De la una la alta

Piata Sfatului - Brasov5

Piata Sfatului - Brasov5In urma cu cateva zile nepoata-mea a vazut lista cu potentiali prezidentiabili si m-a intrebat cu o sinceritate dezarmanta:

– Ce crezi ca as putea eu sa votez dintre toti astia?!!!

Intrebarea ei era retorica. Nu are nicicum nevoie de recomandarile mele, nici in politica si nici in altceva. E o tanara cu (din pacate) mult prea mult creier in cap, cu excesiv de mult bun simt (lucru de care ma straduiesc sa o dezvat si nu-mi iese neam), un copil trecut prin situatii grele pe care le-a gestionat remarcabil, inca de la varste foarte mici. Deci da, intrebarea ei era retorica. Ne uitam amandoua la lista aia si am izbucnit, tot amandoua, ca noi facem lucrurile impreuna si la unison, in ras, pana ne-am prabusit de pe scaune.

Deja stiti opiniile mele despre scena politica romaneasca, nu e cazul sa repet de fiecare data, ca ma enerveaza.

Dar, de la asta, mi-am amintit lucruri de demult.

Castigasem clientul Orange. (Ma, fir’ar ea de lecitina, ca nu mai stiu daca v-am mai povestit asta pe undeva pe aici au ba, dar, cum e o poveste care imi place, o mai zic o data. Aia care o stiti, dati skip, sa nu va plictisesc.😀 )

So…castigasem clientul Orange cu un miliard de ani in urma. Asta nu e cine stie ce stire. Dar bugetul acelei campanii a fost de departe cel mai mare buget alocat unei campanii de comunicare neconventionala. Si nu cred ca pana in ziua de azi sa fi fost depasit. Mai mult decat atat, libertatea mea de actiune a fost totala si nu pot sa nu ii multumesc lui Gossein (ș-asta francez verde) pentru asta, chiar daca, din greseala era sa-l omor de inima, dar asta e o alta poveste, pe care o s-o spun al’dat’.😀

In etapa de pregatire, printre miliardele lucruri pe care le aveam de facut, unul era extrem de important – sa ma intalnesc personal cu primarii oraselor in care implementam campania respectiva.

De dinainte imi stabilisem in capul meu ca orice ar fi imi voi stabili HQ-ul in Brasov, ca sa pot ajunge rapid in orice colt de tara. Desigur, mizam pe ajutorul fantastic al baietilor cu elicopterele de la Ghimbav, oameni faini carora o sa le multumesc multi ani de acum inainte si nu doar pentru campaniile mele minunate, care conventionale, care neconventionale. Stiu ei de ce!😉

No bine, imi stabilesc intrevedere la Brasov cu primarele. Ajung cu o seara inainte, imi pregatesc rochita de nunti, botezuri & business, ma trezesc de la 4 dimineata ca sa pot sa ma duc in mine, sa tac si sa ma pregatesc pentru o negociere dura (call it „fiecare cu pasarica lui”) si la orele 8 trecute fix ma prezantez la Primaria Brasov.

Aveam in spatele meu o armata de oameni care pusesera umarul si muncisera de numa’ asa ca nu puteam sa ii dezamagesc.

Ghise, ca de el e vorba, ma astepta cu un aer usor distrat. El isi permitea, io nu, da’ tot ranjeam cu toate lopetile de dinti din dotare.

Ii prezint proiectul, cu entuziasm, ca de obicei, ca io nu lucrez decat pe chestii in care chiar cred pe bune, omul ma asculta, fara sa se uite la ceas ori pe geam – semn ca i-am captat atentia si la final, cand credeam io ca l-am pus in cap de emotie si l-am convins, imi zice sec:

– Nu pot sa-ti semnez contractul. A venit Vodafone inaintea ta.

Io sa crap si mai multe nu. Prietene, esti cu capuțu?!!! Pai io degeaba am inundat p-acilea cu atata energie pozitiva?!!! Pai, ia, ca mi-o iau io inapoi si ma fac a dracu’!

