Portret de rege nebun

Cred ca-s gresita rau! Dau banii pe toate prostiile de pe lumea asta, dar nu pot sa dau bani pe arta! Nu pot! Nu in sensul de a plati ceva sa am doar eu, la mine acasa! Ma face sa ma simt ca o curva! Nu pot si gata! Arta e pentru toata lumea, nu pentru mine, nu pentru tine…dar da, poate ai dreptate, nu e loc pe lumea asta pentru atat de multe muzee…si apoi…pe cine mai intereseaza muzeele? Ca si cartile bune?….
Ne pierdem in superficial, in aroganta ca noi putem fi nemuritori, pana cand ajungem rosi de carii pe interior si ne inspaimantam ca incepem sa mirosim a cadavre, dar chiar si atunci, inca mai speram ca noi…eu…tu…putem sfida moartea…
Cand m-am indragostit prima data de Corneliu Baba, cred ca eram prin clasa a V-a…Partea mea sociala chiulea impreuna cu colegii la un suc si povesti anoste, partea mea care nu avea legatura cu lumea chiulea prin anticariate pe care nu le stia nimeni, prin galerii de arta, incercand sa raman incomensurabil mai proasta decat venisem pe lumea asta, ca acolo sa ma umplu. M-am indragostit de ‘portret de rege nebun’, nici macar o lucrare de referinta a artistului. Mai era si expus prost, in contre jour. Si cu toate astea, un magnet m-a atras in fata acestui tablou aproape minuscul si nu m-am miscat decat la inchiderea galeriei. Ce a trezit in simturile mele de copil, acum nu mai stiu. Dar stiu ca in prima zi m-am asezat in genunchi si cu ochii in tablou am plans pana m-am sufocat. A doua zi am ras pana m-am sufocat…si tot asa, vreme de o saptamana cat a tinut expozitia aia. Un singur lucru am gandit atunci si m-am simtit vinovata toata viata pentru cata meschinarie am decoperit atunci in mine: cand o sa ma fac mare, as vrea sa am tabloul acesta in casa mea. In ziua gandului asta am fugit si m-am plimbat prin toate locurile interzise mie: Gradina Mare si cartierul lui Codin, extrem de periculoase pe vremea aia. Dupa aia n-am mai gandit nimic, ca si cum creierul meu disparuse. Simteam extrem de acut, ca si cum sufletul meu devenise o bucata de carne vie care simtea dureros pana si adierea vantului.
Nici la lectii nu ma puteam concentra…Eram in tablou, eram regele nebun, eram eram acea creanga de cadavru umblator, dar eram libera. Poti tu sa-ti imaginezi asta?…
Au trecut anii si prin umblarile mele aiurea prin Bucuresti am descoperit o galerie de arta unde era un catalog cu schite care se vindeau pe 2 lei. Am gasit printre ele cateva schite de nuduri ale lui Baba. Erau frumoase, abia e puteam atinge de emotie. Purtau intr-insele ceva din portretul regelui nebun, dar altfel si poate, mult diluat. Dar si astea m-au atins. Aveam in buzunar bani cat sa pot cumpara absolut tot ce era in galeria aia de arta, dar m-a cutremurat aducerea aminte a gandului de demult si am simtit nevoia sa ma asez.
Eram imbracata in blugi si tricou, cam prea sportiv pentru gustul pretiosilor care detineau galeria si care imi aruncau priviri banuitoare inca de la intrare.
Stateam asa, jos, langa stativul de unde luasem catalogul, cu sufletul impovarat de aduceri aminte si emotii de tot felul, cu palmele peste nudurile lui Baba simtind cum liniile imi sfasie pielea si plangeam incetisor.
N-am auzit nimic pana cand am simtit o palma pe umar. Tanarul pretios, cu siguranta un asset pentru galeria cu pricina, mi-a luat usor catalogul din mana si l-a pus pe stativ, la locul lui.
– Sunt scumpe si sunt doar pentru iubitorii de arta care isi permit.
Mi-am sters lacrimile care nu stiu cand se pornisera.
Auzisem ce spunea, dar nu intelegeam nimic.
M-a ridicat, mai mult cu forta, un semn delicat de a ma da afara. Nu cadram cu mediul, asa saracut imbracata cum eram. Adevarul e ca niciodata nu am pus pret pe haine.
Afara cred ca m-am trezit. Probabil din pricina soarelui care m-a orbit pentru o secunda.
M-am intors in galerie, am scos din buzunare un pumn de bani, i-am pus pe birou
– Eu sunt regele nebun! Ia banii astia, eu nu am nevoie de ei. Cumpara-ti niste suflet!
Si am plecat.
Din nou nu gandeam nimic si nici nu stiu cate ore am haladuit prin oras…cred ca ii dadusem echivalentul a vreo 3 mii si ceva de dolari, care la vremea aia erau bani, in conditiile in care o schita semnata Corneliu Baba se vindea cu echivalentul a 3 dolari in celebra galerie.
Nu, arta nu e facuta sa fie tinuta intr-o casa! Ea apartine si prostului si desteptului si cerebralului si emotionalului si bogatului si saracului, pentru ca, in fiecare poate produce adevarate mutatii genetice. Dar in muzee!
Habar n-am de ce mi-am amintit asta acum…probabil pentru ca trebuia sa ajunga la tinele din fiecare dintre voi.

