Sunt un om FERICIT!

Exista doi oameni „cei mai importanti din viata mea”. Frate-miu si naparstoaca! Naparstoaca ce aniverseaza azi primul an de ‘om mare” – implineste 19 ani.

In momentul in care ea s-a nascut eu a trebuit sa tin locul mamei la clasa. Si tata si eu ne framantam, dar nu impartaseam starile, ca sa nu ne transmitem emotia reciproc.

A trecut prima ora de curs, cu chiu cu vai. A trecut si a doua. Si mai greu. Cu muuult mai greu. In pauza, am iesit sa ma intalnesc cu tata pe culoar. Clasele erau perete in perete. Stateam amandoi si nu vorbeam. Imi amintesc ca l-am vazut pe frate-miu ca prin ceata in capatul holului, cum se indreapta spre noi. Mergea impleticit de parca era beat. Adevarul e ca nimeni din familia mea nu dormise in noaptea respectiva. Contractiile, cronometrarea, pregatirea de spital, drumul, nastere naturala…

Cand s-a apropiat de noi, de niciunde a aparut un ranjet pe toata fata lui extenuata si a mai avut putere doar sa ne spuna ” E fetita si o cheama Cristina!”. L-am prins sa il sprijinim sa nu cada. Dincolo de aspectul exterior si aparente, frate-miu este, de departe cel mai empatic om din cati cunosc eu si cel mai sensibil.

Lacrimile i-au inundat ochii. Erau lacrimi de fericire cum eu nu am mai vazut la cineva nici pana atunci si nici de atunci incoace. Evident ca i-am spus sa mearga acasa sa doarma, dar nici n-a vrut sa auda. Pe vremea aia in maternitate nu aveai voie oricum. Asa ca tot ce putea sa faca era sa stea pe langa ziduri, pana cand aveau sa il lase din nou sa-si vada comoara.

Cand si-a mai revenit ne-a spus ca s-a nascut pozitionata invers, faza la care, eu, cu delicatetea care ma caracterizeaza am izbucnit in ras si gura mea a luat-o din nou (cum altfel?!!!) inainte:

– Pai inseamna c-o s-o doara in cur de toti prostii, ma! – si i-am ars o palma amicala peste umar, de era omul sa se prabuseasca de pe picioare.

Tata s-a uitat cumva la mine si am realizat ca am dat-o cam din topor, insa, nah, ce sa-i faci, in neamul nostru trebuia sa se manifeste si latura taraneasca pe undeva!… 🙂

A plecat frate-miu de la scoala, noi ne-am tinut orele zburdand de fericire.

L-am mintit pe tata ca ma duc la o prietena sa-i dau vestea cea buna si am tirat-o direct la maternitate.

Tin minte si acum ca era racoare, iar eu aveam o pelerina neagra, exact ca muschetarii, cu captuseala rosie. Impuneam, ce dreaq! Plus ca eram si corporatista si aveam bani, ca eram corporatista in afara tarii si nu leguma de romania!

La maternitate mi-am pus in aplicare, pentru prima data in viata mea, tupeul. Da’ tupeu, nu gluma!

Schimbasem bani sa am bancnote multe si mici.

Ii tineam in mana, semn de bun augur pentru toata lumea. Fapt pentru care, frate-miu astepta civilizat orele de vizita, iar eu am intrat ca-n branza.

Am ajuns la salonul de copii. Am cerut halat si sosoni sterili. S-au uitat aia la mine ca la „oole” de Paste. Am renuntat, tot pentru prima data in viata, sa fiu didactica si am intrat. Am luat botzul ala in brate. Copiii din jur erau rosii la fata. Botzul din bratele mele avea fata normala, un fel de puf de par si niste ochi fix cat cepele, extrem de albastri. Lucru care nu s-a modificat nici dupa lunile de alaptare, spre bucuria mea.

