Viata ie greu (2)

IMAG0149…imi vine sa mai victimez un pic, dar ceasul ma impinge de la spate. Intr-un fel e bine, ca eu functionez perfect in situatii de criza.

O sun pe tipa care trebuia sa-mi aduca hainutele.

– In cat timp crezi ca ajungi? Nu vreau sa te grabesc, vreau doar sa stiu daca am vreme sa fac dus pana vii tu.

– Inchide jivina, acum cobor din masina. Sigur o sa-ti placa ce ti-am adus!

Ma bucur si ma si vad printesa.

Adevarul e ca s-a miscat repede. Imi tranteste pe scaun un morman imens de rochii si incepe debandada. Urasc si sa probez rochii. Cel mai bine era cand aveam croitoreasa mea. De fapt nu a mea, ci a mamei. Facuse scoala la Paris, inainte de razboi, iar hainele facute de ea erau mai degraba bijuterii. Imi stia masurile asa ca nu ma chinuia cu probe inutile. Imi trimitea rochiile cu o ora inainte de eveniment si veneau ca turnate pe mine. Din pacate s-a carat si ea, la putin timp dupa mama asa ca am ramas fiul ploii, dependenta de magazine.

Pun prima rochie pe mine – urata cu spume. Marca de renume, da’ urata cu toate spumele din lume. O arunc. O iau pe a doua – mare. O iau pe a treia – croita prost la spate.

Nu ma enervam. Deveneam din ce in ce mai deznadajduita.

In final nu reusisem sa aleg niciuna. Erau ori mizerbile ori mari ori prost facute. Mi se face brusc dor de Franta, dar n-am vreme de asta acum!

Imi amintesc brusc sa ma duc in magazie. La mine magazia e dulapul de haine din exteriorul casei. Ca in casa nu mai era loc.

Arunc umeras dupa umeras si constat ca nu stiu de ce nu mai am anumite haine. Dupa care imi amintesc – m-am enervat asta vara si iar am dat la gramada trei tone de haine fara sa ma uit.

Ies din magazie si ma asez pe banca. Tasnesc ca un arc. Iesisem in chiloti si in sutien si nu am sarit ca arsa din pricina tinutei, ci din pricina gradelor de afara.

Pana am ajuns in casa mi s-a parut o vesnicie, desi nu aveam mai mult de 10 metri de parcurs.

Se duse dracu’ tot cheful!

Ii multumesc tipei cu hainele, i le pun in brate si-i urez drum bun.

Intru la dus. N-aveam nici cea mai mica idee cu ce o sa ma imbrac.

Ies din dus, descopar o unghie belita, o refac cu repeziciune si incerc sa programez un taxi. Calculatorul gafaie din greu. Nu e chip sa gasesc si pace. Azi se aliniara astrele impotriva mea, iar eu ma simt indracita si determinata sa ajung la eveniment.

Ma fardez in goana, inchid jivina (preventiv) in baie si purced intr-o noua lupta cu dulapul de haine.

Asa….deci rochia neagra de printesa. O scot din dulap, din sacul de protectie, o pun pe mine si descopar ca mi-o facusera praf aia de la spalatorie. O arunc de pe mine hotarata sa o arunc direct la gunoi cand m-oi intoarce acasa. Scotocesc. Aia nu, aia nu, cu aia m-am mai imbracat, ailalta nu merge ca e prea subtire.

Ma ia frigul atat de tare, incat mana mea se duce direct la umerasul pe care trona o rochie cu care chiar nu voiam sa ma imbrac.

N-o purtasem niciodata pentru ca mi se paruse ca nu era ce trebuia sau nu stiu ce o fi fost in capul meu. O pun pe mine – turnata.

– Bai si ti-am zis ca m-am ingrasat! – i-am spus prietenei mele in gand.

Sigur, cantarul ma contrazice, dar ce stie el…

Imi place cum ma simt in rochia asta.

Pun si pantofii si ii rog frumos sa nu ma macelareasca in seara asta.

