De la tratamente după ureche la medicul adevărat

Long story short, că am de-a treabă de nu-mi văd capul.

Ies cu două prietene la o cafea. Ne era lene să ne ducem în oraș, așa că ne-am proptit pe terasa de la un „cari furi” din marginea orașului, că eram prin zonă.

Lene, soare, plăcut, alea… Terminăm rapid subiectele serioase și trecem la „fetilisme”. Grija zilei – băi, ce draci le facem la ridurile astea care apar și cearcănele până la brâu. Dăm în bobi, dăm în subiecte de tabloide și Once ne reamintește de o rețetă a unei actrițe celebre de dincolo de ocean – crema de hemoroizi. Râdem de ne-mprăștiem, dar apare momentul de tăcere – „da’ dacă?!!!…”

Sar în sus de pe scaun și le spun că io mă risc și intru la farmacie să iau una din aia. Simo vrea și ea, că-n țara unde stă…dacă nu găsește? Bine, mah, iau și pentru tine. Râdem, dar eu plec țintit.

Nu intru bine în farmacie și constat că în ziua aia era plin de bărbați veniți să cumpere diverse. Cum io n-am complexe de nici un fel, aștept frumos să-mi vie rândul.

– Bună ziua!

– Bună ziua! Aveți Hemorzon?

Până să răspundă farmacista, bărbații se întorc spre mine și mă privesc care cu milă, care uimiti și care cum au mai simțit ei în sufletele lor simțitoare. Doar că farmacista nu alege să-mi răspundă punctual.

– Da’ de ce vreți Hemorzon, că avem un alt produs, mult mai bun și are și anestezic.

Privirile bărbaților din jurul meu devin de-a dreptul oripilate. Eu mă abțin cu greu să nu mă sufoc de râs.

– Doamnă, mie dați-mi hemorzon, că e ok.

Femeia nu se lasă. Mă rog, o fi fost și vorba de ceva incentives de pe la producătorul cu anestezic, nu știu ce să zic… Da’ plusează.

– Doamnă, dar vă asigur că produsul cu anestezic este mult mai bun și mult mai plăcut la folosire și nu veți mai simți nici un fel de disconfort când veți sta pe scaun multe ore.

Io văd imaginea cu mine dormind cu capul pe scaunul de la birou, râd iar în cap, dar pe-afară sunt la fel de serioasă.

– Doamnă, credeți-mă că nu-mi trebuie cu anestezic. Aveți ce v-am cerut sau nu?

Farmacista se uită dezamăgită la mine și pleacă, încă neconvinsă că eu am ales cel mai bun produs, către magazia din spate, să-mi aducă produsul. Mergea șovăielnic și, pe drum, se răzgândește și se mai întoarce o dată spre mine, să-mi mai explice cum e cu anestezicul ăla, că poate îs mai grea de cap.

N-apucă să deschidă bine gura, că eu îi fac semn din mână să dispară (de obicei asta e comanda pentru Diodă, să mă lase în pace și să-și vadă de ale lui).

– …Dar… – mai încearcă ea sleită de puteri, în timp ce eu dădeam în continuare din mână a „fă pași!”, da-mi amintesc că vrea și Simo și strig după farmacistă. Se întoarce fericită, convinsă că a reușit să-mi schimbe părerea. V-aduc din ăla cu anestezic?!!!

– Nu, doamnă, aduceți-mi două Hemorzoane d’ălea, că mai am o prietenă!

În farmacie se lasă o liniște de mormânt, nimeni nu mai respiră, cealaltă farmacistă uită să bată în casă restul de produse ale clientului din fața ei. Începe o așteptare încordata.

Apare farmacista din spate și o doboară tensiunea. Pleacă capul și se îndreaptă în tacere spre casa ei de marcat. Îmi arata produsele și, în timp ce eu exclam fericită: da, doamnă, d’asta!!! ea bate preturile pe casă, îmi ia banii.

 

Io mă simt victorioasă. Dreaq, ia să vezi dacă merge porcăria asta, nu mai am nici cearcăne, nici nimic. Și râd la mine în cap… poate pentru că niciodată nu mi-am pus problema să dorm mai mult să nu mai am cearcăne, că nu-mi permit să pierd timpul aiurea în tramvai.

Ridic victorioasă privirea, în timp ce mă pregătesc să ies din farmacie. Stopul respirator al ăstora nu se terminase, iar privirile lor arătau mai degrabă dezaprobare. Auzi, tu, mai am și o prietenă.

