Casele dobrogenilor si viata

casa_enisala1

Am in cap un miliard de lucruri pe care le scriu acolo, pe paginile mintii. Pe blog nu le scriu ca mi-e teama. Unele subiecte sunt superficiale, parti din viata de zi cu zi. Nu stiu de ce blocajul asta, sper sa imi poata trece cat mai curand.

Tot in cap am mai scris cateva carti, tot sf. Nu ca pe alea de le pusei pe hartie pana acum ar fi terminate…

Ma gandeam in seara asta la ceva…

Majoritatea doborgenilor se trag din ardeleni. Ardeleni care au fugit de Imperiu ca sa ajunga in pasalac…

Important e ca s-au dezbarat de bries briesuri, pentru ca viata in Dobrogea era aspra la vremea aceea. Adica mult mai aspra ca acum. Si asta se reflecta in arhitectura caselor. Frumoase coz, dar austere.

Orice casa dobrogeana care se respecta are (musai) prispa / pridvor sau cum mai vreti voi sa ii spuneti. Au ceva ornamente sub streasina. In rest totul e alcatuit din linii simple, ori muchii usor rotunjite.

Multe lucruri is imprumutate de prin alte culturi. Unul dintre ele, atarnat in memoria mea de copil, in casele de oameni putin instariti, era pecica.

Pecica era un soi de soba care incepea dintr-o camera si se continua in urmatoarea. In camera in care incepea, insa, avea un spatiu suficient de mare intre soba propriu zisa si perete, ca un brau care trecea prin perete in urmatoarea camera, astfel incat, pe acel brau sa se poata pune o saltea. In acel pat, astfel realizat, dormeau indeobste copiii, caci ei trebuiau sa aiba tot confortul necesar unei cresteri normale si armonioase, ori batranii bolnavi.

Pecica e imprumutata de la rusi si lipoveni.

Pe mine ma distra sonoritatea cuvantului in sine si poate de aceea il tin atat de bine minte.

Revenind la casele simple. Alea pe care le stiu eu, adica. Structura interioara a caselor dobrogene era si ea de o simplitate iesita din comun, practica, dar care avea o logica pe care doar la culturile asiatice am mai intalnit-o.

In mare, casa era impartita in doua zone distincte: zona publica si zona privata.

Zona publica continea o incapere pe care azi am numi-o living, o zona de servit masa (salle a manger cum ii spun francezii) – cu legatura directa nu cu bucataria, ci cu zona in care se aducea mancarea de la bucatarie si se pregatea sa arate frumos  pe farfurii si apoi se pasa printr-un geamlac (dobrogenii vor intelege acest termen) catre servitorii din salle a manger; si camera / camerele de oaspeti.

Zona privata continea dormitoarele si baile. Acolo, se spunea, nici un musafir nu are a calca, sa nu strice locul. Si nu va ganditi la ceva nasol. Ganditi-va la asiatici, din nou, pentru ca mi-e mai usor sa va dau analogia asta. In spatiul privat nu primesti musafiri. Acolo e un fel de energie care trebuie pastrata ca atare. Un strain, oricat de apropiat ar parea, e un strain – neam sau prieten. Aduce cu sine energiile proprii, care nu-s neaparat bune, plus cele culese de pe drum, care, la fel, nu-s neaparat bune.Spatiul privat, daca vreti, e un templu. Asa cum la dobrogeni, indiferent de locul din care se trag, e un spatiu sacru.

Ganditi-va la asta si extrapolati la propriile vieti – ce lasati in spatiul public si ce e sacru.🙂

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s