Intre timp, calculatorul imi arata ca nu gaseste taxi pe la nici o firma. Nashpa! In seara asta chiar nu aveam chef sa conduc!

Il las liber pe Dioda, tasnesc din casa inainte sa se prinda el si sa inceapa iar sa ma injure, descui poarta si mai scoate cheia din butuc, Ioane, daca mai poti!

Nu mai pot!

Nu mai pot…de tot!

Nu injur! O ard zen, gen…

Intr-un final reusesc. Dau sa ma urc in masina si-mi amintesc de cauciucuri. Cum care? Alea pe care le-am schimbat zilele trecute, ca-mi incaltai masina de iarna. P-alea de vara nu le dadui jos.

Deschid portbagajul si la arunc cat colo. Noaptea vin gunoierii si aduna tot. Oricum erau de dat.

Ma urc in masina si pornesc, nu inainte de a suna sa intreb „cat de la fix incepe evenimentul”. Raspunsul e evaziv, dar ma prind ca e de bine pentru mine.

Ca in seara asta n-am mai vazut demult trafic prin targ. Unde io ies la ore inverse fata de corporatisti…mai stii?…

Juma de ora imi ia sa urc dealul Cotroceniului si inca ceva maruntis pana gasesc un loc de pacare. Departe de palat. Dupa primii 3 metri pantofii ma bat pe umarul din cap:

– Alooo, cucoana! Noi suntem delicati, suntem facuti pentru miscare de printese, nu pentru maraton!

Nici nu ma straduiesc sa le inchid gura. Ii ignor. Ei pe mine, nu! Deloc!

Cand am intrat in holul unde se facea controlul ma incadram deja in peisajul de Halloween – eram cadaverica de durere de picioare. Da’ demna, precum am mentionat pe FB.

Stiti ca v-am spus ca parcasem la mama dracului?

Ei bine, acum mai aveam de parcurs nici mai mult nici mai putin decat 2 curti interioare. DOUA! Deci pot sa afirm cu asupra de masura ca ma duceam la mama mamei dracului.

Frumos la Cotroceni, nu ca nu as fi stiut locul, da’ cine sa mai poata admira? Tocurile alea se marisera si imi ajungeau acum pana in creierii capului din cap. La ala de pe umeri fac referire, in caz ca aveati dubii! Da, stiu, nu se prea vede din pricina marimii, dar exista!

Ma, n-oi mai fi iesit eu de ceva vreme din barlogul meu, dar la Cotroceni era ….lume multa, lume culta, ce sa mai…Pai daca veneam io imbracata asa cum aveam io idei, cred ca eram dusa direct la spitalul de nebuni.

Tinutele variau de la blugi la rochitele de Miniprix sau Obor. Imi scuip in san.

Nu apuc sa ma bucur de caldura din interior ca peste mine navaleste un domn. Care domn nu m-a mai lasat pana la finalul evenimentului. Hartuire pe fata. Nu stiu sa spun in limba eleganteza „no, meri, ma in pizda ma-tii” asa ca m-am ferit sa ii spun ceva in acest sens si, cum durerea de picioare ma ucidea, m-a ajutat si sa tin gura inchisa, ca altfel cine stie ce mai iesea pe ea. Pe gura, adica…

Imi ofera bratul sa ma conduca la locul meu cica, pt ca oricum nu era cu locuri.

Si ma trezesc incotopenita nici mai mult nici mai putin decat pe randul I, ala rezervat oficialitatilor. Ma simteam privita din toate partile. Pe domnul cu pricina l-a chemat casca din ureche si am asteptat pana a iesit din sala si m-am ridicat delicat (si cu ultimele puteri) si am zbughit-o pe hol. Voiam oricum sa admir inca o data vitraliile cu domnitorii romani.

Pe hol ma trezesc de niciunde, din nou, cu personajul pe capul meu. Aflu ca e consilier prezidential. Ma gandesc sa zic si io ceva frumos, sa nu tac asa, ca proasta-n fan, ca pana atunci:

– Ahaaaammmm, deci din decembrie zburati de-aici cu tot cu colocatarul, nu?!!!

