N-am mai scris…

12647229_1131757946842452_728811191817832276_n

Adica am scris. In mine. Ca de obicei.

M-am retras in carti, filme si invatat.

Am tot evitat sa ma gandesc sa trec blogul asta pe domeniu propriu, pentru ca imi dau seama ca nu vreau sa scriu despre cum sa te faci pisi si nici despre cum sa iubesti ori alte tampenii care inunda online-ul. Pur si simplu nu pot.

Scriu despre ce imi tuna, cand imi tuna si, mai ales, cum imi tuna.

In cap am scris deja o culegere de povesti.

Pe blog scriu prostii de la o vreme incoace.

Ma gandesc din ce in ce mai des ca in copilarie am avut un vis care ma ardea. Visam sa am o cabanuta, undeva pe un munte. Cum intri, in stanga, un semineu de piatra in care focul arde indiferent de anotimp, ca io-s slabanoaga si la munte-i frig si vara. In fata, un birou…mai degraba o masa de lucru, facuta de mine dintr-un bustean pe care l-am gasit in padure.

In fata focului e un caine mare (nu stiu de ce, nu mi-au placut niciodata cainii mici, dar nici masinile mici nu mi-au placut niciodata in viata mea si acum conduc o buburuza, asa ca las deschisa usa pentru surpriza). Dar cainele mare isi are rostul lui. La munte e bine sa ai un caine de paza zdravan. Unde mai pui ca e si perna perfecta atunci cand vreau sa citesc…

In dreapta e un hol mic, din care poti intra in bucatarie – pe o usa, iar pe cealalta – in baie. (Tampenie mai mare ca intratul din bucatarie direct in baie eu nu am vazut decat in Bucuresti.)

In baie, am adus cu greu din civilizatie, o cada veche, cu picioare. Dintr-un butoi mare din lemn, mi-am facut rezervorul de apa. Am si idee cum poate fi incalzit, dar nu intram in detalii, caci, de la primul meu vis constient despre casa asta si pana acum tehnologiile neconventionale s-au tot schimbat.🙂

In stanga mesei de lucru e un hol mic, deschis. Prin el am acces la dormitor.

Ma plimb pe munte, m-am imprietenit deja cu toate animalele. Vin acasa – scriu si citesc.

Asta a fost visul meu de copil si ma insoteste si acum. E oaza mea de liniste. Cand ceva din mediul inconjurator imi perturba zenul, inchid ochii pentru cateva secunde si simt aerul de munte, apoi intru in casa si scriu.

Uneori scriu linistit, alteori cu nerv. De cele mai multe ori – cu nerv. Asa sunt eu. Daca nu tasneste scrisul din mine, nu e scris.

In ultimii ani imi e din ce in ce mai greu, cand deschid ochii, sa ma readaptez la mediu. Lumina imi raneste ochii, sunetele – timpanele, oamenii – sufletul.

Intr-o zi, curand, am sa ma duc in casuta mea si n-am sa ma mai intorc de acolo…

 

3 gânduri despre „N-am mai scris…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s