Tata, Tudorel-nene si inotul meu pe apa sambetei

Desi ma enerveaza sa recunosc, seman picatura cu tata. P-afara-i vopsit gardu’ si-nauntru-i leopardu’. Cam asa si noi.

Mi-am amintit povestea asta urmarind cu mare drag filmuletele cu fiica unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei, aflata la primele ore de inot.

Cand ai mei au incetat sa se mai minta ca au o fetita cuminte si ascultatoare (pentru ei tarziu, pentru mine mult prea devreme) ori ca, macar, au o fetita si nu un drac de copchil, au trebuit sa infrunte cruda realitate.

Unul dintre segmenetele crudei realitati era acela ca eram dependenta de apa si ca, in ciuda interdictiilor (teoretic) foarte ferme, de cate ori aveam ocazia o tuleam la Dunare. Sigur ca negam vehement si aveam chiar si argumente extrem de plauzibile. Cred ca v-am mai spus ca sunt doctor in materie de logica infantila, care, plauzibila la varste mici, ridica semne de intrebare la varste mai mari, dar poate si de aia sunt asa speciala si in ziua de azi cand varsta din buletin ma urmareste nemiloasa.🙂

Ma dadea un singur detaliu de gol. Eram atat de arsa de soare, incat eram vanata. Insa perfect alba in jurul gurii (am colti de mica😀 ) si in jurul ochilor. Aratam ca un drac prajit bine. Dar negam cu atat convingere!!!…:))

Deci, cum ziceam, la un moment dat, conu Leonida fata cu reactiunea, a luat fraiele puterii in maini si a decis: de maine copilu’ se duce la inot.  E bun pentru sanatate, ca si asa e transparent si ne asiguram si ca macar stie sa inoate in Dunare.

Si cum altfel, ca niste parinti responsabili, mi-au si gasit profesor de inot unul dintre campionii nationali de pe vremea aia.

Tudorel.

Ca asa il alinta mama.

Tudorel -nene n-avea decat 2,10m si purta 56 la pantofi. Nush cati ani sa fi avut pe vremea aia, dar era foarte tanar. Proaspat medaliat si prieten de familie cu ai mei, taman profesorul potrivit.

Si pe cat era Tudorel-nene (ca asa il alintam eu) de simpatic in vizite, pe atat era de al dracutzu la antrenamente.

In prima zi facuram vreo doua ore de incalzire ori cel putin atata a estimat imaginatia mea de copil. Chiar daca faceam pe vremea aia si balet si tenis si echitatie si atletism si gimnastica, pot sa va spun ca dupa prima tura de antrenament eram tzapana ca o scandura. Untu si sufletu’ le-a scos din mine!

Dupa incalzire, mi-a aratat o pluta si am intrat in bazin. Dupa vreo juma de ora m-a intrebat cum ma simt. Da’ ce…mai simteam ceva? Probabil ca am baiguit ceva ce el luase drept o mormaiala de copil multumit din moment ce m-a mai tinut asa la dat din picioare aiurea prin apa.

Ce nu v-am spus este ca eu chiar nu stiam sa inot, desi ma duceam la Dunare cat era vremea frumoasa. Dar mai mult de brau nu intrasem niciodata. Si asta din simplul motiv ca imi era o frica de apa ca de altceva. Seman cu tata, v-am mai zis!

In bazin insa, cu cordoanele care delimitau culoarele mi se parea mie ca sunt in siguranta.

Asadar m-am zbenguit usor tembeloid prin apa, amortita de incalzirea de dinainte, ceva vreme. Dupa care Tudorel nene ma roaga sa ies din bazin si ma mai ia la niste intrebari si apoi, fara nici un previz, ma ia de o aripa si ma azvarle in apa, 3 culoare mai incolo. Pe principiul „vrei, nu vrei, bea Grigorashi aghiazma, frate!”

Asa panica m-a cuprins ca eram in stare sa dau si din urechi nu numai din maini si din picioare!!!

In fine…ce sa va mai retin cu detalii…pana la sfarsitul zilei stiam sa inot. Fericire mare pe Tudorel -nene, tristete maxim dureroasa la mine.

Plec acasa, nerealizand ca ar trebui sa fiu fericita ca, dupa prima zi, eu chiar stiam sa inot si nici banuind ce avea sa urmeze, din simplul motiv ca ma cuprindea o febra musculara ale carei dimensiuni aveam sa le descopar abia zilele urmatoare.

Mama venise cu mine si licarirea din ochii ei ar fi trebuit sa ma faca sa ma gandesc macar o clipa la faptul ca, neexprimat, era mandra de mine. Tata nu venise, spre ciuda mea. Cum nu venea nici la spectacole sau alte competitii.

