Pestele de la cap se-mpute

GarbagePile

S-a incheiat mandatul lui basescu si daca politic el a adus dezastrul in Romania, obligandu-ne la o dictatura mult mai grava decat pe vremea lui Ceausescu, azi am sa vorbesc despre amprenta pe care si-a lasat-o asupra societatii la un alt nivel – al comportamentului si limbajului.

Sigur ca nu constientizam neaparat aceasta amprenta si totusi, daca ne uitam si in jur si la noi insine, e imposibil sa nu recunoastem, macar atunci cand suntem noi cu noi si nu in fata altcuiva.

Am zis de nenumarate ori ca nimic nu se poate face daca nu incepem cu noi.

Si eu injur si vorbesc urat de multe ori si cu toate astea…ei bine, am obosit. Nu am fost educata asa si nici nu am trait urat pana la un moment.

Romania m-a izbit in mod violent. Vreme de un an nu am inteles nimic. NI-MIC! Tin minte ca ii spuneam mamei ca vorbesc normal cu oamenii din jurul meu si ei se uita prin mine si nu inteleg, mai aes ca folosesc cuvinte simple, nu neologisme sau termeni de specialitate. Intr-o buna zi a trebuit sa fac fata unei adunari de barbati – clientul meu si, desi nu credeam ca in viata mea voi folosi asemenea cuvinte, in momentul in care am facut-o am constatat ca lucrurile se schimba, ca oamenii ma asculta si chiar reactioneaza pozitiv, dar, mai ales, fac treaba.

Tot mama avea o vorba „cu ho si to nu se poate face treaba, nu poti construi nimic”. Si in momentul de care va vorbeam mi-a venit sa o sun pe mama si sa-i spun: te-ai inselat, aici doar asa functioneaza lucrurile.

Aveam sa constat, de-a lungul vietii, ca tot mama avusese dreptate. Cu „ho” si „to”, nu poti construi. E doar o aparenta.

Ne-am lasat acaparati de acest miraj, amplificat de basescu si am ajuns…unde?!….

Ieri in Carrefour.

Nu aveam treaba pe acolo, dar ma rugase un prieten sa ma uit la niste electronice si sa ii fac o recomandare.

Secventa 1 – Altex

Zambesc larg cand descopar ca era pe tura unul dintre vanzatorii pe care ii stiam dupa figura. Imi zambeste si el si asta ma face sa ma simt bine. Cascasem gura pe la televizoare, ajusesem la un soi de concluzie – recomandare pentru prietenul care ma rugase sa-l ajut cu o parere si il rog pe vanzatorul despre care v-am zis sa imi recomande o tableta.

Nu am nevoie de tableta in sensul sau clasic. Am nevoie sa citesc in pat. Am primit o educatie proasta, de care nu ma pot dezabara nici la varsta asta – sa lucrez la birou si sa citesc, cel mult, stand in fotoliu. Cum nu prea m-a ajutat starea fizica din ultima perioada sa mai stau atat de multe ore pe scaun si cum ochii mei – nici ei nu mai sunt ca acum 20 de ani (de buni, adica!😀 ) m-am gandit ca o tableta m-ar putea ajuta sa citesc stand intinsa in pat. Si cum in perioada asta majoritatea cartilor pe care le am de citit se afla prin arhive si nu se pot descarca, ci doar citi, ei bine, am nevoie de internet.

Omul incepe sa imi spuna ce are si, din ce are, ce stia el ori din impresii ale clientilor despre fiecare produs in parte. Nu trece un minut si se aude un urlet de undeva, dintre rafturi

– Ba, vii odata?

Omul imi zambeste stanjenit, se intoarce spre rafturile de unde venise vocea si raspunde, mai putin strigat

– Am treaba acum.

Imi mai prezinta doua tablete si din nou vocea dintre rafturi se aude si mai nervoasa

– Ba, ce p… mea faci acolo? Vino odata!!!!

Omul se inroseste la fata, se uita si mai stanjenit la mine, se intoarce catre rafturi si da acelasi raspuns ca mai devreme.

Ma simt si eu aiurea. Poate i-am deranjat, Doamne iarta-ma.

– Cred ca e perioada de petreceri de Craciun si nu vreau sa te retin. Poti sa mergi la colegul tau, daca e ceva urgent, o sa incerc sa imi dau singura seama daca din ce aveti pe aici aleg ceva sau nu.

Se inroseste si mai tare si ma simt prost si pentru asta.

– Nu, nu, stati linistita, pana nu va lamuresc nu plec de aici. Va rog nu-i bagati in seama….asa sunt ei, mai…

– Nesimtiti? – dau sa spun, dar ma opresc. In gura simt un gust caliu si creierul inregistreaza o crestere a nivelului de adrenalina. Ma calmez rapid descoperind ca, pana la urma, eu sunt clientul.

Ma surprinde faptul ca nici macar in gand nu injur. Imi zambesc mie si ii zambesc si pustiului care se simtea foarte aiurea fata de mine.

Mergem la calculatorul lui sa aflam niste preturi comparative si un plus de detalii tehnice. Suntem intampinati amandoi de un coleg cu privire nervoasa.

– Ce faci, BĂ? N-auzi ca te striga ala de atata vreme?

– Sunt un un client – si arata cu privirea spre mine.

Nu ma mai simt prost. Is nervoasa de data asta

– E vreo problema? – intreb cu un ton putin prietenesc

Tipul nu ma baga in seama, ca si cum nici macar nu as fi existat.

– Si ce, BĂ, nu puteai sa te duci?

