Despre moda si parfumul copilariei

Imi amintesc franturi, dar nah…nimeni nu e perfect mai ales dupa o amnezie totala care a durat 3 ani si un infarct.

Imi amintesc de crema da fata a mamei. Ma rog…de una dintre ele. Avea multe. Mama nu se farda. Niciodata nu s-a fardat. Da’ creme avea. Riduri n-a avut niciodata. De o crema imi amintesc in mod special.

Mama si tata aveau un dulapior al lor in care isi tineau toate cele cosmeticale si parfumaraie si bijuterii. Era locul in care imi placea sa ma pierd de multe ori, nu ca nu l-as fi stiut pe de rost. La fel cum imi placea sa-i rastorn posetele mamei, desi stiam la fel de pe de rost ce e in ele.

Crema asta avea miros de fragi. Era, poate, o crema la fel ca oricare alta, daca…. Fragii au fost sigurele mele fructe favorite in viata asta. Am rezistat eroic sa admir cutia, atat de tare ca puteam sa o desenez in detaliu cu ochii inchisi. Iubeam sa miros ore in sir parfumul fragilor si sa plec in povestile mele. Pana intr-o zi cand mi-am luat inima in dinti. Si-am mancat-o. Pe toata. Avea un gust de cacat, dar am suportat acest impediment cu stoicism pentru ca nu ma puteam lasa tradata de o aparenta…un detaliu minor.

Cand au venit ai mei de la scoala mi-era un rau de ma tavaleam pe jos, dar jurasem povestilor din capul meu sa nu le dau de gol, asa ca si cu medicul langa mine am sustinut o prostie in loc sa spun adevarul. Un juramant sacru nu se incalca niciodata, indiferent de pret!

Mai era parfumul tatei. V-am zis ca aparte de orice fata a unei familii normale, idolul meu nu era tata, ci unchiul Mircea. De fapt unchiul Mircea dimpreuna cu unchiul Zolti. Tata era camaradul meu, dar unchiul Mircea si unchiul Zolti….eheeeei…..de la ei m-am jurat sa nu ma marit! Ma rog, ar fi fost Adrian Pintea pe lista, dar el a ales sa se-nalte la cele sfinte fix dupa ce am povestit intr-o seara, in cabina lui de la Bulandra si el a ras cu lacrimi la amintirile mele de copil….tralalala….de copil.

Tata si unchiul Mircea, intamplator sau nu, se dadeau cu acelasi parfum. Diferenta era ca tata nu era fumator, iar parfumul ala nu putea fi perfect decat amestecat cu miros de tutun englezesc. Musai!

Deci, onorata instanta, am distribuit toata sticla de parfum a tatei pe fizicul meu schilod de copil normal…de copil si am purces la pasul urmator. Am cautat niste ziare Scanteia, pe care oricum nu le-am gasit in casa, dar le-am gasit la nenea Panait – centralistul nostru, care aduna toate retururile sa aiba cu ce da foc la centrala blocului, ori poate asa credeam eu pe atunci, caci el le aduna de draci, in speranta ca arzandu-le se duce dracului (ca am promis ca nu mai vorbesc urat) comunismul.

M-am ascuns in balcon si am rulat un ziar intreg. Ma rog, nu a iesit chiar ca o tigara…arata mai degraba ca o trompeta, dar oricum semana cu comunismul, pana la urma. Mi-am aprins ditamai mahoarca de juma de metru si am inceput a trage cu sete dintr-insa. ( Frate-miu, ei bine, da, am fumat inaintea ta! )

Ma, nu stiu daca doar comunismul era de cacat sau doar gazeta, cert e ca „tigara” aia chiar era de cacat. Am crezut ca-mi mor plamanii, da’ cum io-s iarba dracului nu m-am lasat si am tras pana la capat, convinsa fiind ca mirosul de la acea prima tigara + parfumul tatei vor creea combinatia aia care ma omora pe mine cu emotionalul..

Nu stiu sa va spun daca a functionat ca in urmatoarea saptamana nu-mi amintesc decat ca dadeam la rate la orice fel de miros as fi simtit.

