Oameni vesnici

unforgetablePe vremea cand lucram la Leo, iar agentia isi avea sediul pe Calea Victoriei, vis a vis de Palatul telefoanelor si atmosfera si oamenii erau minunati, ei bine, pe vremea aceea, portarul de noapte era un domn mai putin obisnuit.

Inalt, mai degraba slab, imbracat mereu cu pantaloni din stofa buna, cu dunga impecabila, cu camasa si ea impecabila. Desi avea o varsta inaintata, se ridica mereu in picioare cand intra cineva si saluta, asa cum doar oamenii cu educatia unor vremuri trecute o faceau. Nu exista noapte in care sa nu citeasca – noaptea si cartea.

Cum eram singura din agentie care avea un program atat de incarcat, ajusesem la o relatie amicala.

Ma vedea cat sunt de epuizata si ma astepta cu ceai ori cafea, numai Dumnezeu stie cum reusea sa ghiceasca atat de bine cand mai am de lucru in birou, dupa terminarea unui eveniment – si ma astepta cu cafea sau cand voiam doar sa merg acasa si sa reusesc sa dorm macar o ora – si ma astepta cu ceai.

Imi placeau mereu cartile pe care le citea si deseori ne pierdeam in discutii despre literatura si, cu mare bucurie va spun ca mi-a recomandat multe carti bune.

Fusese de meserie inginer, activ toata viata. Dupa moartea sotiei sale, nu-si mai gasea rostul singur in casa, baiatul era la casa lui, iar el simtea nevoia sa se simta util. Asa se angajase paznic de noapte la noi. Peste zi nu lenevea. Mergea si ajuta pe unde putea – citea povesti copiilor din spitale, mergea sa ajute la cantine sociale si cate si mai cate!…

Nu era un om bogat material, dar era cel mai bogat om pe care l-am intalnit in acea perioada, din toate celelalte motive din lume.

Intr-o seara m-a asteptat, ca de obicei. Mi-a facut masaj la umeri si la cap. Aveam o migrena ingrozitoare. Cred ca era singurul care stia de migrenele mele…. si caruia ii pasa. Nu mi-a dat nici ceai, nici cafea. Mi-a spus povesti. Cabinuta lui nu cred ca avea mai mult de 1,5 mp. Avea o masa, o lampa de citit si o bancuta pe care era o patura in carouri. De la povestile…povesti….a trecut incet la povesti de viata, cu morala. Ma asezasem ca un contorsionist veritabil pe bancuta aceea mica si locul mi se parea foarte cald, cu atmosfera de „acasa”. Nu stiu cand am adormit. In vis, povestile sale au continuat in creierul meu.

M-a trezit dimineata cu blandetea unui bunic. Am iubit si iubesc noaptea aceea – una dintre putinele mele nopti de odihna adevarata din viata mea de om mare.

Povestile sale au ramas mereu in sufletul meu, blandetea lui, iubirea lui neconditionata, daruirea, bogatia lui infinita, dar, mai ales, povestile sale care mi-au calauzit pasii mai tarziu.

Acel domn minunat este tatal lui Dan Helciug. Mi-ar fi placut sa petrec mai mult timp in preajma domniei sale, insa viata a vrut altfel…dar, in sufletul meu, el este mereu prezent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.