exemplificare cu imagine

IMAG0037

Pentru ca nu am cum sa dovedesc cu imagini relatia mea cu somnul, m-am gandit sa exemplific relatia mea cu mancarea, pentru ca tot nu intelege nimeni din jurul meu cum e aia ca uita sa mananc.
Asadar, poza din prezentare e reala si dateaza probabil din anul 1976. Si daca nu e din ’76 atunci sigur e din 77.
Ai mei faceau niste tabere senzationale in care surprizele se tineau lant, datorita tatei care era de o spontaneitate iesita din comun si a mamei care ii tinea isonul. Si adevarul e ca nu am intalnit de-a lungul vietii un cuplu „mai mult ca perfect” decat ai mei, desi mi-as fi dorit. Am intalnit cupluri perfecte. Rar, dar am intalnit. Dar „mai mult ca perfecte”, in afara de ai mei, nu.
In taberele organizate de ei era bataie pe locuri. Veneau, de cele mai multe ori, fosti elevi de-ai lor, oameni mari care se trasformau brusc in copii. Era o nebunie totala. Fiecare zi…dar ce zic eu fiecare zi….fiecare secunda era altfel, complet altceva. Si totul inflorea sub mainile lor: zilele, noptile, rasetele, surprizele….TOTUL.
Eu dadeam o altfel de dinamica vietilor tuturor. Eram un fel de mica printesa razboinica si, mai mult decat atat, indaratnica. Sau, dupa cum deseori spunea mama – „Canuta om sucit”.
In mod natural faceam toate lucurile pe dos. Dar absolut toate.
Unul care nu convenea nimanui, era relatia mea cu mancarea.
Dupa foarte multi ani cineva si-a dat seama ca organismul meu respingea hrana de cele mai multe ori. Puteam manca, fara sa imi fie rau, extrem de putine lucruri.
Nimeni nu putea accepta pe vremea aia ideea. Ai mei erau terminati ca „printesa” e transparenta.
Si cu toate astea, de cand am venit pe lume si pana acum nu am avut nici o boala notabila. Juliturile din genunchi si racelile nu se pun la socoteala!
Singura mea arma impotriva luptelor duse cu mine sa mananc era indaratnicia. Prost obicei de care incerc sa scap si azi. Si nu prea iese. :))
Imi amintesc perfect ziua aia. Era soare si frumos. Zilele se petreceau una dupa alta fara sa ne dam seama, caci ai mei ne antrenau, pe mari si mici in tot felul de trasnai si jocuri. Probabil d-aia am trait eu mereu cu sentimentul ca sunt un om liber si doar foarte tarziu am realizat ca totul era atent indrumat si supravegheat😉
Dar cum se apropia ora de masa, la mine batea clopotelul si incepeam lupta.
In ziua aia am fugit la bucatarie si am luat un dumicat de paine pe care l-am plasat strategic in falca dreapta (vezi poza) cat sa se vada ca e un protest pe bune si apoi m-am catarat in leagan.
In prima etapa tata a rugat elevul de serviciu sa mai sune o data din trompeta care anunta masa (in fiecare tabara aveam cate un trompetist), special pentru mine. M-am facut ca nu aud si am inceput sa ma dau si mai tare in leagan.
O vedeam pe mama in departare uitandu-se ingrijorata la mine si zicandu-i ceva tatei. Aham, le e frica sa nu cad din leagan, deci asta e solutia sa scap de mancare!
Si am continuat.
De cum am incetinit au trimis o pustoaica (cea din imagine), care era o cuminte, sa ma convinga sa merg sa mancam impreuna. Poza asta e exact imaginea de dinaintea furtunii. Dezamagirea de pe chipul meu si indarjirea sunt semnul ca nu ma dau batuta usor. Cum se apropia biata fata de leagan cum ma avantam gata sa cuceresc cerul. Mama speriata, asta mica speriata, tata calm.
