Azi nu mai stiu nimic…

ganduri

Am dormit putin spre deloc weekendul asta, iar in dimineata asta, din nou, dupa extrem de putine ore de somn m-am trezit lumina. Si devreme. Si mi-am dat seama ca nu stiu ce sa fac cu mine. Ma simteam niciunde si nicicum. Nu ma mai simteam, de fapt. Sunt amortita.

Nu mi-a venit sa ma duc la job si, in general nu-mi mai vine sa fac nimic.

Am descoperit un oras…epuizat…

Spre surprinderea mea nici traficul nu a mai fost haotic, ori poate oi fi fost eu norocoasa…nu stiu…

Oamenii de pe strazi nu mai pareau impovarati, ci doar tacuti si epuizati. Un peisaj dezolant pe care soarele asta de toamna se straduia degeaba sa il inveseleasca.

Am trecut razant pe langa moarte de cateva ori bune – de doua ori cu avionul, o data cu masina, de vreo doua ori in spitale…nu-i mult. De fiecare data mi-am zis ca viata mea trebuie sa se schimbe radical si am facut-o. Si e al dracului de greu.

…Insa cel mai tare m-au izbit mortile absurde ale prietenilor mei, de-a lungul anilor….Mult mai tare decat propriile-mi intamplari.

O oglinda a mortii care m-a izbit mereu violent.

Uneori imi spun ca nu inteleg, dar e o minciuna cu care scap de ganduri pentru cateva momente.

Inteleg de ce a murit Mihai. Intrase la Medicina si, impreuna cu cativa colegi au plecat cu masinile spre Bucuresti „sa se vada pe liste”, caci, pe vremea aia, asta era cea mai mare bucurie. Nu sa te sune cineva sa iti spuna ca ai intrat la facultate, ci sa te vezi pe listele de admisi cu ochii tai. Un sofer de tir a adormit la volan, a intrat pe contrasens….Aveam 14 ani cand a murit Mihai. Eram in aceeasi gasca de prieteni, de mici. Soferul de tir nu a patit nimic, pentru ca nu era roman, iar pe vremea aia legislatia noastra era…era cam ca acum..

Apoi s-a dus Miruna Petrisor. Un om de o tenacitate deosebita, cu o vointa si o ambitie de fier. Miruna a fost, de departe cel mai bun om de stiri, pe radio, din PRO FM-ul ala fain de la inceputuri…Iubitul ei a vrut sa-si arate muschii in drum spre mare. A derapat si s-au izbit de un copac. Dintre cei 4 din masina doar Miruna a murit. Iubitul era / este baietel de bani gata. Dosarul lui penal a disparut ca prin farmec si, cu toate ca noi, prietenii, nu eram chiar niste neica nimeni, nu am reusit sa facem nimic.

Mai tarziu a murit Mero. Eu eram in campanii la mare si in weekendul ala ma anuntase gasca mea de prieteni ca vin cu totii. Mero ramasese in urma, pentru ca isi instala aer conditionat. N-a mai ajuns. Firma care i-a executat lucrarea a facut-o atat de bine, incat un scurtcircuit…

Anul trecut s-a dus si Catalina. Catalina muncea, in medie, 20 de ore din 24. Nu avea weekend-uri. In firma respectiva si daca nu aveai treaba, trebuia sa vii si sambata la job, ca sa nu fii dat afara. Ea avea. Pentru ca o incarcasera peste masura. Iar ea era perfectionista si nu putea sa predea un proiect daca nu era perfect. Infarct…

Au mai fost….

La un moment dat am zis ca refuz sa mai stiu cand se intampla nenorociri, pentru ca nu mai duc…Pana weekendul asta…

Si nu, din pacate, vinovatii nu platesc. Nu acum…In general…

Traim intr-o tara in care analfabetii au cale libera spre afirmare – in joburi, in politica, in orice vreti voi. Poate ca ne-am trezit, totusi, izbiti in moalele capului de moartea violenta a acestor copii….Poate…Nu stiu…

Azi, nu mai stiu nimic….

2 gânduri despre „Azi nu mai stiu nimic…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s