Cand m-am prins eu ca frate-miu e barbat

aaa…adica face parte din regn…

Tarziu, desigur. Ma jur ca pana in ziua aia era doar…frate-miu…adica un fel de chestie asexuata cu rol de …cu mai multe roluri dupa cum urmeaza:

1. sa fie iubit neconditionat, mult, uneori absurd de mult

2. sa fie lasat sa-mi frece ridichea, pe principiul ca ala e rolul fratilor mai mari si sa il conving din mimica de ascultarea mea totala

3. sa creada ca daca imi da o ciunga si ma duce la pationoar io n-o sa-i zic mamei veci pururi ca are gagica (asta se intampla cand avea el vreo 14 ani si io-l santajam pe Mos Craciun ca-i dau sorici daca-mi aduce un betisor fermecat care sa-mi faca temele si asta dinainte de a intra la scoala, asa…ca sa n-avem vorbe la tribunal).

4. sa se agite la aflarea vestii ca ma scoate unu de ma plimba de mana prin targ (asta se intampla cand aveam io 14 ani si el voia sa-i smulga aluia inima, rinichii si plamanii, dar nu ca sa le vanda la organe vii, ci doar asa…for fun)

5. dupa aia iar sa ma frece la cap cu sfaturi niciodata cerute

6.  si in sfarsit sa fie cel mai bun prieten al meu (greu, aproape imposibil, ca atare, cu atat mai de apreciat efortul meu)

Dar s-au sfarsit toate astea intr-o buna zi cand m-a sunat sa ma duc de urgenta acasa. Nu mai stiu ce era asa de urgent. Eram la birou. Stii…locul ala unde te duci si muncesti ca animalu’ ca in pub nu exista ciclul birou – pat, ci doar ala birou – cimitir (in eventualitatea ca ai tai au fost suficient de intelepti sa te lase sa-ti faci tu damblalele in viata si ei s-au ingrijit de cele necesare).

Nu mai tin minte de cand nu dormisem, iar in ziua aia chiar ma simteam rau. M-am urcat in masina si am fugit acasa. Nu tin minte decat franturi din drumul ala. Capul statea gata sa imi plesneasca.

N-am ajuns bine acasa cand batea gongul de miezul noptii, iar eu, in loc sa fug ca Cenusareasa de la vreun bal, il ascultam pe frate-miu cum imi face morala…ceva despre lume si viata.

N-aveam putere sa am reactii asa ca am ascultat. Din cand in cand, cu voce stinsa, mai articulam anevoios un „mi-e…mi-e foarte rau”. Nu stiu cate ore a tinut discursul, mie oricum mi se pareau secole. Mai ales ca nu eu eram aia care vorbea de data aia.

La un moment dat, cand am simtit ca se duce ultima picatura de vlaga din mine m-am ridicat si mai greu decat respirasem pana atunci, cu gand sa merg la culcare. Doar ca nu m-au mai tinut gladiolele si am dat ochii peste cap mai ceva ca o regina care lesina in fata curtii.

Blank….

Cand imi revin, eram gata intinsa in pat.

Atunci a venit revelatia. De fapt a venit in momentul in care am vazut doi ochi imensi ca doua felinare (si parca-i avea mai mici ori cel putin asa imi aminteam eu vag) de o inocenta cum n-am vazut decat la nepoata-mea cand s-a nascut, care ma priveau cu un amestec de mirare, spaima de moarte si inca ceva ingrediente carora nu le-am putut determina in acel moment originea si pana sa fac eu priza concreta cu realitatea aud si o intrebare rostita de gura de sub ochi:

– Auzi ma? Tie chiar pe bune iti era rau?!….Adica…de ce n-ai zis ma? Te duc la spital?

-Nuuuuu am racnit brusc! Cheama popa sa-mi cante!

Ochii s-au speriat s-au dat inapoi cu un mare sentiment de vinovatie afisat si gura continua:

– De ce tipi ma asa? Tu nu poti vorbi civilizat?…De unde era sa stiu eu ca ti-e rau?

Da..chiar asa…oare de unde?…

Am izbuncit in ras si l-am concediat spunandu-i sa ma lase sa dorm.

