io n-am titlu

Uneori is trista. Ca azi-ieri…Nu-i nimic grav. N-am vrut sa scriu, iar ne-vrerea mea este, pana la urma trista. Pentru ca nu vreau ne-vrerea…ea ma cauta…

N-am nimic…Mi-am dat seama ca invat sa ma ascund. In mine. De voi….de mine…Nu-mi place. Dar e mai bine. Pentru voi desigur. Pentru mine incepe sa devina indiferent.

Povesti vesele. Asta vrea lumea. Sau circ.

Am acut sentimentul ca ne cladim, fiecare dintre noi propriile inchisori si asta ma sperie intrucatva.

Scrisul real il tin in cap. Si ce e misto, e ca in cap la mine, cand scriu, vorbele imi ies in scrierea veche, buclata, atenta si rafinata. E foarte curat in cap. Pentru ca in suflet e la fel. Trecatoarele poveri sunt ca norii: vin…si se duc… Si in urma ramane tot lumina. Si nu se termna aici. Fiecare litera buclata, fiecare cuvant scris caligrafic, are si un desen si, daca ma uit mai bine, fiecare cuvant e un desen. Si peste toate astea, fiecare cuvant scris cu caligrafie buclata si fiecare cuvant care de fapt e un desen in penita, are un sunet al lui.

Do-mi-sol-do; do- fa-mi-re; re-re-mi; mi-mi-sol; do-mi-sol….uite nu stiu de ce mi-am amintit inceptul temei finale din simfonia a V-a a lui Beethoven exact in momentul asta….

Sh-atat….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s