul la cura de ingrasare, esuata lamentabil.
Cu prietena mea inventam povesti. Cu orice. De la povesti cu norii de pe cer si pana la povesti despre cum o sa fie cand o sa fim noi „doamne”. Ne mai si certam, ne mai si inghionteam, dar niciodata nu ne prindea somnul de noapte in starea asta. Pentru ca nu puteam. Eram cele mai bune prietene.
Imi amintesc ca radeam foate mult impreuna.
Trasnaile le faceam tot impreuna.
Pedepsele le luam separat, fiecare in sanul familiei.
Mie imi placea mai mult la ea acasa, ei ii placea mai mult la mine acasa.
Ne intalneam la mijloc si apoi faceam ravagii de razboinci in ambele case.
Radeam mult si ne cataram in toti copacii din targ.
Si mancam fructe inca necoapte.
Si radeam mult.
Si primavara ne luam la intrecere sa plantam flori si matzisori.
Si radeam foarte mult.
Ea avea un halat de casa rosu din catifea. Eu o priveam ca pe o printesa. In primul rand pentru ca e mai mare ca mine si asta inseamna ca are acces mai repede la lumea pe care eu urma sa o cunosc. Apoi avea si rochita de zana si luase si premiul intai si acum asta…adica halatul. Eu aveam doar papuci rosii din catifea, cu canaf. Eram mai mica.
Azi eram in masina cand i-am auzit vocea la telefon. Mie mi se pare ca nu s-a schimbat deloc. Asa stiu eu si inseamna ca asa e!
Azi am plans. De fericire!
Dupa 28 de ani, ne-am regasit!
Habar nu am cum sa va pot spune ce e in sufletul meu…cant, rad, plang…sunt fericita!
Maine o sa o intreb din nou: cum e sa fii mare?! Eu sper sa nu stie sa imi raspunda, insa!!!! 🙂
Zi frumoasa voua!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s