Ai mei pareau sa nu fi bagat de seama nimic, totusi…desi….

Tot in dulapiorul cu cosmeticale mai era un rimel al mamei. Mama nu se farda, asa ca prezenta acelui obiect acolo ma intriga peste masura. Adica mama se farda, dar aia insemna ca e o ocazie ca adevarat speciala.

Fapt pentru care l-am folosit eu. Intensiv. Mi-am facut genele si, pentru ca oricum mi se parea de cacao cum aratam, dar pentru ca periuta aia lasa niste dungi interesante pe fata, m-am jucat folosidu-l pe tot pe fata si pe corp. Si pot sa jur ca am iesit un indian mai tare ca in orice carte cu indieni. Ma rog….a fost mai complicat sa explic de ce aratam ca un drac impaiat cand au venit ai mei de la scoala, dar asta e o cu totul si cu totul alta poveste…

Tot in dulapiorul cu minuni am descoperit ochelarii de soare ai mamei si colectia de lentile colorate. Comunistii de ieri, democratii de azi m-ar omori sa stie ca mama avea ochelari de soare Polaroid cu un set de 12 lentile, fiecare potrivit altui fel de lumina, dar sa nu ne impiedicam de amanunte.

Tineti minte asta ca ma intorc la ea.

Tot mama avea un dulap al ei, special, pentru pantofi si cizme si alte chestii de incaltat. Eu nu mai tin minte decat doua perechi de cizme foarte cool. Unele negre si unele rosii. Ma, da’ erau cool la modul cel mai sincer si la modul ca daca as avea io d’alea acu’ as fi foarte jmekera.

Fapt pentru care, intr-o zi in care eram singura acasa (chiar daca nu pentru mult timp, insa v-am zis ca eu nu ma raportez la timpul pamantean, pentru ca pe planeta mea lucrurile stau altfel) – m-am incaltat cu cizmele rosii ale mamei, mi-am pus un mare sal al ei cu o lucratura fina, fina si ochelarii de soare cu lentile mov (acu’ nu va luati de culoare ca nici io nu m-am luat de voi….foarte tare). Da’ ce te faci cu restul de lentile si cu restul de haine de la mama din dulapul de haine (de data asta).

Am cautat niste prenandez pe terasa de la bucatarie, ca acolo stiam ca il tine tata si nu va mai holbati asa la mine, ca terasa noastra avea 45 de mp, desi stateam la bloc, asa ca loc era berechet. :d

Pe cizmele mamei am lipit de sus pana jos, pe post de nasturi, celelalte lentile. De sal am atarnat toti cerceii care imi erau mie cu liber acces, mi-am pus toate colierele mamei la gat.

Si-acu?!!! Pai cum si-acu? Si-acu ma urc pe masa din salle-a-manger si cant, ce dreaq! Impotriva comunistilor, ce dreaq, ca asta auzisem io in casa. In gura mare. De cantat zic.

Nu stiu sa va zic treburile de oameni mari. Io stiu sa va zic doar atata: usa s-a izbit cu putere de perete, mama si tata au navalit in casa albi la fata si nici macar nu i-a interesat ca zapcisem ditai sticla de parfum, nici lentilele de la ochelarii de soare ai mamei ori bijuteriile de familie. Tata incerca din rasputeri sa-mi acopere gura, iar io eram Gavroche frate, urland printre degetele lui „Ceausecu ai sa mori, pentru ca nu ne-ai omorat pe toti”, mama plangea in hohote incercand sa ascunda diverse chestii si niste neni urlau si amenintau, intorcandu-ne casa pe dos.

De atunci nu mai umblu in lucrurile nimanui, de atunci nu mai ravnesc la nimic din ce nu este al meu, de atunci cred cu tarie ca oricum ar fi am puterea sa trezesc oameni. De atunci, sunt OM.

Multe intamplari au curs de atunci si poate ca e timpul sa le povestesc….

Aveam 5 ani si atunci am devenit om mare.

 

 

Anunțuri

Un gând despre „Despre moda si parfumul copilariei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s