Asa au trecut mai multe saptamani. Febra musculara nu numai ca nu imi trecea, dar fara nici un imblod stateam dreapta ca o scandura. Din simplul motiv ca orice incercam sa indoi imi provoca niste dureri de-mi venea sa smulg capul cuiva, nu spui cui😉

Nu stiu cum, eram cea mai buna din grupa. Tudorel era in extaz emotional si incerca sa ii convinga pe ai mei sa ma lase sa fac performanta. Tata, ca de obicei, ii dadea replicile binecunocute: lasa, draga, ca ea trebuie sa munceasca cu creierul ca doara n-o s-o facem barcagitza pe Dunare. Acum, sincera sa fiu, mai bine ma lasa. Pai pe bune, voi chiar nu va imaginati cat castiga vara un nene care are barca si duce oamenii de pe malul cu orasul in Insula! Om ma faceam!

Dupa ce a tot batut Tudorel apa in piua, aflu intr-o buna zi ca tata vine la antrenamente. Sa cad din picioare nu alta! Tata???…TATA?!!!….Pai tata nu venea nici la scoala decat daca era treaba foarte groasa. E clar, facusem eu vreuna nasoala. Da pe bune, ca din noianul de facute nu stiam ce sa aleg.

Cu inima cat un purice, ma agat de mana tatei si haida la lectia de inot.

Ne rupe iar Tudorel in incalziri si apoi vira in bazin, concurs.

Dupa cum ziceam, mie imi era foarte frica de apa. Dar ce zic eu frica?….Spaima de moarte. Si, ca lista sa fie completa, in ziua aia ii tuna lui Tudorel-nene sa scoata cordoanele de la culoare. Am crezut ca fac infarct.

Cand a dat startul nu stiam cum sa dau mai repede din maini si din picioare doar sa ajung mai repede la celalalt capat al bazinului si sa ma tin de „sparge val”. Disperata eram, nu alta!

Toate bune, se termina lectia de inot, vira la dusuri si dus acasa. Tata n-a vorbit tot drumul. Claaaaar facusem vreuna lata. Dar cum va ziceam, pe bune daca stiam ce sa aleg, caci paleta mea de actiune era foarte larga. N-am scos un sunetel, iar cand am ajuns acasa m-am dus direct in camera mea sa imi fac ‘tema de vacanta”, desi asta era o chestie in premiera, caci corvoada asta apartinea, in mod uzual, ultimei zile de vacanta, cu surle si trambite. Si, conform obiceiului in situatii de criza, eram cu urechile ciulite la maxim.

Imi dau seama ca in bucatarie, mama si tata vorbeau in soapta. Ma chinui ceva vreme sa deschid usa camerei fara zgomot si sa ma furisez langa usa bucatariei sa ascult. Macar sa stiu din ce directie mi-o fur. V-am zis ca de mica am fost speciala! :))

-…(mama) si ai vorbit cu Tudorel?…

– Tu nu intelegi ca sunt uimit?

– Bine draga, inteleg, dar cu baiatul ai vorbit?

– Da, normal, el isi sustine parerea ca ar trebui sa o lasam sa faca perfomanta. Zicea….auzi? dar stii cat de elegant inoata???…draga, e ceva incredibil, am fost impresionat….

Toanta de mine, izbucnesc la faza asta in hohote de ras si, daca tot mi se remarcase prezenta, am iesit de dupa usa si i-am zis tatei:

– Auzi? Da’ tu stii de ce sunt asa de eleganta cand inot?

Privirea tatei era intrebatoare, dar si cu o unda de repros vis a vis de atitudinea mea reprobabila de a asculta pe la usi ce vorbesc oamenii mari.

– Pai dupa ce ne omoara cu incalzirea aia speciala a lui, tu ai senzatia ca eu daca indrept un brat, il mai pot indoi?

Pai si aia o fost. Ca fara sa vreau l-am convins pe tata ca, in ciuda celor mai buni timpi obtinuti in bazin, eu tre’ sa ma intorc la pus burta pe carte.

A fost o situatie hilara. Am invatat sa inot foarte bine. Nu, nu am fost lasata sa fac perfomanta. Si da, multi ani mai tarziu, mi-am dat seama ca tata nu venea la chestii din astea nu pentru ca el avea teama de apa sau nu era un fan de balet ori de sporturile mele, ci, pentru ca in ciuda tuturor aparentelor de om extrem de sever, era un emotiv fara pereche.

Sper ca macar acum, sa-mi zambeasca de acolo unde e, multumit ca, desi tarziu, ii multumesc pentru o lectie de sensibilitate si emotie…

D-apoi, da-i Doamne romanului mintea cea de pe urma!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s