– Pot sa inteleg ca Vodafone a venit inaintea mea, dar eu AM UN PROIECT MAI BUN!

– Te cred, dar eu cand am semnat pe Piata Sfatului, mi-am dat cuvantul de onoare, intelegi?!!!

Bai, vere, asta nu-i golan de Bucuresti. E ardelean si are cuvant. Stiu, ca juma din sanjele meu ii din Ardeal. Sa mor din nou cu inima si mai multe nu. Si cand muream io in mine mai abitir, cautand solutii pe care nu le aveam, numa’ ce-l aud:

– …dar daca vrei, iti dau piata din fata Primariei.

De data asta chiar am murit. Pai piata aia e un parc si pe jos e pamant. Tarana! In iarna aia plouase pana atunci si era o mocirla de numa’!

– Nu vreau! Io vreau Piata Sfatului si basta!

– Te cred, dar am semnat!

(lasa injuraturile de le-am zis random, in cap, lasa spumele, lasa adrenalina! solutia! unde dracu’ imi e solutia?!!!)

Ei si-mi vine!

– Pe ce zona din Piata Sfatului ati semnat, va rog?

Omul se uita pe niste hartii si-mi zice.

Bat din palme, intr-un orgasm intelectual total si-i zic:

– Perfect, atunci io vreau cealalta jumatate, aia de la Biserica Neagra!

– Pai si cum o sa faceti cu sunetul? – intreaba omul, pe bune mirat.

Imi iau o privire feciorelnica (bai nu stiu cum e aia, dar credeti-ma si pe mine o data pe cuvant ca asa a fost) si-i zic perfect convinsa:

– Aaaaa…pai ne intelegem, ca doar ne stim, ce dreaq’!

Omul clatina din cap a neincredere.

– Ma, daca e ceva in neregula, iti opresc evenimentul din prima zi, ca ti-am zis – cu ei am semnat prima data!

– De acord, Dom’ Primar! Se face! Oricum va tin la curent si, daca e ceva in neregula, ma retrag io prima!

Batem palma, semnam si ma gandesc sa ma duc direct la un whisky, dar ma abtin ca io nu beau ziua si oricum in etapa aia de varsta io nu puneam gura pe alcol. Da’ orshcum, conceptul conteaza. Eram fe-ri-ci-ta!

Plec la hotel si incep a linge paginile legislatiei locale si nationale, imi revizuiesc proiectul, transpir, ma infurii, ma rad ca vaca in țeava si, spre seara am solutia in mana.

A doua zi, la prima ora ma duc din nou la Primarie. Prin spate, ca acolo aveam io treaba, la biroul arhitectului sef. Ii duc schitele cu set-up-ul, ii povestesc si lui proiectul si cu semnatura lui luata, dupa alte cateva ore de negocieri, plec spre biroul de la subsol unde se plateau pe vremea aia taxele de urbanism.

Primesc formularul si ma apuc de completat scolareste. Tantea de la ghiseu nu intelegea ce goblene fac eu acolo si ma tot grabea.

– Draga, nu trebuie decat sa semnezi si gata!

– Nu, nu! Aici scrie ca trebuie sa fac schita cu locatiile exacte ale bannerelor si materialelor promotionale, sa scriu fiecare dimensiune in parte si alte cele. Eu asta fac!

– Nu, draga, nu te mai chinui! Pune un estimat de suprafata si semneaza ca sa-ti calculez cat bani ai sa platesti taxa de urbanism.

N-am luat-o in seama si am scris si am desenat de mi s-a aplecat. 4 sau 5 fise din alea am completat. Nici la scoala nu scrisesem atata, vreodata!

La final femeia era gata blocata. Cred ca m-a si injurat. Nu stiu daca de rude in viata sau decedate, ori de organe sexuale, cert e ca bine nu i-a fost. Vreo 3 ore a stat sa calculeze si la final mi-a zis ca-s dusa cu pluta sa platesc atatia bani, „ca nimeni nu scrie atat de exact locatiile, amplasarile, suprafetele”. Doar ca io stiam ce stiam!

