Tata – ep. 1

Daca tot am deschis „cutia Pandorei”, sa va mai povestesc niste episoade cu tata, din multele mii pe care le am in amintire🙂

In copilarie, tata a fost si prietenul meu de facut trasnai (doar asa, ca sa vedem cum reactioneaza mama) si competitorul meu si tata.

Tata era TATA in momentele critice. Noi nu prea aveam nevoie de cuvinte, pentru ca dezvoltasem un limbaj al privirii. Cand treaba era groasa (adica tata afla de vreo nefacuta a mea) se uita intr-un fel de ma cauta mama cu orele prin targ si ma gasea tremurand prin vreo statie de autobuz. Altfel, lucrurile de desfasurau pe criteriul „parte in parte”.

secventa 1

Io – clasa I. Prin trimestrul al doilea se imbolnaveste doamna invatatoare. Ai mei ma dadusera la alta scoala decat a lor, la cea mai dura si mai buna invatatoare din cate exista. Mama preia clasa mea, doar ca muta orele dupa amiaza, pentru ca dimineata avea clasa ei. Ca sa nu-mi schimbe mie programul, s-au gandit ai mei sa merg eu in continuare dimineata la scoala, doar ca la scoala lor, la clasa tatei (care avea aceesi generatie ca mine). Buuunnn….zis si facut…

Bai ma plictiseam la scoala ceva de speriat. Stiam materia si ma enerva cumplit ca trebuie sa stau cuminte. Asa ca imi gaseam de lucru cu diverse chestii…cum ar fi suflatul. Se straduieste tata sa nu ma bage in seama, pana cand, la un moment dat, probabil scos din sarite de copilu care parea ca are bazdaci, striga:

-Eleva Ioan, in picioare.

Eleva Ioan (adica subsemnata) – lemn tanase. Nici o reactie.

Dupa cateva secunde se aude iar in clasa:

– Eleva Ioan, in picioare.

Eleva Ioan – lemn tanase.

Pai…(puii mei! adica) de unde sa am eu reactie la un asemnea apelatv, cand nici macar invatatoarea mea nu ma striga asa!

Imi fac toti copiii semne dipserate din ochi, eu nimic. Eram intoarsa cu spatele catre catedra si cu fata catre clasa, caci eram mama lor si tata lor in materie de lectii.

-Eleva Ioan, se mai aude inca o data.

Am o vaga banuiala ca despre mine este vorba si ma intorc cu fata catre catedra, implicit catre tata. Tata calm, dar calmul ala care nu prevestea nimic bun. Il intreb din ochi si imi confirma, tot din ochi ca despre mine era vorba in propozitie.

Ma ridic stramb din banca, nedumerita si de apelativ si de tata si de tot.

– Eleva Ioan, tu in clasa ta nu ai invatat ca trebuie sa fii atenta la ore?

Mie mi se reseteaza tot universul din cap si in loc sa ma gandesc la intrebarea (tendentioasa, onorata instanta) raspund razvratit:

-TU!….TU – MIE …imi spui …IOAN?….pfff….

si ies din clasa trantind usa.

M-au gasit la pauza, stand cuminte pe masa acoperita cu catifea visinie din cancelarie, locul in care am eu senzatia ca m-am nascut. Stateam cuminte, bataind picioarele in aer, nemultumita de ceea ce tocmai mi se intamplase, cerand din priviri explicatii clare si concise. EU?…Pai…EU ERAM SCOALA AIA!

Le-a luat ceva vreme alor mei sa-mi explice ca in clasa tata este invatatorul meu si eu eleva, o eleva oarecare. Aici am avut dubii. OARECARE?!!!….:))

In sambata aia am fugit prima data de acasa. M-am dus la Livia, colega mea, din clasa mea. Livia era tiganca si locuia cu satra pe Cetate (n.a. Cetatea Arrubium). M-au cautat ai mei (nu foarte mult ca orasul ala parca era dotat cu radar pentru mine) si cand m-au gasit am fost foate imbufnata.

-Vreti sa fiu o oarecare? Bine, atunci eu de azi inainte traiesc la satra!  Si-o sa ma fac tiganca si-o sa va para rau, o sa vedeti voi! – le-am strigat

Ai mei s-au intors pe calcaie. Mare fiind imi dau seama ca au vorbit cu oamenii de acolo si au aranjat lucrurile in culise. Atunci doar am constatat dezamagita ca nu ma iubesc si ca pleaca fara sa ma ia acasa.

La satra a fost fun. Ca m-am jucat de-am rupt gardu’. Dar cand a venit seara si mi-au dat sa mananc o ceapa sparta cu pumnul plus o bucata de paine neagra si mi-au aratat ca o sa dorm in curte sub ceva ce ar putea cu putina imaginatie sa semene cu un sopron. Si pune-te Ioane si plangi de sa se crape pietrele nu alta!

Asa ca am fugit de la satra, jurandu-mi ca nu mai calc niciodata acolo, lasand in urma dorinta de a deveni tiganca.

Din mandrie nu am sunat la usa. M-am asezat pe presulet. M-au cules ai mei dupa ce am adormit. Dimineata m-am trezit in patul meu. Mirosea cam ciudat in camera si pe un umeras erau atarnate hainele mele de cu o zi inainte, infiorator de murdare si de …ciudat mirositoare.

Tot din mandrie m-am dus la baie si m-am frecat cu periuta de unghii de m-a luat ameala, doar -doar oi scoate mirosul ala din mine.

M-am asezat la masa, la micul dejun si toata lumea se purta de parca nimic nu s-ar fi intamplat.

Cu noduri am inghitit fiecare imbucatura, dar mancam pentru prima data in viata mea fara a mai fac figuri la mancare.

La sfarsitul mesei, cu o juma’ de gura si ochii in farfurie, mi-am cerut iertare, desi as fi preferat sa-mi inghit limba nu alta, atat eram de mandra.

Doar ca lucrurile nu se termina aici, insa restul de episoade vi le mai povestesc si maine noapte🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s