Ma enervez de-a binelea

– Tinere, as aprecia daca ai merge sa te speli pe dinti. E posibil sa poti elimina, pe langa mirosul de ghena si limbajul inadecvat.

Tipul se uita urat la mine. Foarte urat. Am mai scris despre Altex, asa ca „no surprise here”.

Dupa alte 2 minute eram edificata asupra produselor si plec.

In drum spre usa intalnesc o alta vanzatoare pe care o stiam. Imi zambeste larg

– Buna seara, ce mai faceti?  Nu v-am mai vazut demult pe la noi

Ii zambesc inapoi. Imi prinde bine vocea ei calda si vesela.

– Buna seara! Asa e, nu am mai trecut de ceva vreme. Ati adus aspiratorul acela care ma interesa pe mine?

– Nu, din pacate, de aceea nici nu v-am mai sunat. Nu se mai aduc acum decat cu putere de pana in 1500W.

– Am citit ceva in sensul asta…😦

– Mda..Acelea erau bune… Poate reusiti sa gasiti in alta parte, totusi….

– Va multumesc! Seara buna!

– La revedere si va mai asteptam!

Voi da, colegii vostri nu – imi spun in gand si ies cu ganduri contradictorii.

Secventa 2 – Carrefeour – raionul de electronice

Il vad pe un angajat al raionului respectiv si ma indrept catre el.

– Buna seara, ma puteti ajuta cu cateva recomandari pentru doua tipuri de produse?

– Buna seara, sigur ca da, doar ca va rog din suflet sa aveti rabdare cateva minute, pentru ca acum am un client caruia trebuie sa ii testez produsul achizitionat. Daca se elibereaza colegul meu mai repede si nu va deranjeaza, va ajuta el.

Aoleo, cate cuvinte si toate placute. Ma uit la el – are cearcane care in curand o sa i se transforme in tatuaje pe creier. Ma simt din nou vinovata. „In perioada asta ti-ai gasit si tu, Ioane, sa bati oamenii la cap!”

Ma dau intr-o parte sa nu incurc lumea si astept.

Vanzatorul pe care il abordasem proba produsul, iar celalalt tocmai se procopsise cu niste clienti. N-am fost atenta din prima secunda, doar ca tonul ridicat al cumparatorului imi atrage atentia la un moment dat.

Ma uit la el – venit la cumparaturi dimpreuna cu sotia si copilul – un pusti de vreo 5-6 ani. Dupa fete, corporatisti. Dupa fata lui manager or something, dupa fata ei – contabila, HR or something. El tot cerea o condica de reclamatii si vorbea tare cat sa atraga atentia.

– Sunteti praf! Vreau condica de reclamatii!

– O gasiti la intrare, la colegii nostri.

– Foarte bine, o sa scriu o RE-CLA-MA-TI-E!

Ii bun, stie asta cu despartitul in silabe. Manager, ce dreaq!

– Nu e posibil sa cer sa mi se arate o tableta de 8,4″ si sa mi se arate una de 8″! Pur si simplu nu este posibil!

– V-am spus ca nu avem ce doriti dumneavoastra si v-am sugerat cel mai apropiat model care corespunde descrierii dumneavoastra!

– Sunteti praf, BĂ, sunteti praf! Fac reclamatie!

– …da…

– Cum e posibil sa cer sa mi se arate o tableta rosie, sa mi se spuna ca aveti si cand ajung la stand sa mi se spuna ca nu aveti? CUM?!!! Sunteti praf, BĂ, sunteti praf! ‘Ai de capu’ vostru, nimic nu stiti!

– Stiti, produsele se vand pe parcursul unei zile de lucru….

– Taci! Sunteti praf, BĂ! Va fac reclamatie!

Incepusem sa simt ca ma mananca pielea.

In timp ce individul cu fata de manager corporatist isi facea numarul, nevasta care il sustinuse pana atunci cu o privire intepata se intoarce brusc spre pusti, ii arde doua palme peste fata, il smunceste de brat si incepe sa urle la el

– Nu vezi ca suntem OCUPATI? IDIOTULE! TACI CA TE POCNESC!

Si in timp ce spune vorbele astea propriului ei copil, isi insoteste cuvintele de gesturi. De fapt, de palme.

Mi-e mila de copilul ala.

„Parinti cretini” – imi spun si simt ca ma doare sufletul.

Si, pe masura ce individul urla mai tare ca face reclamatie si baetii aia, dupa 14 ore de munca sunt praf, nevasta din dotare isi altoia mai tare copilul care nici macar nu plangea, de frica. Se uita la ea cu ochii tristi, dureros de tristi.

Cand da sa plece, tot urland, nu ma mai pot abtine

– Si poate, cand iesiti, faceti o reclamatie la Protectia copilului pentru abuz la adresa unui minor si va duceti la o scoala de bune maniere impreuna cu nevasta. Praf sunteti voi!

M-am oprit la atat, dar jur ca eram gata sa sar pe tejgheluta aia a vanzatorilor si sa le ard o cafteala ca la carte.

De ce va spuneam de basescu? Pentru ca el a legitimat astfel de comportamente si astfel de tipuri de limbaj. Pentru ca le-a dat tonul. Si pentru ca natia asta, atat cat mai putem spune despre romani ca suntem o natie, e tarata pentru enorm de multi ani de acum inainte din pricina acestui individ.

Pentru numele lui Dumnezeu, haideti sa reincepem sa ne comportam civilizat, sa vorbim frumos si sa muncim serios. O sa fie greu, dar eu zic ca merita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s