Eu cred

Eu cred, in felul meu, in Dumnezeu. Nu bat drumurile bisericilor…in fapt imi place mai degraba sa intru in biserici cand nu sunt slujbe si de preferat fara oameni in interior. E liniste, dar e o liniste speciala si asta imi face bine.

Nu stiu daca sa cred sau nu in povestea cu Isus. Cred insa in niste invataminte si povesti cu morala, pentru ca indeamna omul la a fi mai bun, mai drept si mai curat interior.

Nu cred in credinta brusca manifestata la sarbatori, cu turma asa cum detest mesajele mass pe e-mail sau sms. Pe bune, imi spurca tot gustul sarbatorilor.

Anul asta nu am tinut post. Adica am tinut asa…ca asa mi-a venit mie…dar nu in zile specifice….si am mai tinut ieri si o sa tin si azi, dar nu are legatura cu biserica (institutia) pe care eu nu dau doi bani, ci are legatura cu mine si cu bucuria de a savura duminica din diverse bunatati, dupa doua zile de furaje.

Nu mananc miel. Am vazut cand eram foarte mica un miel inainte de taiere. A fost una dintre cele mai traumatizante experiente. Am mai mancat miel, dar sporadic. In general nu pot. In schimb ador sa ma joc de-a ciocnitul oualor si chiar imi place sa mananc oua in diverse combinatii. Dar cel mai mult si cel mai mult, cu hrean. Ma dau in vant dupa pasca.

Merg la biserica de Paste. De cand eram mica. Doar ca pe vremea aia, haladuiam, dupa ce luam lumina, cu toti copiii, pe la toate bisericile din targ. Si o sa radeti, voi care va bateti pe mersul la biserica de Inviere, dar slujba nu se termina dupa ce se da lumina ci continua pana in zori. In copilarie competitia era cine ajunge acasa cu lumanarea fara sa se stinga. Greu mai era. Dupa ce bateam toate bisericile, ne strangeam si continuam sa cantam Isus a inviat la Fantana. Oamenii din blocuri coborau cu platouri cu oua colorate in rosu si cozonac si ne serveau. Ciocneam ouale, mancam cozonacul in fuga si tot in fuga, dar cu grija sa nu ni se stinga lumina (aveam noi copiii o superstitie ca daca ni se stinge lumanarea o sa luam note proaste tot anul) mergeam la Dunare, caci traditia zicea ca dupa ce cionesti, mananci oul , strangi cojile frumos si le dai drumul pe apa curgatoare. Cine are mai curajos, mergea si la cimitir sa dea lumina. Eu in copilarie nu am fost printre curajosi. Si nici acum nu cred ca m-as incumeta sa ma aventurez noaptea prin cimitir.

Cand toata poavestea asta se termina, mai dadeam un tur de biserici sa luam Pasca si sa duceam acasa.

Si asa, cu buzunarele pline de Pasca, cu lumina pe care o pazeam ca pe ochii din cap, ajungeam acasa pe la 4,5, 6 dimineata.

Mare fericire era sa stiu ca mama e la fereastra si ma asteapta. In casa ardea candela, mirosea a mancare.

Am uitat sa va spun ca inainte de plecarea la biserica le sarutam mana alor mei, ii rugam sa ma ierte si eu ii iertam pe ei. Asa era la mine in casa traditia. Si ne imbartisam sincer si uneori mai si boceam (io adica, ca si faceam trasnai de nu le mai stia nimeni sirul).

Cand ajungeam acasa mama ma imbratisa si ma binecuvanta (ai mei nu stateau la biserica pana dimineata), apoi ma intreba daca vreau cozonac. De obicei nu apuca sa zica sau sa continue intrebarea ca eu eram deja infipta in cozonaci. Si va jur ca asa cozonaci cum facea mama, foarte obiectiv vorbind, nu am mai mancat la nimeni niciodata.

Dupa aceea ma pregateam de culcare, dar nu inainte sa ma inchine mama.

Somnul era cumva brutal intrerupt de tropotitul tatei si al lui frate-miu care se trezeau macinati de foame dupa cel putin o saptamana de post. Dar cred ca mai mult de pofta decat de foame ca mirosea la mine in casa de-ti venea sa mananci si peretii nu alta.🙂

Asadar ma trezeam si eu. Salutul propriu acestei sarbatori si apoi urma spalatul pe fata cu apa neinceputa. La comun eu si frate-miu.

In canutza erau un ou si o moneda. Ori o moneda din argint ori o  moneda pur si simplu. Alea din argint erau cu regele Ferdinant. Erau frumoase.

Batalia era cine ia oul si cine ia moneda. Si asa, de fun iesea o stropeala prin baie si prin casa de nu iesea nimeni teafar din busculada.

Si asa incepea Prima Zi de Paste la mine in casa.

Aaaa….ba nu…am uitat un element important. Dupa ce pana la urma ne spalam pe fata trebuia sa ne si imbracam ca doar nu serveam micul dejun in pijamale. Si era obiceiul in casa la mine, ca fiecare sa se imbrace in ceva nou.

Dupa micul dejun care evident ca dura ore in sir si de multe ori se contopea cu pranzul si cina, apareau si cadourile de Paste. Nu stiu la mine in casa sa se fi zis vreodata de iepuras. Erau cadouri pur si simplu. Si simbolizau ideea de a face o bucurie celor dragi. Mai ales daca era un cadou din forte proprii. Si o nota foarte buna era un cadou foarte potrivit pentru o astfel de ocazie.🙂

Ce mi se pare cel mai frumos este ca in zilele de Paste, noi discutam despre NOI. Ce simtim, cum gandim, la ce visam, ce am inteles cand am gresit ceva. Acum, mare fiind imi dau seama nu numai ca imi lipseste enorm chestia asta, dar cat de mult mi-a folosit in viata. Mai ales ca nu numai de Paste discutam astfel de lucruri, ci zilnic, insa de Paste parca era ceva mai special, chiar daca nu stiu sa va spun in cuvinte de ce ….

Revenind la sarbatoare in sine…

Sacrificarea mielului este o traditie pagana. Cum de a inglobat-o biserica noastra nu as sti sa explic, dar e dovada clara a faptului ca ce numim noi azi religie nu e decat cea mai puternica forma de manipulare a omului. Sacrificiul de animale pe altarele zeilor e de dinainte de crestinism.

Este foarte interesant ca in timp ce a scriu randurile astea, urmaresc si un documentar despre o piatra care contine o inscriptie foarte interesanta si care se refera la Simon ca fiind de fapt Isus. Si ca Isus a aflat cu 4 ani inainte de rastignirea sa despre Simon si faptul ca romanii ii rastigneau pe adeptii sai. Primul meu gand a fost: pai si ce in corporatism se intampla altfel, la noi? Nu! E unul destept care face o chestie faina si vine un putzopalmist care takes all credits. Same old story de fapt….

Dar cred ca cel mai important aspect este acela din interiorul fiecaruia dintre noi: daca credem, de ce si in ce credem. Pentru ca nu crezi intr-o persoana in sine, ci in niste concepte. Si daca tot credem, de ce ne amintim de asta doar de Paste si de Craciun?…

Asa ca eu nu pot decat sa va doresc introspectie placuta in aceste zile!🙂

2 gânduri despre „Eu cred

  1. putzopalmist………fain cuvant……reprezentativ pentru tot ce se intampla in aceasta minunata tara……credinta……total de acord , de ce oare ne aducem aminte doar de paste si de Craciun?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s