Valoarea comunicarii…neconventionale ;)

Cu ani in urma, eram in Vama intr-un week-end si ma distram copios cu prietenii. La un moment dat a venit un prieten si ne-a invitat sa mergem la o petrecere unde „se danseaza in draci”.
Asa ca ne-am adunat, cu catel si purcel si ne-am dus.
Faina atmosfera. Oameni de toate varstele dansau pe ritmuri sud americane. Si se vedea de la o posta ca au ceva cursuri de dans la activ.
Mie oricum imi trebuie o singura nota muzicala ca sa incep sa ma misc si, asa cum v-am mai zis acum ceva vreme, dansul face parte din mine, e un modus vivendi, o forma de a comunica altfel. O comunicare in care nu am nevoie, in sfarsit, de cuvinte, dar care are o forta mai mare decat orice cuvant.
Ca sa nu incurc dansatorii de elita de la petrecere, ma miscam in spatiu restrans, undeva pe o margine, cu ochii inchisi. Imi placea noaptea aceea de vara. Poate si pentru ca o boare de vant era exact ce trebuia pentru ca noaptea sa fie perfecta.
La un moment dat m-a luat cineva de brat. Am deschis ochii si am iesit din universul meu interior, nu fara o unda de regret. M-a invitat la dans.
Omul avea pasi clari in cap. Totul era ca o schema matematica. Nu stiu daca simtea ceva, dar da, se misca tehnic. Nu reusea sa imi trasmita directiile de miscare si, ca atare, mai dadeam si rateuri. Pentru ca nu intelegeam mesajul. La un moment dat ma intreaba serios: tu esti la scoala noastra de dans? Probabil ca mai intai am holbat (la propriu) ochii la el si abia mai apoi i-am raspuns cu un zambet ca nu. A dat nemultumit din cap si m-a condus pe margine, semn ca eln-are vreme de pierdut cu una ca mine, care nu stie sa danseze dupa reguli si numaratoare.
Am ramas descumpanita pret de cateva secunde si apoi am inceput sa dansez iar in legea mea. Nu stiu sa numar…asta e…
Nu am reintrat bine la loc in universul meu interior cand am simtit ca din nou ma ia cineva de brat. Deschid ochii. O privire plina de umor m-a intampinat si imediat am auzit si vocea: iti place sa dansezi, nu-i asa?
Cred ca am raspuns din ochi.
Atunci…dansezi? continua personajul
Eu nu stiu matematica voastra de scoala de dans! i-am raspuns cu naduf.
A inceput sa rada si avea un ras rotund. Am izbucnit si eu in ras, desi inca imi era ciuda.
N-a mai asteptat vreo continuare. M-a luat fara sa imi dau seama si m-a dus in mijlocul multimii in plin exercitiu fizic si matematic.
Am dansat cu omul ala pana dimineata. Nu ne-am prezentat si nici nu am vorbit. Stiu doar ca atunci cand cineva a anuntat ca petrecerea s-a terminat soarele era deja pe cer, iar oamenii care pana atunci dansau erau pe margine si ne aplaudau frenetic.
Personajul m-a condus in locul de unde ma luase la dans, foarte aproape de prietenii mei, mi-a multumit cu o scurta inclinare a capului, apoi mi-a urat o zi faina si a plecat.
Prietenii mei erau ca vrabiile care mai de care gures. Toti ma laudau si erau uimiti de cum am dansat. Eu eram inca in muzica si nu prea intelegeam ce tocmai se petrecuse in noaptea aceea.
Am mers la cafea. Eu taceam incercand sa imi amintesc cum dansasem. Stiam doar ca ma simtisem foarte bine dansand, ca ma simteam EU, ca totul era exact asa cum trebuia sa fie.
Unul dintre prieteni a ramas un pic in urma grupului si a mers o bucata de drum tacand. La un moment dat mi-a zis: acum ai inteles? Nu, i-am raspuns foarte sincer. Inca n-am iesit din stare…probabil dupa cafea…
Iar el a continuat ca si cum nu m-ar fi auzit: e foarte important in viata ca cel de langa tine sa stie sa te puna in valoare, asa cum esti tu, indiferent ca vorbim de dans, de profesie, de casatorie, de prietenie. Iar tu in seara asta, pur si simplu ai stralucit acolo. Si ai si comparatia cu cel care te invitase primul la dans. Sa nu uiti seara asta niciodata!
Avea dreptate prietenul asta al meu. N-am uitat seara aia.
A pune pe cineva in valoare nu inseamna sa-i limitezi libertatea, ci dimpotriva sa o potentezi. A pune pe cineva in valoare inseamna a lua ce e mai bun la omul ala si a pune in lumina. Si cate si mai cate lucruri frumoase si, asa cum spunea prietenul meu drag, fie ca vorbim de viata personala sau de cea profesionala, de un vis sau de o aripa franta. Si mai ales, sa primesti si sa oferi in aceeasi masura si la fel de firesc.
Multumesc si sunt recunoascatoare pentru aceasta lectie frumoasa si v-o ofer asa…ca preambul la vara🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s