Sa nu citesti! Sa nu scrii! – o poveste (cam) horror

Saptamana trecuta am citit un studiu despre educatie, in mod special despre faptul ca multe tari au scos in programa lor scrierea de mana si au trecut-o la optionale. Si daca  optional, mai va sa se duca elevul la cursuri.

In State, statisticile arata cam horror, asa… Pentru completarea unui formular, unui american care nu a mai fost obligat la scoala sa invete a scrie de mana, ii ia cam 2 saptamani sa il completeze si, in general, scrie cu litere mari, de tipar, daca le stie pe toate.

Pe mine, recunosc, ma ia groaza, pentru ca nu pot sa vad decat un viitor sumbru al omenirii. Si mi-e groaza pentru copiii astia, vorba unui prieten – „doamne, in ce lume am ales sa-mi adu copiii”.

Cum ziceam, tehnologia are avantajele ei, fara doar si poate, dar lipsa masurii ne arata o alta fata a tehnologiei – aceea distructiva.

Indepartarea omului de esenta umana, anihilarea functiilor cerebrale, incet, natural, cat sa nu se prinda nimeni – sunt factori care contribuie la transformarea umanitatii intr-o masa de manevra, complet resetata la creier si in suflet.

In Japonia, 92% (da, ati citit bine) din populatia cu varsta pana la 35 de ani locuieste cu parintii, nu au facut niciodata sex (li se pare murdar si lipsit de sens, urmare a unor ani in care politicile au fost abil construite) si interactiunea in viata reala cu oamenii le produce frica si, ca atare, se feresc de ea, alegand spatiul virtual.

„Divide et impera” este mai actual ca niciodata. Exacerbarea individualismului, generarea de frici in legatura cu interactiunea fata in fata, lipsa de exercitiu a creierului, anihilarea marii literaturi (se scrie bine si in ziua de azi, doar ca nu se mai promoveaza) si bombardarea cu literatura de metrou, indobitocirea TV si virtuala etc la ce credeti ca vor putea duce in urmatorii, hai sa nu ne uitam prea departe, 10 ani, sa zicem?!…

Undeva pe la finele anilor ’40 s-a facut un film SF. Imi pare rau ca nu il mai gasesc sa va dau linkul si, din pacate, nici nu i-am retinut exact numele, dar il voi mai cauta.

Povestea, pe scurt e asa: un tip reuseste sa faca o masina a timpului si ajunge in viitor, undeva prin anii 2050 (parca). Cand iese din masina timpului crede ca e intr-un fel de padure sau parc…Copacii erau gigantici. La fel si fructele. Striga, in cautarea oamenilor. Intr-un tarziu aude sunete si se indreapta catre ele. Pe malul unui lac cateva sute de tineri, imbracati cam la fel, stateau si radeau, se jucau prcum copiii. Personajul nostru este fericit ca a dat de oameni si incearca sa comunice cu ei.

Astia toti – zen, frate. Omul se bucura, dar are si semne de intrebare:

– Si ce faceti voi toata ziua?

– Suntem fericiti

– Si cum sunteti voi fericiti?

– Venim aici la rau si suntem fericiti

– In fiecare zi?

– Da, in fiecare zi.

Omul nostru, din ce in ce mai mirat.

– Si nu munciti?

– Ce este aceea munca?

– Si cum va hraniti?

– Se aude semnalul si suntem chemati la masa

– Si cine va cheama?

– Vocea

Intre timp apare semnalul, toti fug. Personajul nostru fuge cu ei. Ajung cu totii la o cladire mare, intra intr-o imensa sala…de mese…cu toate cele pregatite deja. Omul e din ce in ce mai contrariat.

– Voi cititi?

– Nuuuuu!!!!

– Carti nu aveti?

– Ba da, sunt unele in biblioteca…de acum cateva sute de ani…

Cere sa i se arate cartile si e fericit cand vede cateva rafturi. Incearca sa ia o carte de pe un raft si aceasta se transforma in praf.

– Bine, dar cine va hraneste? Si cine va face hainele?

Ma rog, intrebari de tot felul, pertinente dealtfel. La toate acestea tinerii raspund ca nu stiu, nu pun intrebari si nu-i intereseaza.

Personajul nostru afla ca atunci cand apare un alt tip de semnal audio tinerii trebuie sa se mearga catre intrarea intr-o grota unde sunt selectati sa intre toti cei care au peste 25 de ani si ca cine intra acolo nu mai iese. Omul nostru ajunge cumva in grota aia si descopera o alta populatie care se retrasese acolo in urma unui mare dezastru de pe pamant. Si ei erau tot oameni, numai ca, urmare a conditiilor din subteran se transformasera in monstri. Ei stiau si carte, unii erau cercetatori. Frica de moarte pesemne ii facuse sa isi gaseasca solutii. Si atunci au construit doua societati paralele. Tinerii erau masa de manevra. Ei erau viitorii lor sclavi.

Ma rog, filmul in sine nu e vreo lumina, dar povestea nu poate sa nu te puna pe ganduri.

Cumva, semnale de alarma au tot fost trase de-a lungul timpului, iar acum sunt din ce in ce mai evidente. Si noi ce facem? Pai…bine, ne ducem inainte orbeste……

Si daca o sa spuneti ca vremurile alea sunt departe, credeti-ma ca va inselati amarnic. Lucrez foarte mult in online in ultimii ani si observ reactii, atitudini etc.

Dar, despre astea si despre mesaje, data viitoare… 🙂

Reclame

2 gânduri despre „Sa nu citesti! Sa nu scrii! – o poveste (cam) horror

  1. „… înţeleptul chinez Dschau Ang Dei vorbea despre pericolul pe care-l reprezenta folosirea maşinilor pentru om… :
    … «L-am auzit pe învăţătorul meu spunând: Acela care foloseşte o maşină face toate treburile ca o maşină; acela care face treburile ca o maşină capătă o inimă de maşină; acela care are o inimă de maşină în pieptul lui îşi pierde nevinovăţia lui curată; iar omul care şi-a pierdut nevinovăţia lui curată nu mai este sigur de impulsurile spiritului său; nesiguranţa spiritului nu se poate împăca cu judecata adevărată»…. „.
    Werner Heisenberg
    Paşi peste graniţe, Ed. Politică 1977

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.