Cand lipsesti de la un examen, Dumnezeu te pedepseste cu un accident de masina (2)

Aoleoooo….de vuitoane nu va zisei. La inceputul tunelului groazei is ca la vreo 5 chioscuri cu aceeasi marfa. Chiar si aceleasi preturi. Si chiar si acelasi aranjament de la „portita”. Toate vand genti, gentute, gentisoare. Aaaa….si valize. Probabil in speranta venirii mai grabnice a vajnicului popor chinez.

N-am ce face si intorc capul. O vanzatoare ma si ocheste si-mi prezinta din zobor oferta. Cum dadeam semne ca ma indepartez prea repede imi zice bomba:

– Uite, don’shoara, avem si vuitoane c’a lu’ Elena Udrea!

Cut

Ies din metrou, pe alta parte decat pe unde intrasem de dimineata. Doar ca acum aveam timp, stresul trecuse. Frigul nu, dar lui n-aveam eu ce sa-i fac.  Apuc pe prima straduta la stanga si…Dumnezeu cu mila. In afara de „pe strada” nu aveai pe unde sa pasesti, pentru ca erau nametii cat gardurile + masinile deja blocate sub nameti de onor masinile de deszapezire.  Plus ca nici pe strada nu prea aveai pe unde sa mergi, caci, iaca minune, pe strada circula (de obicei) masinile. Asa ca_cand treceau ele masinile, pietonii, ca niste nenorociti ce se aflau la ora aia, trebuiau sa se catere repede, repejor pe mormanele de zapada cu gheata. In putinele zone libere – adica unde oamenii reusisera sa-si scoata masinile de sub nameti si sa se duca si ei care incotro, puteai sa pretinzi ca esti portar de hochei, intrucat soferii nostri, cei mai educati din lume, iti trimiteau cate un puc de gheata amestecat cu zloata drept in ochi, daca nu erai atent.

Cu chiu cu vai ajung la capatul strazii, injurand in gand si promitandu-mi ca ma duc si ma incui in casa pana trece urgia.

Constat ca, de fapt, eu sunt anapoda, iar lucrurile sunt perfecte asa cum sunt. Ele lucrurile. Dupa cum arata si fotografia:

triumf pe paine

Imi cad umerii, dezamagita fiind eu din nou de mine, cum ca pana la varsta asta n-am inteles ca asa arata, pana la urma, triumful, imi afund mai adanc mainile in buzunare si sper sa ajung mai repede acasa.

In toata tampenia mea in care nu am inteles pana acum cum stau lucrurile, eu eram fericita ca un plod. Asa ca n-am putut sa dorm asa cum imi propusesem si, cum copilul inca nu venise de la examen, m-am gandit (desi n-as putea spune cu ce parte a corpului s-a intamplat asta, caci, aveam sa constat mai tarziu, cu capul sigur nu).

Insfac muncitoreste lopata si zic sa croiesc o carare decenta pana la poarta, apoi sa curat trotuarul sa nu cada vreun om din vina mea. Uitasem ca imi cumparasem, plina de elan, „cea mai profesionala lopata de dat zapada”  – asa dupa cum mi-o prezentase un nene intr-un magazin, anul trecut, cand oricum trecuse zapada. Asta, pe scurt, insemna ca are mai multe kile ca mine. In fine, trec si peste asta.

Pe Dioda il apuca iar pandaliile ca vreau sa plec din casa asa ca il servesc scurt cu un „vrei afara? iesi afara!” si-i dau avant de la spate, caci, odata ajuns in pragul usii nu mai parea asa de convins ca vrea sa iasa.

Bietul animal topaia de ziceai ca e pe carbuni incinsi, iar eu chiar am crezut ca se bucura. Dar nu! Pentru ca e un prost. El tremura de mama focului. Cum, verisoare, pe zapada asta frumoasa si pufoasa tu tremuri? Hai da-o dreaq!

Eu ma imbracasem cu toate puloverele de pe un raft intreg, iar cunoscatorii pot confirma ca dulapul meu de haine e doar un pic mai mic decat China. Cu chiu cu vai imi trasesem geaca pe mine. E bine. Si-acu’… cin’ se misca? Pai tot eu trebuie sa gasesc o solutie, ca-n Dioda…nici o baza.

Intru nefericita in casa, mai renunt cu greu si lacrimi la cateva pulovarase si ies din nou.

Dupa o juma de metru de dat zapada am renuntat de bunavoie la toate hainele de pe mine, mai putin un tricou. Pai nu stateai prost cu termoreglarea, Ioane, fir-ar sa fie ea de lene care nu te misti tu nici sa te taie cineva?! Pai ba da, da’ uite ca nu.

Pana la poarta mi-a luat 3-4 ore sa ajung. Cand am ajuns deja vedeam stelute colorate. Nici vorba sa ma las taman acum. Am iesit sa curat si trotuarul din fata casei.

Strada – animata nevoie mare. Peste tot barbati care curatau zapada. Nu stiu de ce i-a busit rasul cand m-au vazut cum evaluez strada, proptita in lopata mai mare ca mine, ca nu era nimic de ras. Nu evaluezi inainte sa te apuci de o treaba?!… In fine, subtilitati de management….da’ cin’ sa-nteleaga?!….

Inca vreo doua ore am dat, neicusorule, la lopata, de-mi venea sa fug pe campii nu alta. Sh-al dracu sa fie ala de-a venit sa zica macar sa ma ajute! Stateau grupulete, grupulete si se distrau copios pe seama mea.

N-am mai avut putere sa injur pe nimeni si nici macar sa ma enervez. Barbatul roman rulzzz! Sa-l ia acasa cine pofteste, ca eu zic pas.