Ingheata. Inghet si io. Pauza. Pauza si io. Izbucneste in ras. Ii bun, da io nu rad. Is al dracu’ de serioasa! Pai stiti cum urlam de durere de picioare?!!!

Ma lasa sa admir vitraliile. Is faine si, daca te uiti foarte atent la detalii nu ai cum sa nu observi apartenenta artistului.

Cand spui Cotroceni iti vine sa te strambi si asta din pricina personajului care-l bantuie de 10 ani incoace, dar palatul asta nu trebuie sa fie legat de un politician sau de altul. Este de o frumusete care iti taie respiratia. Are si interioare uratite de comunisti si si mai uratite de cei de dupa, dar in alea oricum nu intra publicul…In fine…

Reintru in sala taman cand incepea spectacolul. Va voi povesti despre eveniment intr-un post separat si serios, pentru ca merita sa mergeti in zilele urmatoare! Deocamdata suntem la rubrica hahaiala.

Ma asez pe ultimul rand sperand sa nu-l impinga pacatul pe vreun operator sa puna camera pe mine. Pe la a patra piesa din repertoriu simt o palma pe umarul stang si un obraz lipit de obrazul meu drept. Nu tresar. Stateam tzapana ca o scandura. Ma asteptam sa aud un „urmati-ma, aveti dreptul sa nu spuneti nimic….”, stiti, ca in filme….ca doar ce fluierai iar in biserica. Cand colo, aud

– Sunt in spatele dumneavoastra si aici o sa raman pana la sfarsit.

Creierul meu face blocaj respirator si pana sa il resuscitez imi simt mana dreapta luata de pe genunchi pupata libidinos galant, fortata sa tina ceva, care nu era ce va ganditi voi, ticalosilor, ci doar o carte de vizita si pusa inapoi pe genunchi.

Refuz sa derulez scena in minte, si ma fortez sa ma concentrez pe muzica. Dupa inca vreo doua piese indraznesc sa-mi misc si capul. Nu de alta, dar intepenisem in atitudinea aia princiara. Il descopar pe domn, asa dupa cum promisese, in spatele meu. Inghet. Cum dracu’ fug din palat?!!!

Cumva simteam ca ma apasa ceva, dar mereu ma fortam sa ma concentrez doar la muzica si dans.

Se termina, in sfarsit si ma agat ca un naufragiat de faptul ca mi se paruse ca vad pe cineva cunoscut, dar cum eu bat prost cu ochii, nu eram asa sigura. Oricum ar fi, merita incercat! Si pornesc sigura pe mine, fara sa-l bag in seamna pe domnul cu pricina si am noroc – era un vechi prieten pe care chiar nu ma asteptam sa il vad acolo.

Stam un pic de vorba. Mi-o prezinta pe nevasta-sa. Intind mana politicos, zambesc si mai politicos si-i spun

– ah…dar noi ne-am mai cunoscut acum cativa ani!

Vad ca se schimba culorile de pe fetele lor mai rapid ca semafoarele si am o vaga banuiala ca iar am dat cu bata in balta.

Omul se apleaca usor spre mine si-mi sopteste printre dinti

– Ba, ej nebuna?!!! Aia era cu doua neveste in urma!

Pai si io de unde sa stiu, vere, daca ti le iei pe toate de seamana intre ele de zici ca-s surori?!!! Ei, iaca!

Gasesc un oment porivit, imi iau la revedere de la oameni, ca oricum conversatia devenise stirba si ma pornesc glont spre gaderoba in speranta ca nea vasilca asta…consilierul..sa nu ma detecteze iar!

Si-mi iese la marele fix.

Afara mirosea frumos, ca dupa ploaie. Fac ceva poze, tot in viteza, ca aveam o spaima si ma tot uitam in spate.

Pana la masina am crezut ca ajung in dinti. Nu ca era vreo problema, ca de aia ii am asa mari…

Pana acasa drumul a fost placut. Traficul era lejer, benzina nu mai aveam, ce putea sa se mai intample?!!!….😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s