(Nu) m-a facut mama agricultor, da-mi iese

…sau “Micul meu succes in gradinarit” ca asa scrie la brief, asa va zic 😀

Ii dau nepoata-mii link spre un concurs de vesnica blogareala, io zicandu-mi in capul meu si ca-s prea hoasca sa ma mai bag printre copii si ca n-am vreme si ca alea….

Copilu’ lua lucrurile in serios si se aventura in concurs. Si dupa ce am avut noi ceva discutii pe tema asta, i-am zis ca o s-o provoc si mai rau. Ca la ce or fi bune matusile (alea cool ca mine) decat sa complice viata nepotilor favoriti?!…

So, de la copil ati aflat cum plantaram noi de ne omoraram, ca, la final, sa mai stie dracu’ cine ce-am plantat, pe modelul lui Caragiale „juna sunt, de nime nu depand, cine ce-are cu mine…” iar acum stam si pazim „device-urile” sa ne prindem care rasad e de la ce anume. Probabil ca intr-o zi mai sfanta decat ziua de Sfantu’ Asteapta, o sa ne desteptam si noi si o sa va anuntam vesti bune.

Dincolo de asta, rasul nostru maxim mie mi-a provocat o alta amintire. Ca, asa-s babele, mai mesteca o guma, mai au cate o sclipire si ies din Alzheimer…

Acu’ niste ani, pe care nu ii numar ca vad ca cei de la Orkestra nu au si ei un producator de antidepresive in lista de campanii, asa ca n-am de unde sa fac provizii, la o adica, iar la ora asta nu ma duc beleuza prin tot targul sa caut o farmacie deschisa, ca cine stie peste ce naiba mai dau, aveam o curte imensa. Ma, da’ cand va zic imensa, sa stiti ca asa era. Nu mai aveam nevoie nici sport sa fac, pentru ca o simpla plimbare pana in fundul curtii dura o juma de ora numa’ dusul si se lasa cu febra musculara prin locuri despre care nici nu banuiam ca ar (mai) poseda muschi.

Pe modelul „lenesul trebuie sa aiba totul la indemana” si cum curtea mea era impartita fain frumos in zone, consider ca zona din fata intrarii in casa, nu mai mare de …6 mp, e perfecta pentru a planta chestii d’ale mele: un cimbru, un busuioc, d’astea….maruntele si aromate cum ar veni…

Pana la momentul cu pricina nu sapasem in viata mea. Deloc. Niciodata. Mi-am luat ustensile (tot pe modelul sapa, lopata, harlet pentru mine e totuna, da’ daca pot sa scot pamantul….din pamant cum ar veni….inseamna ca-si face obiectul treaba) si m-am apucat de lucru. Veselie si distractie. Ba mi-am si atarnat telefonul de brau, mi-am infipt castile in urechi si NU, nu am ascultat muzica, ci mi-am sunat toti prietenii, pentru ca in capul meu cat aluna era foarte fun ce faceam eu.

Dincolo de rasete maxime, dupa o zi de munca m-am asezat ranita pe un sezlong, cu un long drink alaturi, cu fata catre locul faptei sa-ami admir opera. Si sa te tii depresie nenicule! Ca m-a luat jalea jelelor cand am constatat ca dupa o zi de munca nu sapasem mai mult de 2 mp. Ii bun si asa, imi spun, in cele din urma, daca o fi ceva, ma pot angaja la un cimitir sa sap gropi, ca am respectat regulamentar dimensiunile….cred…. 😀

Nu ma dau rapusa si ma apuc de plantat semintele. Ca si in povestea nepoata-mii, in nanosecunda terminarii plantatului am uitat care ce si mai ales pe unde am pus. Dar asta sa fie baiul.

Am constatat in perioada aia ca sunt un om rabdator. In fiecare zi ma uitam sa vad daca si ce a rasarit, cat a mai crescut fiecare tulpinuta si alte asemenea chestii probabil complet neinteresante pentru voi, da’ io scriu pentru un concurs, deci nu ne jucam.

Asa a trecut vara, frumos, mai ales ca in alta parte a gradinii plantasem zmeura, pentru ca mi s-a parut mie ca se asorteaza perfect cu brusturele pe care il mostenisem.

Prin septembrie ma lua amocu’. Rau. Nush de la ce si nici nu e important acum. Cert e ca mi s-a aratat iar sa gradinaresc.