Plec in alte locuri din tara cu lectia invatata dupa episodul Brasov. Auzeam tot felul de mesaje care mi se transmiteau pe canale mai mult sau mai putin ortodoxe, despre cum o sa ma calce Vodafonele la Brasov. Da’ v-am zis, stiam io ce stiam.

Cu o saptamana inainte de inceperea evenimentului, eram in Brasov. Cu echipe, cu logistica, cu catel si purcel. Nu faceam nici o miscare. Unde mai pui ca dormeam in pat si cu becurile pentru bradul donat de o firma canadiana pentru orasul Brasov, ca loc in camera mea nu mai era nici sa arunci un ac!

Ma distram pentru ca intre timp primeam tot felul de telefoane „dragute”, aka cu amenintari din partea dealerilor Vodafone locali, din partea altor inteligenti din Bucuresti (hai, sa nu-mi spuneti ca nu v-am povestit cum tastam io in palma, incecand sa raspund la telefonul care era langa mine!!! ).

Cu o zi inainte m-am dus la Yam-Yam, crashma misto care acum nu mai exista, am cerut sa-mi fie adus un scaun si m-am asezat in mijlocul Pietei Sfatului.

Cu inca o zi inainte nu facusem decat sa cer sa fie montate bannerele in locatiile pentru care platisem taxa de urbanism. Adica fix de jur imprejurul Pietei Sfatului si cu un accent suplimentar in zona Vodafone-ului. Aaaa…si sa se monteze bradul de 25 de m inaltime in jumatea mea si mos craciunul gonflabil, doar de vreo 6 m inaltime in jumatea lor…😀 (I know I’m evil!)

In ziua Z, eram singura ciudata care statea pe un scaun de crashma in mijlocul Pietei Sfatului, admirand promoterii Vodafone-ului cum imi dadeau bannerele jos si le distrugeau cu o placere sadica si tot tacamul caracteristic omului resetat pe creier.

Spre seara, chem la mine team leaderul Vodafone si ii dau cartea mea de vizita. Pe spate, cu creionul, asa cum stiu eu din protocoalele de business care se respecta doar in afara Romaniei, era un mesaj scurt: „Ia-ti dosarul de eveniment. Te astept la ora 20:25 in holul hotelului Aro”.

Uite, cu ocazia asta, imi dau seama ca in nici o campanie nu am uzat de pozitia mea si am refuzat sa stau in hoteluri de 5*. La Brasov alesesem sa stau la Coroana, hotel de 3*, cu un personal foarte misto si niste camere vechi, neaduse in modernitate care m-au ajutat sa ma si relaxez si sa scriu, in putinele minute inainte de a pica in somn comatos dupa cate o zi crancena de munca.

Team leaderul s-a uitat la mine crucis, nici macar nu era primul, comparand probabil fata mea cu functia scrisa acolo. Nu de mine, ci de colegii care imi facusera cartile de vizita, ca io le spusesem sa scrie „femeie de serviciu pe 3 scari”, da’ astia erau capatzanosi nevoie mare si m-au injurat.

– Ma, fii atent la fata! Tu te duci la X (nu-i dau numele ca nu-i frumos, dar da, ne cunosteam bine) si-i dai cartea asta de vizita si atat. Ai inteles? Na si-un promoter de-al meu sa te insoteasca sa nu faci prostii!

Si-i dau un baiet de numa’ 2 metri pe inaltime si tot atatia pe latime! Al dracu’ ala de-avea curajul sa miste in front in fata astuia! Iar pe post de caine de paza pe Marian de la Stage, care strangea suruburile de la scene cu mainile goale si ne chinuiam o saptamana sa le desurubam cu tot felul de ustensile.