De data asta nu mă mai abțin, mă bușește râsul pe bune și ajung cu chiu cu vai lângă fete. Cât am putut să râdem în după amiaza aia, nu vă pot descrie în cuvinte!

N-am folosit crema aia nici măcar o dată, că, odată ajunsă acasă m-a luat frica și m-am gândit (da, până și mie mi se mai întâmplă să fac asta) să nu risc. Da’ măcar am cumpărat-o!

Mi-am amintit de asta azi, pt că ieri am fost prin TVR la o discutie de business. Care s-a lăsat și cu mult râs și voie bună și, evident cu ceva poze. Pe una o postai pe fb. Nu de alta, dar încă nu mă văzuseră prietenii așa „movă-n cap”. În fine, termin discuția și fug la birou să-mi iau materialele, că azi am un eveniment la HIFU și apoi plec la Constanța la alt eveniment. La recepție dau nas în nas cu doamna doctor Panțuru. Care nu mă lasă nici să-mi trag sufletul și îmi spune, cu cel mai dulce glas din lume

– Te aștept la mine în cabinet!

Mă, ori am îmbulinat-o și am făcut ceva ce nu trebuie, ori vrea să vorbim ca fetele.

Mai aveam ceva de cărat la mașină și abia apoi urc. Era în halat. Deci am îmbulinat-o. Da’ nu știam de ce.

– Hai, sus pe pat!

Io în cap la mine: hai, nu pe bune?!!!! – dar aleg să mă supun, că pe cât de blândă și bună-i ardeleanca noastră, pe atât de fermă e.

O văd că pregătește o seringă. Asta nu e bine. Îmi mai și spune că îmi caută un ac subțire. Păi…mie?!!! Că io n-am cerut așa ceva! Îmi venea s-o rup la fugă, că asta cu seringi și ace nu e pe domeniul meu, dar se uită la mine într-un fel și înțepenesc pe pat.

– Uite, trebuie să facem ceva cu ridurile alea de sub ochii tăi și cu cearcănele.

În timp ce râd în hohote, pe gură îmi iese un singur cuvânt:

– Hemorzon! – și mă sufoc de râs.

Doamna doctor alege să mă ignore. Devenisem omul învizibil, iar ea era gata de luptă, așa, înarmată cu seringa aia.

Da’ o pune deoparte și asta mă mai liniștește un pic. Hai că poate scap!

– Uite, acum te demachez….

Io în cap – da’ lăsați, că tot ajung acasă.

– Acum te dezinfectez….

Io în cap: da’ nu-i nevoie, doamna doctor, că io-s cuminte, fac duș de cel puțin două ori pe zi, zău!

Hait că ia seringa! Io în cap: hai, doamna doctor, că jur că nu mai fac, indiferent ce credeți că am făcut și nu v-am spus!

Zâmbește blând!

Io în cap: nu vă creeeed!

– O să simți 3 înțepături lângă ochiul stâng și 3 lângă dreptul, bine?!!!…

Io în cap: bine, pă dracu’!

Aleg să mă uit la ea cu ochii blânzi și umezi. Ea crede că io, prin asta, confirm. Și jbaf, prima înțepătură!

Băi, hai că nu doare! Mă mai relaxez. Cred…

– O să simți ceva, un pic de disconfort, că serul se ține la rece. Închide ochii și strânge….așa…acum relaxează…vine a doua…

Și a ținut-o așa la fiecare pas, la ambii ochi.

– Acum te dau cu un pic de cremă de arnică și gata!

Aaaaa, păi am scăpat ieftin, zic io!

Cobor la recepție, Dana râde la mine. În hohote! Ce ticăloasă! Scot portmoneul, ea îmi dă bonul și, în timp ce eu îi dau banii, o aud

– Hai, fată, ce bine că te-a convins!!! – și râde din nou.

Mă uit cu atenție la ea – chiar râde sincer.

Râd și eu. Azi. Nu mă gândisem niciodată în viață la vreun fel de interevenție estetică, sinceră să fiu. Dar azi chiar râd pe bune. A fost primul pas din tratament, căci mai am de parcurs, dar schimbările deja se văd. Și mă bucur că m-a luat doctorița Panțuru, așa, ca din oală, că altfel, io o ard zmeu, așa, dar nu cred că aș fi avut curajul să mă duc vreodată să încep tratamentul ăsta.

Mă gândesc așa…”Doamne, dacă n-aș fi așa de tâmpită, de multe ori, poate aș face mult mai multe lucruri pentru mine!”…- și-mi zâmbesc, de data asta cu o față mai proaspătă și constat că mă simt bine în pielea mea.

Hai că fug, că am întârziat! V-am pupatără!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s