5 minute

Iar e 4 dimineata si sunt atat de vie ca pana si mie imi vine sa ma omor. Dar azi macar am un motiv. Tre sa fac curat.

Daca pe blog si pe Fb nu am nici cel mai mic stres ca vine frate-miu, apoi de dimineata vine fizic la mine in vizita.

Nu stiu cum se face, dar talent gospodaresc n-am nici sa ma pici cu ceara.

Evident ca tot pe tata (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si lumina!) dau vina. Ca toata copilaria mea am auzit numai cum trebuie sa las io orice la o parte si sa muncesc cu creierul.

Tata, tin sa te anunt oficial ca te-ai inselat amarnic. In Romania nu asta se cauta.

Cum skillsurile mele de gospodina sunt in plop, ma gandesc (iata!) ce solutii de supravietuire am eu aici. Evident ca ganditul e o ocupatie utila si de care nu pot sa scap spre disperarea terapeutei mele care se munceste cu mine de mai bine de o luna in speranta ca o reusi sa ma faca (macar!) sa dorm. Acum insa, ea devine extrem de utila. In sensul ca ma tine foarte ocupata si preocupata astfel incat de mai bine de 8 ore, aman cu cate 5 minute inceperea curateniei.

Cum draga mea Ani m-a parasit in mod miselesc (de inteles dealtfel) din momentul in care Dioda a inceput sa capete proportii de bivol, ei fiindu-i extrem de frica de caini si cum eu is mega dependenta de ea si in altcineva nu am incredere, cred ca e lesne de inteles starea mizericordioasa de spirit in care ma scald de ceva vreme incoace. Imi vine sa ma duc sa-i fac serenade sub balcon, sa-i cumpar o florarie intreaga numai sa nu-i mai fie frica de jivina. Dar ea se tine tare. O las in pace. S-o vad io ce-o sa faca ea cand o apuca-o dorul de mine. O sa ma tin si eu tantosa, na!

Pana atunci insa, chiar trebuie sa fac curat singura. Ce urat si ce soarta amara!

Faza buna e ca ma urnesc foarte greu, ca in multe alte privinte, dar si cand ma apuca sunt motorizata.

Faza indecenta a situatiei e ca azi n-am chef. De ieri m-a apucat asa o lipsa de chef, ceva de nedescris.

Mai bine bat campii pe blog, mai ies prin curte, inghet si reintru in casa, ma iau un pic cu mainile de cap si sigur, sigur, peste 5 minute chiar ma apuc de facut curat.

N-ar fi problema ca mizerie nu e ca nu am timp sa fac. Da is asa o ordonata de nu-i adevarat. Sigur ca in dezordinea mea eu gasesc absolut orice capat de ata. Cu conditia, desigur, sa-mi amintesc unde l-am pus ultima data. Si ultima data stiu ca am cautat 3 ani o chestie pe care o pusesem „bine”.

N-am veleitati de gospodina si pace. Mie sa-mi dai o surubelnita, o bormasina, o …d-asta serioasa si-s Dumnezeul mesterelilor. Da nu ma pune, frate, sa dau cu aspiratorul, sa sterg praful, sa …offff sa-mi aranjez hainele in dulap ca ma apuca depresia.

Ia, mai bat aci nitzel campiile patriei si m-oi apuca. Dioda doarme ca un animal langa mine. Pai si eu de unde sa am apetit sa ma apuc de munca?

Nu mai bine va povestesc ce am pregatit eu pentru maine, la partea cu „si acum ce mancam?”.

Pai am luat asa: vreo 3 feluri de masline cu busuioc (by the way, daca aveti sentimentul ca as putea scrie ceva cat de cat inteligent in postul asta, va inselati; bat doar campii sa aman pe cat de mult posibil niste clipe grele din viata mea), masline cu chilli si nise masline cu migdale.