Rog un alt coleg sa duca scaunul la crashma, cu multumirile mele si ma indrept agale spre hotel. Iarna se simtea a veni, da’ inca nu era asa hotarata. Si, evident ca-mi cobesc ca proasta: „sa vezi ce ninsoare si ce temperaturi scazute o sa inghiti tu zilele astea, da’ dupa ce se porneste campania!”. Da’, cum ziceam, am plecat agale, multumita nevoie mare, spre hotel.

Unde am cerut „masaj extra”. Ca meritam! Leit motivul era „stiam eu ce stiam!”

In timp ce ma indreptam spre Aro aveam tot felul de ganduri si imagini. De la „al dracu’ Ghise, crede ca io nu gasesc solutii!” si pana la…you name it…

Vine sefa de campanie de a Voda, surprinsa sa ma vada acolo. Cred si io. Cine dracu o invatase meserie si dupa guidelineurile cui functiona ea, oare?!!! Zambesc rece, exact pe modelul ala despre care tata imi spunea ca voi fi ucisa in chinuri groaznice intr-o buna zi daca nu devin mai umana. O invit sa ia loc, comand cafele si-i spun:

– Uite cum facem: scoatem dosarele de eveniment si o luam de la contract pana la ultimul detaliu. Trebuie sa gasim o formula optima pentru evenimente. Aaaa si da, sa stii ca nu apreciez ca te-ai lasat prada adrenalinei corporatiste care sterge creierul oamenilor si-i pune sa faca lucruri tampite pe care o sa le regrete mai tarziu….dar, desigur, vei intelege curand despre ce vorbesc. Deci…scoate contractul!

Scoate fata contractul, scot si eu hartiile. Mare rahat, erau la fel si stiam asta.

– Scoate certificatul de urbanism!

Scoatem amandoua hartiile, la fel. Egalitate pana in momentul asta. Deci doua puncte la doua puncte. N-am rabdare de mai mult.

– Scoate fisele de amplasament si taxe de urbanism.

Scoate fata fisa ei. Una. Semnata in alb.

Scot si io fisele mele.

Ramane cu gura cascata. Se enerveaza, face ca trenul. Eu savurez cafeaua. Si victoria. Ii intind telefonul meu:

– Suna si anunta anularea oricarui eveniment in Brasov! Nu ai alta solutie, crede-ma!

Da-i cu urlete, vociferari implorari, victim role…d-astea….N-am ce sa fac. Recunosc ca sunt caine.

Anul ala a fost singurul din toata istoria Vodafone cand au fost exilati la propriu pe partia Bradu, in timp ce eu aveam Sinaia, Predeal, Brasov si o alta partie din Poiana.

Bai si asa de bine m-am simtit!!!!….😀 Din campania aia mai am cred ca sute de intamplari de povestit, dar voi sunteti de vina ca nu-mi amintit sa scriu si continuarile!😀

Dixit!

P.S. Io cand ii aud pe toti boii ca vorbesc despre anularea orgoliului, mor! Frate, orice componenta buna sau mai putin buna face parte din noi. Important e sa le facem pe toate sa lucreze in bine, cum ar veni. Nu m-am simtit niciodata vinovata pentru vreo victorie obtinuta cinstit, prin munca de creier. Si da, tare bine mi-a facut la orgoliu! Aia-i!

4 gânduri despre „De la una la alta

  1. Mnoah, arata-mi-l tu pe ala care oboseste sa castige, mon cher, ca-l mananc pe pita! Dincolo de asta, chiar nu e o poveste despre winners and loosers, ci mult mai simplu – o amintire care mie imi este draga. Stiu ca ti-e complicat sa intelegi, dar incearca macar sa o iei ca atare. In mod paradoxal viata mea e una extrem de simpla, pentru ca o aduc la „baza” in fiecare secunda. Asa ma pot bucura mult mai mult si mult mai intens, sport pe care ti-l recomand cu caldura!😉

    Apreciază

  2. Ce-am sris eu aici nu inseamna a sti sa-ti faci meseria, ci doar sa fii un pic atent la detalii, la comportamentul uman…cam asta…🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s