Dupa cateva incercari esuate o cheama pe pustoaica inapoi si ii face semn sa mearga la masa. Avea o fata trista si alba. L-am auzit doar ca o sa facem cum vreau eu si ca in urmatoarele 3 zile nu voi manca nimic.
Hmmm….si parca tocmai incepuse sa mi se faca un pic foame….
„Dara mandria de mosie e un zid, care nu se-nspaimanteaza de-a ta faima, Baiazid!”
Scrashneam din dinti de foame, dar nu ziceam nimic. Noaptea, cand ai mei au crezut ca dormeam deja, am auzit-o pe mama plangand si spunandu-i tatei: ii canti in struna si stii ca nu o putem lasa fara sa manance nimic atatea zile. Tata parea neclintit in decizie. Nasol! Chiar mi se facuse foame.
A doua ziam fost lasata de capul meu, sa fac ce vreau eu prin tabara pentru ca aveam interdictie si sa intru in concursuri si jocuri cu ceilalti copii. Era nasol asa…de una singura….fara nimeni sa-mi cante in struna, fara curtenii mei….o printesa apatrida…asta devenisem.
Si asta nu puteam accepta!
Mi-am calcat pe mandrie abia pe la amiaza cand simteam ca mi se clatina lumea sub picioare de foame.
M-am dus la tata demna si i-am spus de la inaltimea mea de printesa: daca vrei sa mananc, ei bine, am sa mananc, dar daca mi se face rau tu esti responsabil!
Tata era rece ca un ghetar. S-a uitat intr-un tarziu la mine si mi-a spus calm: nu trebuie sa faci nimic din ceea ce nu doresti.
Ei nu doresc?!….Doresc! Ca MI-E FOAME! Aproape ca racneam in interiorul meu. Dar m-am exprimat calm, imprumutandu-i atitudinea: nu, nu, vreau sa mananc, ca sa-ti DOVEDESC faptul ca nu te mint! O sa mi se faca rau si atunci ai sa vezi cum o sa te simti ca m-ai fortat!
Tata nu parea miscat de tactica mea si imi raspunse din nou calm: draga mea, dar ora de masa a trecut. Nu poti face decat sa astepti pana la cina.
In capul meu urla un mare „nuuuuuuu!!!!!!!” si pe gura: bine, asa facem, dar o sa mananc putin sa vad daca-mi place!
Am fugit si m-am furisat la bucatarie, unde stiam ca ma iubesc toate bucataresele: sigur o sa-mi faca ceva ce-mi place mie si doar mie!
M-au dat afara politicos spunandu-mi ca sunt suparate pe mine pentru ca nu le apreciez mancarea, desi ele robotesc toata ziua si se straduiesc sa ne dea doar mancare buna tare.
Mi-a fost rusine de am vrut sa se caste pamantul sub mine. Nu voiam sa le supar pe doamnele acelea cu fetel de luna plina si bune la suflet.
In seara aia am mancat de-am rupt. Mi-a fost rau, dar nu mai conta.In sfarsit aveam burta plina.
Am adormit cu capul pe masa. In fond nu eram un om mare. Eram si eu un omulet, acolo….
De a doua zi totul a revenit la normal: trompeta pentru toti copiii si trompeta pentru mine, sclifoselile si perii albi ai alor mei.
Dar daca nu s-ar fi intamplat, astazi n-as fi avut ce sa va povestesc.🙂

2 gânduri despre „exemplificare cu imagine

  1. Cine este cealalta fetita din poza?(cea din leagan am inteles ca esti tu).
    Chiar m-am uitat si eu pe niste poze mai vechi din copilarie.Ma mai apuca nostalgia……….

    Apreciază

  2. Nu mai stiu. Mai am cateva poze in care nu mai stiu. Era eleva la tata in clasa, dar chiar nu mai stiu cine e.😦
    Ii stiu pe toti incepand cu generatia lui frate-miu, dar pe cei dinainte nu prea ii mai stiu, cu toata memoria mea de elefant.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s