4 gânduri despre „Portret de rege nebun

  1. Multumesc, Monica! Din negandurile mele a izbucnit acut amintirea asta si fara sa analizez nici o secunda, am asternut randurile pe ‘hartie’. Oricum, toate povestile de aici sunt asa si nici nu cred ca as putea scrie altfel. Scriu cu inversunare si cu bucurie si cu dementa si cu cerul si cu pamantul. Sunt dezordonata, asa cum bine zicea Misu. De-aia gasiti multe cuvinte in care am mancat litere, sau le scriu de la mijloc spre extreme, dar sunt convinsa ca intelegeti tot ce scriu. Nu corectez. Ma enerveaza pana si sa recitesc ce am scris. Ce am scris, asa a iesit. Daca modific se strica tot. Asta simt.
    De cate ori m-am controlat pe acest blog povestile au iesit schioape sau necoapte ori cel putin eu asa le-am simtit. Stiu ca voi nu m-ati amendat niciodata. O fac eu si pentru voi🙂
    Da-s fericita cat nu pot spune, de fiecare data cand stiu ca cititi, chiar si chestiile fara rost ori superficiale. Pentru ca e cald in suflet sa va stiu in vizita pe fiecare dintre voi!

    Apreciază

  2. Si eu am o poveste cu un tablou de Corneliu Baba. In urma cu cativa ani am fost invitata la o nunta de mari fitze. Si m-am dus in pasajul artistilor din Centrul Vechi sa caut un tablou ca sa-l facem cadou mirilor. Am intrat in galerie si m-am uitat la tablourile puse claie peste gramada pe pereti. Dupa usa, sus, aproape ca nu se vedea, era un mic portret in creion care mi-a tras atentia. Era ceva in el care ma atragea ca un magnet. Am intrebat cat costa si mi s-au taiat picioarele cand am aflat cat. Impreuna cu pretul mi s-a spus si ca este un desen de Corneliu Baba. Nu mi-l permiteam, asa ca am cumparat un alt tablou. Foarte frumos. Dar nu ca portretul lui Baba. Cel putin, nu pentru mine.

    Apreciază

  3. Adevarul e ca are ceva hipnotic in lucrarile lui.
    De cotat, a inceput sa fie cotat tarziu si nici macar la adevarata sa valoare. Eu nici acum nu-mi pot imagina cum vindeau aia schitele cu 3 dolari. Ideea lor despre arta se rezuma la ‘daca sunt tablouri sunt bune, daca sunt schite nu intereseaza pe nimeni’, probabil.
    Nu ma pricep la arta desi ar trebui. Imi sar in suflet lucruri si le tin acolo. Uite, Capitanu, despre care am mai povestit aici, nu-mi dau seama cat e de bun sau de mare, dar are niste lucrari care mi-au ramas infipte in suflet tare de tot. E impresionist, cum am mai zis si, cum a zis el ‘in ziua de azi nu se mai cauta impresionistii in Romania’. Expune si vinde prin alte tari, nu are un agent pentru ca nu castiga atat cat sa-si plateasca un agent bun din afara. Din vara ma tot bat cu gandul de a face un eveniment cu lucrarile lui, in Bucuresti…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s