Acatiste, matanii si-alte cele, vorba unei prietene

Ca tot m-a capiat toata lumea cu fotbalul in ultima perioada, vizionati cele de mai jos, caci m-am hotarat sa caut chestii pe youtube care sa insoteasca fiecare poveste de acum incolo si apoi urmeaza o poveste, evident legata de Bergenbier:

Evident ca si asta era mai misto de povestit pe gura decat pe scris, dar, cum ziceam, incercs a nu va oripilez cu prezenta-mi fizica mai mult decat e cazul 🙂

Mare nebuneala mare, meciul Romania – Ungaria, cel de la Bucuresti. Unde mai pui ca faceam 2 in 1 ca la sampoane, caci era si revenirea lui Hagi la Nationala.

Nebuneala maxima, iar daca nu v-am povestit pana acum e din cauza ca m-a inhibat unu care a zis ca nu-mi mai citeste blogul si m-a sters din blogroll pentru ca utilizez un vocabular de maidan, neincercand sa par ceea ce nu-s.

In zilele acelea, frate-miu era plecat la Sinaia la ceva cu fizicienii lui adunati de prin toata lumea.

Atmosfera pe stadion era incinsa din toate punctele de vedere si dincolo de partea de spectacol, nu isi imagineaza nimeni cata munca si incordare exista in spatele scenei. unde mai pui ca meciul de la Bucuresti era o provocare pe multe planuri, mai ales dupa ce romanii nostri, cetateni respectabili care platisera bilete la meciul de la Budapesta, fusesera realmente snopiti in bataie de unguri. In Romania presa nu a vorbit despre asta pentru ca a existat o interdictie catre media tocmai pentru a nu se incinge spiritele si mai rau, dar va spun ca si azi sunt oameni care au ramas cu probleme fizice grave in urma acelui meci. In fine, trecand la ale noastre, eu eram in tribuna oficiala, in spate, controland echipele de securitate ale stadionului, echipele mele de promoteri, echipele TVR-ului care faceau pentru prima data o transmisie in direct cu mai mult de 20 de camere, macarale si alte cele (una dintre premierele din Romania pe care le-am gandit si regizat, dealtfel).

Adevarul e ca dintr-un meci intreg nu stiu daca eu apucam sa vad mai mult de 3 secunde.

Dar, cum ziceam, atmosfera era incinsa pe stadion. Blocasem suporterii unguri pe o zona unde ii tineam sub control strict, cu niste forte militare si politienesti demne de un nou razboi mondial.

Galeria Nationalei repetase intensiv o multime de cantece, injuraturi si alte cele. Era, dincolo de orice aparenta, mai mult decat un simplu meci de fotbal.

Si cum eram eu ca un dirijor in plin concert, aud ca incep astia sa cante si sa aclame. Incepuse meciul de foarte putine minute. Momentul ala a fost unul de-ti ridica parul pe tine nu alta.

Si, cum am capul mic si minte cat gaina, ma gandesc sa ii fac o surpriza lui frate-miu, uitand sa ma asigur, mai intai si sa ma acopar de orice risc.

Cum stiam ca odata iesita afara n-o sa mai pot auzi nimic la telefon, intai il sun.

Il intreb ce face si daca deranjez, ca asa m-a invatat pe mine mama ca e politicos. Ma asteptam sa imi spuna ca sunt in vreo sesiune de lucru sau ceva de genul asta, insa el m-a surprins in mod placut cand mi-a spus ca i-au invitat pe toti cercetatorii de la calibrul greu la die hard sa lase pentru cateva ore deoaparte cercetarile stiintifice in fizica nucleara si sa ia niste beri si sa urmareasca un meci de fotbal foarte important al Nationalei Romaniei.

Brava ma! – i-am zis in gand, ca oricum ma grabeam si apoi

– Am vrut sa-ti fac o surpriza si sa te ajut sa intri un pic in atmosfera, dar daca esti cu invitatii tai, atunci pune telefonul pe speaker si eu o sa ies afara sa auziti si voi cum canta baietii astia si cum te trec fiorii.

Zis si facut, iau telefonul de la ureche si cu mersul meu de parca „seman păpușoi” (păpușoi = porumb, pentru prietenii plecati demult din tara), asa cum imi spunea mama de cand eram mica, ies hotarata nevoie mare sa-mi servesc si eu baia de multime.

NE-CAS-TI-GA-TOR! Atat va spun! Complet necastigator!

Pentru ca in momentul ala al meciului, nu stiu cum, ungurii primisera o lovitura libera dintr-un punct aflat exact pe poarta noastra.

Si acum sa va pun la ceva gimnastica sa intelegeti scena:

1. Va ridicati in picioare cu mainile pe langa corp

2. Incepeti sa fluturati palmele si in acelasi timp ridicati bratele pana la nivelul umerilor strigand cat va tin bojocii: „aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa”

3. cand ati ajuns cu bratele cu tot cu palme fluturande in dreptul ochilor, mai adaugati ceva bojoci si urlati sa se cutremure cartierul: „suuuuuuuuuugi pula!!!!!”

4. Inmultiti strigatul vostru pornit din strafundurile fiintei cu 55 de mii de spectatori si o sa intelegeti ce le-am transmis eu lui frate-miu si invitatilor sau, in direct si anume live, din meciul Romania – Ungaria.

Am scapat brusc telefonul din mana si am fost asa de socata ca dupa aia l-am inchis brusc si n-am mai avut curajul sa-l sun eu pret de zile bune.

Atfel toate bune, la vara cald si meciurile de fotbal nu ma mai intereseaza demult. 😀

Anunțuri

5 gânduri despre „Acatiste, matanii si-alte cele, vorba unei prietene

  1. Imi place de mor, sa te citesc!
    Nu, nu ma plang de limbajul folosit, nici nu am de gand sa ma dezabonez…
    Seara asta am ras cu lacrimi, Virginia si pentru asta ITI MULTUMESC!
    Pe maine!

    Apreciază

  2. Ahaaa!!!! Iti razi de năcazul omului, Marina! :)))) Ma bucur tare ca te-am facut sa razi!
    Si iti multumesc din tot sufletul meu ca te numeri printre prietenii care vin in vizita! 🙂

    Apreciază

  3. Dealtfel, falsa pudoare si falsa diplomatie nu ma caracterizeaza, fie si din simplul motiv ca ar stirbi din farmecul intamplarilor de zi cu zi 🙂

    Apreciază

  4. Te vizitez zilnic, asadar, ma cam simt de-al casei! (nu vreau sa fiu invaziva, dar asta e)
    Cat despre falsa pudoare si diplomatie, daca te iubesc/citesc, e tocmai pentru asta…
    Urasc ipocrizia! (mda…acu’ ma astept la critici severe, cum ca nu-i frumos, sentimente negative, bla, bla… )

    Apreciază

  5. ESTI de-ai casei! Atata ca ma bucura de fiecare data. 🙂 Asa ca, iata, oficial, te invit sa fii invaziva! :))
    In privinta sentimentelor negative, desi acum nu sunt, eu sunt de acord cu ele. Pentru ca fac parte din noi si a le nega nu inseamna a le face sa dispara. Altfel eu as scrie numai chestii „râzarete” si n-as fi altceva decat un bufon…pana la urma…
    De asta pastrez si parolarea blogului: sa avem libertatea de a fi noi insine in orice moment, cu bune si mai putin bune, cu frumoase si mai putin frumoase.
    Intr-o lume atat de falsa, macar noi sa ne pastram adevarata fata. iar daca asta inseamna sa ne protejam printr-o parola de restul lumii, so be it!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s