Despre familie si carti

Nu e bun titlul, dar nici nu ma chinui sa-l schimb.

Laura. Nureldin, adica, zisa si sor-mea s-a-ntamplat in viata mea. Dupa muuulta vreme am inceput sa si vorbim. Adica ea cu mine. Ca…pai simplu, ca in primul rand io nu intelegeam de ce vrea ea sa fim prietene. Ma rog, nici acum nu-mi e foarte clar, cand e plina lumea de oameni faini, dar asta e o alta poveste.

Intr-o zi i-am si zis sa nu ma considere nesimtita, dar nu o sun ca sa nu o deranjez. Bai, urasc sa deranjez oamenii! Pe aia faini. Pe ailalti, NU! Imi face chiar placere.

M-a luat la trei pazeste. De atunci…sa fi trecut ceva ani, nici nu vreau sa ii numar, ca oricum nu conteaza, au inceput conferintele noastre. Care tineau cu orele. Acum tin cu zilele, cu saptamanile, cu lunile si anii.

Am constatat noi ca ne asemanam in prea multe chestii si, razand am zis ca ar trebui sa ne cautam la genetica, dar evident ca am renuntat. La dracu’, suntem amandoua negre in cerul gurii, avem dintii mari cat sa ramaie bine infipti in carotide si, in general, vorbim aceleasi lucruri in acelasi timp de ne scuipam in san (fiecare in sanul ei, sa ne-ntelegem), sa nu cumva sa capacim (dracului) toti dracii, ca ramanem fara barman la petrecere, dupa ce-om crapa de moarte buna.

In ziua aia ea fusese libera si io ma eliberasem, asa ca ne-am vazut in targ sa stam de povesti. Dupa care am vorbit la telefon. Dupa care ne-am anuntat, ca de obicei – „bai io-s p-aci, daca vrei sa mai vorbim” (tot intr-un glas, se-ntelege) si-am tacut fiecare in legea ei si in fata propriului calculator din propriile case. Sau căși, ca asa stiu io de la Vlad Musatescu. De fapt, de la matusa-sa Ralita.

Dar iar m-am luat cu vorba si m-am indepartat de poveste.

Pana pe la vreo 2 dimineata, ora de boieri, ca amandoua suntem huhureze. Pana la ora aia, adica vreo ora, nu ne-am vorbit, nici la telefon, nici pe FB. Cand imi zice ca ea s-a pornit sa scrie o poveste.Coperta_Regii-timpului-424x652

-Pai da pe mail!

-Pai ti-am dat!

-Stai sa citesc.

– Stau.

In cateva minute am citit.

-Pai…si?

-Pai si ce?

-Iti place?

-Pai si restul?

-Care restul, femeie?

-Restul, ca doar nu-mi dai doar introducerea!

-Ej cu capu’!

-Da. Si?…

-Zi, ma, iti place?

-Nu, dar tu scrie in continuare ca-mi esti simpatica!

Radem amandoua, chit ca ea ar fi vrut (cel mai probabil) sa-mi spuna vreo doua. (Doamne, ce-mi plac parantezele si parantezutele)

-Deci?

-Deci…ce?!…

-Hai, ma, zi daca iti place!

-Esti nebuna?

-Da, dar ce le legatura are?

Radem din nou. Noi radem tot timpul, chiar sau mai ales atunci cand nu ne arde. Sau ne arde prea tare.

-Bai, e misto tare, dar cand imi dai restul?

-Pai stai, femeie, sa vie!

-Pai… cand?

-Pai… cand o sa vie!

-Ma omori! Cu zile ma omori!

-Bea un vin!

-N-am!

-Vezi, d-aia!

Iar radem ca proastele. Doar ca io nu prea mai radeam cu rasul meu. Vedeam deja ce o sa mi se intample. Ca-s vizionara. De la Visine, nu de la altceva, cum ar fi de la cap. Ca nu prea e. Cap adica. 10 cm de cap intre urechi, nu să pune.

Si nu, povestea asta nu e despre Nureldin, ci despre mine! Ca-s egoista si am stabilit ca io-s sora mai mare! Si ca e blogul meu si ca oricum nu o sa abandonati povestea tocmai aici, ca daca, Doamne fere, scriu despre ea si voi ratati exact ce e mai important? (I’ve got you!)

-Zi, ma!

-Ce sa-ti zic, femeie?!!!

-Zi, e ok?

-Nu, pana nu vad si restul! – la o adica, am si io dreptul sa am dracii mei, nu?!!!

-Ej tampita!

-Da, dara sta stiai deja.

-Crezi ca merge…ca ar placea? Da’ pe bune sa zici!

-Ej tampita!

-Da’, dar sa nu ne luam dintr-atat!

-Bai, e foate misto! Scrie!

Si atat.

:))))))

Credeati ca am incheiat aici, nu?

Pai nu! Macar pe voi sa va chinui si eu, ca asta, sor-mea adica, mi-a mancat ficatii.

Cu taraita am citit fiecare bucatica de poveste. Ce draci am avut in perioada aia nu va pot spune!

O sa ma intrebati despre carte? Pai de ce v-as spune?

Nu va spun, nene! Luati de cititi!

Eu pot sa va spun de ce mi-a placut mie:

  1. din pricina stilului, care e savuros;
  2. pentru ca mie imi plac povestile de cand ma stiu pe lumea asta;
  3. pentru ca eu am ales sa nu ma fac om mare, ca-i o meserie care nu ma prinde decat in business. In rest, nu.
  4. Pentru ca e dinamica;
  5. pentru ca are atata grija la stil si la comicul de limbaj si de situatii, de mori de drag, citind-o. Nu la propriu, n-o mai luati si voi asa in tragic! Voi o sa muriti de mana mea, daca n-o cititi, dar asta, cum ziceam, e o alta poveste.😀
  6. Pentru ca in perioada aia eu chiar aveam un proiect care imi facea parul cret si mintile imi fugeau pe campii, iar povestea asta reusea sa ma scoata din realitate, sa ma curete si sa ma reincarce cu energie buna.
  7. Pentru ca-i scrisa de sor-mea, dwwwwooooohhhh!

Si ar mai fi de zis, dar mai bine ma opresc aici.

Acu’ pe bune, cum ar fi sa te intalnesti cu o prietena buna si ea sa-ti zica despre povestea ei de dragoste, asa in fuga, iar tu sa o intrebi:

„Ei, si cati ani are iubitul tau?”

Si ea sa-ti raspunda nonsalant:

„2500”

Pai n-o iei la omor?!

Pai o iei. D’aici o iei: http://www.hergbenet.ro/carte/regii-timpului-laura-nureldin

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s