Intru rapusa in casa si constat ca fusesem suficient de bine mobilata in cap cat sa fi facut deja mancare, asa ca o farfurie cu ciorba fierbinte a fost ambrozie curata.

 Vine si copilul, casa se umple de rasete si de viata si seara trece frumos. Pai normal, ca nu ma ridicasem de pe scaun de cand venisem triumfatoare de la zapada.

Cristina se prezinta subtil cu recipientul de juma de kil de maglavais de-i zice „puterea ursului” – motiv de multiple glume in casa noastra si-mi face un semn discret. Ii raspund cu o privire plina de durere si se apuca de treaba si ma mascareste pe tot spatele cu chestia aia cam ciudat de roz, in timp ce eu frec intr-un pahar doua aspirine efervescente sa se topeasca mai repede.

Imi doresc doar sa cad intr-un somn adanc si atat. Nu se face, ca intra detectorul de cutremure in priza.

De la 2 pana la 4 – 5 m-a ridicat de 4 ori din pat sa ii dau drumul afara. Doar ca el nu voia afara. Mirosea pragul si imi facea semne sa ies eu in curte.

– Auzi, stii ceva? Ba p’a ma-tii!

De restul nu prea imi amintesc. Cristina imi spune ca am racnit la un moment dat la caine sa se potoleasca si ca pe urma am rugat-o sa-l impuste in cap. Ea a ras. Cred si io ca-i ardea.

De pe la 5 a parut jivina ca se potoleste, dar m-am inselat. Doar si-a schimbat tacticile de terorizare.

Ce dracu sa mai inveti in conditiile astea?… Si joi mai aveam un examen….

Miercuri am mai servit doua ture de dat zapada, de fiecare data jurandu-ma ca nu mai fac nici moarta sportul asta. Oricum, am reusit sa scot masina de sub nameti. Abia catre final am primit si ajutoare, da’ tot a fost ceva. Desigur acum ii sunt datoare paznicului de la blocul de corporatisti cu o palinca, dar asta e alta poveste.

Ne-am facut si cumparaturile, aflasem si ca e cod rosu, eu eram ca statuia libertatii, in plus nedormita neam, asa ca am zis „dom’le, fie ce-o fi, nu ma duc la examenul de joi”

Da’ constiinta m-a mustrat, acu’ de ce sa va mint…

Joi a fost bine. Adica am stat in casa si am admirat de la caldura nebunia de afara. M-am felicitat ca nu am iesit si cred ca m-am simtit si fericita cu decizia luata, ca doar de aia s-a intamplat ce s-a intamplat mai tarziu….

Ia, hai, gata, ca v-ati baut cafeaua, asa ca de restul va mai povestesc…maine… 😀

P.S. Romania are o geografie extraordinara.

Anunțuri

2 gânduri despre „Cand lipsesti de la un examen, Dumnezeu te pedepseste cu un accident de masina (2)

  1. Hehehehehehe…. in decembrie 2012 a trebuit sa merg in romania „cu treburi urgente care nu sufereau amanare „… cu masina :))))

    Ascult previziunile si aud ca va fi vreme insorita, fara precipitatii si cu temperaturi de circa 7-9°C…. bun asa

    Ajung in Romanica vineri pe la ora 20:00 si ma opresc la Timisoara – acolo unde aveam si treaba – fiind ospitat la casa prietenilor evident.
    Sambata dimineata, zic eu, ca imi fac treaba „urgenta care nu sufera amanare” apoi urc in masina si pleca inapoi acasa!

    Insa dupa cum stii socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ uite ca vineri noaptea a inceput sa cada cate un fulg din ce in ce mai tare si mai des…. asa ca sambata dimineata erau cam 20-30 cm de zapada si continua sa ninga.
    Imi rezolv treaba mea asa cum am spus si pe la ora 13:00-14:00 eram liber sa plec din Romanica, INSA …. :))) ninsoarea se intetise si zapada s-a asezat cam pe la 50 cm …

    Si uite asa din ora-n ora situatia era si mai dezastruoasa.

    Pe scurt in 8 zile cat am stat in Timisoara la prieteni a nis de doua ori …. de vineri noaptea pana marti noaptea si de miercuri noaptea pana sambata dimineata :)))))
    Temperaturi cuprinse intre -10 si -22°C :)))

    Prietenii din Timisoara locuind la casa pe o straduta „unde nici dreaq” nu venea cu mijloacele de dezapezire ca sa faci partie din casa la poarta si apoi pe strada sa scoti masinile de sub nameti trebuia sa dai la lopata fratzica!!!

    Da la lopata la greu nu asa!

    Ideea e ca de pe strada aceea unde locuiau 1,2,3,4,5,6 persoane – adica aveau 6 oameni case cu masini si toate cele ghiceste tu cati au iesit din casa la dat zapada!!!

    Hai ghiceste!!! Pun pariu pe cat vreu ca nu ghicesti!!!

    Uite ca ieseam numa eu si prietenul meu … adica iesea lumea dintr-o singura casa.

    Ceilalti stateau la geamuri si se uitau pe geam cum dam la lopeti!!!

    Zi de zi acelasi scenariu!!!

    Si bomboana de pe coliva o reprezinta o replica a unui vecin care scoate urmatoarea perla da imi venea sa ii dau cu lopata in cap , numa ca prietenul meu m-a tinut din toate puterile sa nu o fac!

    Replica a fost urmatoarea: „Pai daca dati cu sare se strica masinile si rugineste tabla!!!! Uite ca eu nu pot sa ies cu masina -nu ai dat zapada bine deoparte de pe linga masina mea vecine!!!!”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s