Dar somn n-am avut in noaptea aia. E clar ca se intamplase ceva cu frate-miu. Cu FRATE-MIU ma!!! Ala care facea ca toate aratarile daca ma impingea vreunu pe scara tramvaiului! Ala care l-a smardoit pe unu de la mama din clasa, de care eu imi bateam joc maxim, pentru ca imi trasese cu prastia in picior si ma ranise.

Nuuuu!!!! Clar se intamplase ceva cu frate-miu. M-au bantuit chiar gandurile negre (ptiu drace!) ca l-or fi rapit extraterestrii si i-or fi facut ceva la creier.

Uite asa m-am rasucit eu de pe o parte pe alta toata nopticica aia.

De dimineata am sunat colegii si am anuntat sec lipsa mea de la birou pentru o saptamana. Aia era prima data in viata mea de corporatista in care lipseam atatea zile de la job (cumulat cu faptul ca nu avusesem niciodata concediu pe motiv ca „nu pot clientii fara tine”, faza la care eu chiar puneam botul pe vremea aia. Dar era clar ca trebuia sa elucidez misterul. Dar daca …Doamne refuzam sa ma gandesc la alte lucruri care de care mai grave si mai tampite.

A doua zi lucrurile pareau firesti. Eu eram ca pantera roz in varful unghiilor. Atenta la orice gest care ar fi putut trada o neregula, la orice schimbare la fata care ar fi putut trada vreo afectiune…ce mai…la orice! Si cand se ducea la baie ma duceam si ma propteam de peretele din hol si il intrebam la fiecare 3 secunde:

-esti bine ma?

de-am inhibat omul pana cand a cedat si s-a dus la crashma din colt sa aiba si el un pic de liniste.

Pana dupa amiaza eram terminata de oboseala si de stres de a fi atenta. Nu ma las, imi zic! Nu ma las! Tre’ sa aflu!

Pe la amiaza asa…ies in balcon. Era cald si bine. Iese si el dupa mine. Ne uitam la Dunare si povesteam tampenii. Era o armonie de, pe mine, ma lua cu lesin din nou. Ma straduiam sa nu-mi dau de gol ingrijorarea, totusi.

La un moment dat trece o masina pe strada. Ne uitam amandoi cum trece prin fata noastra si frate-miu imi zice usor visator:

– Uite ma, asa o masina mi-ar placea sa imi cumpar. Vezi si ce misto e albastrul ala cu reflexe?

Ma uit blocata la el. Deci asta era!  Cum e el panicard, o fi aflat ca e d-ala de se uita la culori invers…asa…daltonist…si s-o fi speriat, ca si-asa el se sperie din orice si daca nu are de ce se speria gaseste oricum…Da nu ma abtin si-i zic:

– Frate-miu! E caramizie maisna aia!

– Nu ma! Nu aia care sta pe loc! Aia care tocmai a trecut.

Ma uit la masinile care stau pe loc. Nu era niciuna albastra, ma jur.

Nasol…deci nu e daltonist e de-a dreptul discromat. Cum s-o fi intamplat ca nu era asa?…si zic, ca gura mea, bat-o vina e mai rapida ca mine

– Nu-i ma nici o masina albastra, ce-ai?!!!

Se intoarce catre mine si bag de seama aceeasi privire inocenta. Au! Nasol! Am dat cu bata in balta…

– Hai ma sor-mea ca nu te-ai uitat.

Sar repede peste subiect, hotarata sa ii fac un test al culorilor ceva mai tarziu.

Intre timp apare cumnata-mea de pe nu stiu unde fusese ea plecata.

Ne apucam noi ca fetele sa povestim, frate-miu a sters putina rapid sa nu stea in calea povestilor noastre.

Cumnata-mea e super femeie, dupa umila mea parere , atata ca o mai apuca dileala cateodata in legatura cu kilele in plus care de cele mai multe ori sunt doar in capul ei. Dar cum n-o apuca des io zic ca nu e patologica. Imi spune ca a mai slabit ceva..2 kile…o faza d-asta…Mai povestim noi una alta si vine ora mesei.

Rasete, voiosie nevoie mare si in plina distractie, frate-miu o tranteste razand:

– Ai vazut ma ce s-a durdulit nevasta-mea? La iarna o rostogolim pe strada ca sa nu mai faca efort sa mearga.