Dupa (a se citi „dupe”) aceea preparate:

– o chestie care habar nu am cum se numeste, da stiu sa o fac de la Cristina, prietena mea, cu branza de capra + mascarpone + rodie + ceapa verde

– o alta chestie care habar nu am cum se numeste da e cu branza d-aia cu mucegai si amestecata cu smantana mai moale si cu fasii de morcov (asta e reteta de cand eram un om normal si mancam zilnic la crashma)

– o alta chestie care nu are nici un nume, intrucat o fac din cap de la mine plus niste idei citite pe la Jamie – adica niste halcutze de vita puse cateva zile la marinat in ulei cu frunze de rozmarin si bucati imense de lamaie si lime si portocala. Cel mai misto e sa fie tinute halcutele cu pricina cam o saptamana in maglavaisul asta, dar cum eu m-am trezit tarziu, merge si doar doua zile. Maine scot halcutele si le mai ametesc cu niste peperoncini, usturoi verde pisat cu rozmarin proaspat si coaja de lamaie, mai arunc asa intr-o doara un praf de tarhon, da putin tare, arunc in tava in care e un pic de ulei si vira la cuptor. Dupa ce le zapacesc un pic la cuptorul incins la 180 de grade, mai pun asa: ardei taiati fidelute mai groase 9ca nu stiu sa explic altfel), dar ardei din toate culorile: verzi, rosii, galbeni, portocalii, niste felii de lamaie si portocala, niste catei de usturoi in coaja lor naturala si niste usturoi si ceapa verzi. Las la cuptor inca o bucata de vreme 9adica dupa ochi si cand zic „gata” mai arunc, functie de ce am prin casa, ori niste cognac ori niste vinut bunut. Rosu. Vinul. Si las sa scada pana mi se urca musafirii pe pereti de pofta si salivare. In momentul in care ei ating paroxismul stiu eu ca trebuie sa opresc si cuptorul. La mine oaspetii is mai buni ca ceasul. Cand nu am oaspeti ard friptura si ma oftic.

– apres ca, ca toti ne nashtem si o tzara francezi le dau o supa sa-si clateasca matzele.

Ma gandesc (uite bre ca iar gandesc, fir-ar sa fie de treaba) sa le prepar o supa crema de creveti cum am invatat eu de un bucatar italian de-l imbatai in Monte Carlo si-mi zise ala toate secretele lui, inclusiv p-alea de nu mi-a fi dorit sa le stiu vreodata in viata mea. Ma si-i atata de buna zama asta crema, de imi ling deshtele numai cand o fac cu ochii mintii, caci, ca de obiceiul meu al prost, eu nu pot face niciodata lucruri simple asa ca am mai bagat eu de la mine diverse chestii.

La desert ma gandesc sa le servesc niste prune confiate in baie de ciocolata. Ca bani de fantana de cioco n-avui, ca lucrez fomeie de servici pa trei scari, sh-alea de pensionari.

Am uitat sa zic de vin. Musai frantuzesc ca altfel mi s-apleaca, na. Rosu. Sec.

Lor le-am luat sucuri.

Ii bun, acum chiar nu mai am ce va spune.

Adica io mai pot bate campii in continuu fara sa ma opresc inca niste sute de ani, da nu stiu, zau, daca voi mai rezistati.

Ma duc sa mai inspectez o data casa, a mai fac o evaluare a cat de dezordonata sunt, sa-mi mai plang in decolteu oleaca, oricum de sunat nu pot suna pe nimeni la ora asta, ca prietenii mei oricat de anormali ar fi ori dorm ori sunt in carciumi si tare imi e ca o sa adorm pe traseu.  Ma ispiteste si Dioda asta, ceva de speriat.

Si uite ca, in fond, am facut o gramada de chestii pana acum: am gandit, am scris si pe blog, am si dat retete, mi-am plans si de mila olecutza. Clar sunt multitasking. Atat de multitasking ca-mi vine sa-mi dau o diploma.

Ia, ce-ar fi sa ma apuca sa-mi desenez una?!!! :))

Ai dintre voie care ati rezistat sa cititi pana acum, sper sa nu dati vina pe mine si sa ziceti bai am ras, am pierdut vreme sau orice altceva si sa dati vina pe mine, ca nu-i frumos.

Si-apoi, nici macar nu v-am mai zi d-alea grele de politica si meetinguri ca m-am gandit ca o fi sfarsit de saptamana si pentru voi…pana la urma….

Si sfarsit de post, tot pana la urma, ca ma gandesc (din nou gresesc, stiu!) sa va mentin in viata pana data viitoare cand, poate, probabil, posibil, o sa scriu si chestii. Altele. Mai serioase.

Aaaaaa! Da v-am zis ca azi mi-am descarcat si iBooks Author? Nuuuu?!!! Ce nasol. Las’ ca va zic data viitoare. Probabil peste 5 minute :d

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s