Botzul se uita mine cu ochii aia imensi si curiosi. Nu plangea, nu racnea. Se uita usor amuzata.   Am izbucnit in ras si botzul din brate mi-a raspuns cu un zambet. I-am spotit: stii ca in afara de faptul ca nu eu te-am nascut, esti a mea, nu?! Botzul a clipit din ochi, mi-a luat degentul si a adormit linistit, semn de confirmare ca pecetluisem o intelegere pe viata.

S-a nascut cu fundul la lume si, intr-un mod atipic, ii pasa mult prea mult de oamenii din jurul ei. Atat de mult incat de multe ori se neglijeaza pe sine, lucru care ma scoate din minti, pentru ca nu tot timpul e placut sa te uiti in oglinda.

N-are nici o legatura cu generatia ei, desi se straduieste sa fie „normala”. Hmmm….sounds…familiar to me….

Concursuri internationale de mate, lot olimpic national de fizica, scrie de ma rupe in doua, canta la chitara, este in consiliul judetean al elevilor si deja a primit mai multe burse in strainatate.

Am doua motive de mandrie in viata: Cristina si frate-miu! Si crede-ma ca asta inseamna sa fii un om fericit!

Am stat mereu sa ma intreb ce am facut sa merit, fara sa astept vreun raspuns. Dar stiu, cu siguranta, ca ei sunt oamenii pentru care imi dau si viata daca e nevoie! Oricand!

Cand copilul asta e trist, tristetea mea e de o mie de ori mai mare. Cand e fericita, sunt si eu fericita. Cand ma baga in seama, lesin de emotie si nu-s om o saptamana cel putin.

Iar cand mi-s spus anul asta ca ar vrea sa stam impreuna cand ea va veni la facultate, crede-ma ca mi-am dat seama intr-o fractiune de secunda ca toate probleme mele de doi bani au disparut ca prin farmec.

Nici nu am cuvinte sa explic ce simt, pentru ca termenul fericire e inca prea mic. Am iubit copilul asta dinainte de venirea lui pe lume si imi dau seama ca sunt in stare de orice dementa pentru ca ea sa fie fericita.

Ma simt binecuvantata si fericita. Ma simt speciala. Ma simt mica in fata ei.

Nu-i cer nimic, cum nu i-m cerut niciodata, tot ce imi doresc e sa ii pot oferi. Cu orice pret si in orice conditii.

Azi e mare…Nu stiu cand au trecut 19 ani….Nici nu vreau sa stiu. Abia o astept in bucuresti! Probabil ca in primele zile se va confrunta cu nebunia mea de a o tine din nou in brate, pana la sufocare, de a saruta fiecare milimetru din ea, de la talpi pana in crestet asa cum faceam cand era doar un bebelus, iar ea, probabil va avea momente de stanjeneala. Noroc ca am creierul la mine si nu voi exagera, chit ca simt ca as vrea, cumva, sa o inghit, sa fie in mine, ea mica si eu sa o iubesc si sa o proejez. Am invatat un lucru in viata asta: eu sunt un om extrem de liber si, de aceea, ma comport cu oamenii din jur exact asa cum as vrea sa se comporte ei cu mine.

Nu-i voi incalca libertatea si deciziile niciodata, insa intotdeauna am sa fiu acolo cand cand va avea nevoie de mine.

Cristina este, de azi, oficial, om mare….Cat de mult mai poate creste iubirea mea fata de ea? – ma intreb caci pana acum a tot crescut ca un cozonac si continua. De fapt, cred ca iubirea adevarata nu are limite de crestere. Asa e ea, pur si simplu.

Vorbesc in dodii…nu stiu daca ati inteles ceva din toate cele spuse pana acum, dar bucuria mea ar fi enorma daca ati face-o.

Cristina, te iubesc pana dincolo de Univers si inapoi, pentru totdeauna! Vezi ca asta include si vietile viitoare! :))

Anunțuri

5 gânduri despre „Sunt un om FERICIT!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s