Mi-am cumparat, de data asta, seminte de rosii cu nume franțuzăsc, cum altfel?!…Pe care le-am plantat….cum altfel?!…. In august, ca altfel nu ma duse capu’, cum altfel?!… 😀

Evident mi-am luat toate mistourile si, credeti-ma ca prietenii mei daca o sa moara de ceva pe lumea asta, o sa fie pentru ca se inteapa din greseala cu propriile lor limbi. 

Cum pana si berzei chioare ii face Dumnezeu cuib, asa si cu mine, caci toamna aia a fost mai calda decat de obicei. Asa ca ei (lighioanele de prieteni) continuau sa rada, iar eu imi vedeam nestingherita de gradinuta mea. Pana intr-o zi cand norii au devenit amenintatori.

Asa ca m-am urcat in masina, ca ma stiti – Gigi practicus si fuguta la Brico. Am luat folie din aia de plastic si ca la doishpe cozi de maturi + o rola de scoci.

Cand am ajuns acasa mi-am facut eu calcule si paracalcule, pret de „trei beri si-o lumanare” cum am stabilit deja si m-am apucat de trebaluit.

Mno…acu’ ce sa va zic?….Chestia, ca altfel nu stiu sa denumesc tarasenia aia, arata ca o nava spatiala veritabila (Dani – pe vremea aia nu te cunosteam, asa ca nu mi-am amintit de filmele SF pentru copii si nu i-am pus si tichiuta din folie de ciocolata, sa ma ierti). Am infipt cozile de matura cat de adanc am putut eu dimpreuna cu cele treij de kile si-un ghiont pe care le posed cu mandrie, mi-am scuipat vitejeste in palme, asa cum am vazut eu ca fac eroii din filme cand presteaza munci grele si m-am invartit cu cei 50 de m de folie de jur impreujurul parilor si pe deasupra lor de numa’ numa’. La final, i-am servit si niste benzi de scoci, sa fie, ca nu se stie. Da’ macar am avut inteligenta intuitia necesara sa prind in interiorul „chestiei” si un stalpisor d-ala cu bec, pe modelul ” sa fie, ca de stricat n-are ce sa strice”. Si n-a stricat. Becul ala dadea taman lumina potrivita in zilele cu nori, iar caldura lui mi-a ajutat bunatate de rosioare sa se coaca. Desigur, pe la mijlocul lui decembrie, ieseam cu paltonul pe mine, pentru cei 2,5 metri pe care ii aveam de parcurs pana la „chestie”, cu zapada pana mai sus de glezne, dar mandra nevoie mare de realizarile mele in campul muncii.

Atunci am constatat eu ca meseria e bratara de aur, iar daca n-ai bratara, macar cu meseria te mai scoti. Fie… si cu imaginatie si determinare, ca toata lumea a fost de acord ca nu am tiglele pe casa, cum eram eu pisi corporatista la drum de zi si agricultoare infocata la drum de seara.

Important e ca productia mea de rosii a fost mult peste asteptari, asa ca, atunci cand din cauza vremii m-au lasat nervii sa mai am grija de ele, le-am transformat pe cele mai lenese in muraturi care au facut deliciul petrecaretilor de se adunau la mine in fiecare weekend.

9strahlen-mix_10158In final, am trecut pe flori. Mi-am plantat ochiul boului ca sa-mi amintesc altadata sa casc ochiul vacii mai bine pe instructiunile de pe ambalajele semintelor pe care le cumpar, dealtfel cu bune si frumoase intentii. 😀

Oricum, cu ocazia concursului asta am aflat si eu ca cei de la care cumpar de ani de zile (si nopti) seminte de toate cele ce ma apuca pe mine sa gradinaresc au si site, culmea, foarte fain, si magazin online. Dar cum toti avem cate ceva lipsa, ei bine, lor le lipsesc minunatele varietati de bujori, flori pe care le iubesc maxim. Na, ca nu-s perfecti. Adica-s asa….cam ca fiecare dintre noi… 🙂

Anunțuri

Un gând despre „(Nu) m-a facut mama agricultor, da-mi iese

  1. :)))))))) pai tichia e pentru spectatori ca nu stii cand te loveste un iecstraterestru in goana lui dupE rosiile tale :))))))))))))))))))))))))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s