Io sa cad sub masa nu alta. Cum ea e mai desteapta ca noi doi la un loc si cu mult mai inteleapta face o gluma faina, ne hahaim pana lesinam si se depaseste momentul, desi nu m-am abtinut sa nu-i ard una pe sub masa lu frate-miu.

Atunci mi-am dat seama: il pierdusem pe frate-miu. Definitiv. Devenise ….barbat! Trebuia recuperat si rapid!

Si-a revenit. Acum recunoaste culorile dupa ce ii suflu io mai inainte si ii confirma si nevasta-sa ca judecator suprem al familiei.

Si cand ma gandesc ca e un geniu in fizica nucleara, iar eu nu am lipsit o saptamana de la job, ci m-am prezentat luni la prima ora, imi vine si acum sa plec pe Marte.

 

Acest articol are urmatoarele note:

1. Nu stiu sa fac declaratii de dragoste, dar cum se apropie ziua lui de nastere am simtit nevoia sa scriu asta.

2. Asta, adica ce am scris pana acum, este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Pe bune!

3. Cumnata-mea, sper sa nu te superi, dar fara tine povestea asta nu avea cum sa aiba loc si iti multumesc pentru tot.

4. Doamne iti multumesc ca frate-miu e atat de intelept incat sa nu citeasca niciodata blogul asta, sa nu-si faca nici cont de facebook ca m-am jurat public ca daca se intampla asta ma marit! (Doamne , te rog eu din inima nu ma trada!)

5. Kreatzo iti multumesc inca de pe acum pentru comentariile pe care le vei face si stii ca te iubesc pe bune!!!!!

Hai pa! :))

Anunțuri

4 gânduri despre „Cand m-am prins eu ca frate-miu e barbat

  1. Pentru mine, barbatul din el s-a vazut prin clasa a 11-a sau a12-a, nici nu mai stiu… Era pleostit rau dupa o tipa care, dupa parerea mea, din prima pana-n ultima clipa a relatiei, n-a facut decat sa-l raneasca. Atunci, cu mintea de-atunci, i-as fi smuls beregatile fetei aleia, dar io nu eram sor-sa ca sa pot sa o sfasai pe aia… Acum, cu mintea de-acum, nu fac decat sa-l admir si mai mult, pentru ca imi imaginez ca asa cum m-am bunghit io, s-o fi bunghit si el…

    Si, cum zic, la revelionul din acel an, revelion care s-a tinut la mine, fapt de care am aflat in dimineata zilei de 31 (conform traditiei), statea boierul ca bleanda… Ma scotea din sarite, nu alta. Statea si suferea, in sufletul lui ala cat toate zilele…

    Atunci am inteles ca nu mai e ala caruia ii pasam in ora de chimie borcanul cu vinete cu maioneza, nu mai e ala cu care fumam in gradina publica (avand impresia ca facem cea mai „cool” chestie – nici nu se inventase cuvantul asta)… Era un barbat ranit..

    Si l-am intrebat, delicat, asa cum fac io de obicei, pocnindu-l dupa ceafa: „Ce ai, ba?”
    EI, si-aici am blank de memorie: nu stiu daca el sau Catalina a rostit celebra fraza : „Ce stiti voi, ba cacatilor, ce-i dragostea…”

    Dar io cred ca Giovanni a rostit-o, ca prea era in ton cu starea lui.

    Apreciază

  2. Io-mi amintesc faza de dupa Revelion cand ati navalit la propriu tu, Catalimba si ceilalti din gasca voastra la noi acasa si s-au distrat ai mei foarte tare pentru ca va iubeau pe toti maxim si l-ati luat pe beleuz in targ…adica, evident ca in Gradina Mare la fumat si smuls matricolele de pe maneca :)))))

    Apreciază

  3. Acum ca stiu ca nu-ti citeste blogul, am si eu curaj sa zic ceva de el 😀 Ca nici eu nu ma pricep la declaratii de dragoste 🙂 Eu m-am prins ca frate’tu e barbat important in viata mea cand am auzit-o pe mama prima data ca se sfatuia cu tata la nush ce chestie importanta si concluzionau ca mai intai ar fi bine sa se consulte si cu frate’tu si apoi sa ia o decizie. Sa ne traiasca sanatos!

    Apreciază

  4. Saru’ mana! Sa ne traiasca toti cei dragi! ca uite asa, radem, glumim si mai descoperim inca un motiv pentru care ii iubim foarte mult. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s