Deci, dragul meu,

Iti scriu azi, de (inca) Dragobete, prima scrisoare de dragoste.

Ne stim de multa vreme. Sincera sa fiu, ani in sir n-am inteles de ce te iubeste toata lumea, dar nici n-am stat sa analizez prea mult. Cu ocazia asta afli si tu ca in nici un caz nu te-am iubit din prima. Si nici macar din a doua…

De-aia, poate, nici nu m-a deranjat pana de curand absenta ta repetitiva…ca ma durea la bashketzi.

Cumva, insa, ai facut tu ceva ca relatia noastra sa devina una in care m-ai prins fara sa vreau si, mai ales, fara sa-mi doresc, iar acum absentele tale ma deranjeaza profund. Si, nu stiu daca e gelozie, dar cred ca ma deranjeaza foarte mult si faptul ca altii se lauda in gura mare cu prezenta ta in vietile lor, sa stii!

Am inceput sa te urmaresc. Si ma bucuram cu atat mai mult cand reuseam sa te prind, fie si pentru cateva momente. Confortabil nu era, dar nah…ce poti sa ceri de la o biata faptura de sex feminin, ca mine?!…

Apoi, cand ai vazut ca ma saturasem si de jocul asta stupid, ai inceput sa apari. Atata ca fiecare aparitie a ta era in cele mai nepotrivite momente si ma puneai in situatii delicate in societate. Dar, cum umorul m-a salvat de fiecare data, gaseam cumva o solutie hazlie sa salvez momentul (mai bine zis momentele) penibile.

Am vrut si sa fug, dragul meu. Sa fug departe de tine, sa nu mai stiu nimic de tine. Sa spun „gata!” si basta. Doar ca totul a devenit mai ceva ca in tragediile antice. Si asa mi-am dat seama ca „rau cu rau, dar mai rau fara rau” – recte – ca sunt indragostita lulea de tine si ca as muri fara tine. Adica as muri pe bune, nu ca Julieta aia care moare la fiecare reprezentatie.

M-am gandit sa-ti scriu, ca poate asa o sa stai si tu sa te gandesti putin (putin mai mult ar fi si mai bine) si poate reusim sa reconstruim relatia noastra pe baze solide si sa ne iubim pe bune pana cand moartea…alea, stii tu dulcegariile alea.

Pragmatic vorbind, ar fi ideal sa vii (dracului, Doamne iarta-ma!) in fiecare seara pe la 9 -10. Hai unshpe, sa nu zici ca-s nashpa. Si sa nu mai apari asa, doar ca sa-mi faci o surpriza – care, te asigur, nu-i placuta – in miezul zilei, mai ales cand ma aflu in conversatii importante sau chiar am de facut o gramada de lucruri. Cum ar fi sa muncesc.

Iar in weekend ai putea sa mai stai cu mine, macar pana pe la 10 dimineata, ca pe urma fac eu cafeaua.

Asadar, iubitul meu SOMN, crezi ca ai putea, macar acum, cand am ajuns in floarea varstei, sa ne comportam normal, civilizat si matur unul cu altul si sa avem o relatie coerenta?!…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s