Despre cum am vrut eu să fiu o gazdă bună

La prima întânire cu rusoaica țin minte că prima ei întrebare a fost „de ce toate bisericile voastre sunt ascunse?”

Sufletul mi s-a strâns pentru o clipă, pentru că, instinctual, mi-a venit să-i răspund „pentru că noi și dacă suntem o clipă curați, ne speriem și ne aruncăm înapoi în mocirlă”… pentru că negăm, din principiu, valori – de orice natură ar fi ele – umane sau materiale, le ascundem ca pe fata rămasă borțoasă cu grăjdarul, să nu ne facem de râs în sat; și scoatem la înaintare fudulia. După care ne dăm în cap unii altora și-apoi ne pupăm ca să avem ce bârfi.

I-am explicat despre comunism, pe scurt și pe repede inainte. Aia e – noi avem explicație pentru tot.

Toată lumea dă vina pe Ceaușescu. Bă, da ăsta a fost singur pe lume?! Da’ aia din jurul lui ce păzeau și de la ăia, pe firul apei în jos, pân la badea Gheorghe care se cățăra pe garduri ca să tragă cu urechea și să toarne la partid?!…

Da’ înainte de Ceaușescu…de toți ăia din istoria noastră? Că dacă ma apuc să-i trec prin ciur și prin dârmon nu mai rămâne nica.

Austria s-a dus peste toți, când era mai vai mama ei și le-a zis „bă, io-s o mare putere”. Ăilalți au fost așa de șocați de atitudine că i-au zis „bine, băi Austrio, ești mare putere, acu’ să te vedem”. Și din momentul ăla Austria a dovedit și a devenit mare putere.

Ai noștri au dat știre în toate ziarele „bă, noi ne ducem la Congresul de pace de la Viena să le zicem cine suntem noi, să apărăm țărișoara asta, să alea”. Și s-au dus. Nu i-a primit nici pulea nici la „conferințe”, nici la chiolhanuri, nici la bulăneli. Au stat și-au băut în crâșma gării banuții strânși prin subscripții și când s-au întors au povestit ei ziarelor ce mari și tari au fost pe acolo și cum s-au luptat, vorba lui Caragiale „și dă-i și luptă și luptă și dă-i…și clopoțeii ding ding”. Mândri au fost toți românii. Mândri nevoie mare. Ce păcat că nu aveau ei Facebook pe vremea aia să se laude, că așa afla toată lumea cum suntem noi buricul pământului, făcători de lume, care de la Decebal și Traian încoace, ba chiar și Isus… Mă rog, pân’ au aflat ei ce bine și-au furat-o românii pe coajă prin deciziile celebrului congres desfășurat mai degrabă prin budoare….

Da’ vine rusoaica tura doi in România și zic să-i arăt orașul. Ea-i cu capul in cercetarea ei și-n timpul liber se duce la opera. Este complet paralelă cu politica intenațională – despre care nu știe nimic, da’ nici nu se chinuie să priceapă. Și-a construit lumea ei și, sincer o apreciez pentru asta.

Plimbăm târgul cum eu nu l-am mai plimbat de ani. La un moment dat mă întreabă „dar Primaria sau ce autoritate e autorizată, de ce nu se implică pe de o parte în intrajutorarea oamenilor săraci, căci am vazut foarte mulți pe aici, prin centru și pe de altă parte în renovarea clădirilor. Mă uitam cum pică tencuiala de pe ele….și-i păcat…e istoria voastră…este artă și este cultură”…

Mda…a propos de cultură!

I-am zis că acele clădiri sunt proprietăți private și…nah…nu se poate interveni…

„Aaaa – zice ea – la noi le-au luat clădirile înapoi dacă au văzut că nu le îngrijesc. E de datoria statului să facă ce trebuie.”

„Lasă, fatah, că și statul vostru îi mai degrabă doritor să ne „păstreze la loc luminat, la loc cu verdeață, unde-i nu-i nici întristare, nici suspin” – tezaurul și de restul să ție bocancul ridicat să ne strivească, mai devale, pe la Deveselu, p-acoloșa” – da’ nu i-am zis, că uneori îmi amintesc că-s fată cu obraz subțire. Noroc că nu mă ține mult.

Da’ trebuie să recunosc că asta cu clădirile lăsate în paragină sau lăsate intenționat în paragină ca să toarne mai apoi câte o mizerie din aia din sticlă și oțel mă roade și pe mine pe mațe. Că mă roade, nah!

Am ales să privesc în zare ca și cum aș gândi. Unoeri mimez chestia asta de ma sperii până și pe mine. Nu de alta, dar tare mi-e teamă că într-o bună îi chiar o să se-ntâmple. Să gândesc, zic. Ai, ai, ai și-atunci să te ții! Norocul meu e ca nu mai am așa mult de trăit, că ajunsăi deja la juma’.

Da’ zic să ne continuăm plimbarea prin minunatul târg. Nu de alta, dar încă mă simțeam penibil pentru traversarea Centrului Vechi în care puțea de te-amețea fie a pișat – pardon my French – fie a arsura de mâncare proaspat vomitată.

Și-ajunserăm la Palatul Regal. Și-i povestesc. Nu părea prea impresionată și mă gândesc că n-am pus suficient patos în poveste. Și mă-ntrerupe și se pornește a turui istoria casei Regale a României, da’ nu aia făcută pentru români. Neeeee! Aia „for real” frățioare! O ascult, în primul rând cu mare plăcere, în al doilea rând c-un pic de oftică. Mă șterg la gură și-i zic frumos „sărumâna pentru masă!” – ca nah…

„Fir-ai a dracu’ de kaghebistă cultă-n cap și cercetătoare pe deasupra, care mie nu mi-a plăcut școala!” – nu-mi rețin un gând…

În față la Kretzulescu îmi vine o idee și-i zic să intrăm în biserică. Se oprește milităros în față, scoate eșarfa de la gât și o pune pe cap. Io aștept să-și termine ritualul și să intrăm, că voiam s-o văd minunându-se la picturi. Care ea se oprește și se uita la mine. Fix. Cred că am o privire caldă și umedă, dar jur că nu pricep ce vrea. Mă analizează și, cel mai probabil, decide că-s o țărancă, așa că-mi trage gluga gecii pe cap.

„Mi-e frig, dar nici chiar așa!”

Arată cu degetul spre biserica – „Church!”. Păi și io ce să-i fac, dacă nu mi-e frig?!… „Curch!”

Îmi amintesc brusc că în biserică trebuie să-ți acoperi părul și renunț la a mai da gluga jos.

În fața ușii se oprește…cum să vă zic, parcă avea buton de on / of la mișcări. Stă așa câteva secunde, apoi își face cruce și intră. Femeia de la lumânări ne primește cu bucurie și cu „Hristos a-nviat!” zis din tot sufletul. Îi răspund eu „Adevărat a-nviat!” și grabesc pasul ca „draghi druzia”  o luase serios înainte și io rămăsesem cu explicațiile nedate. Nu părea pasionată, oricum, de pictura murală. A luat la pupat toate icoanele, a stat un pic în fata altarului și s-a rugat, s-a inchiat apoi. A fost momentul meu de a rămâne mască, pentru că rar mi-a fost dat să vad smerenie reală ca la femeia asta. Și cred că, dincolo de glumă, ăsta a fost momentul cheie al zilei. Mi-a transmis emoția ei de am simțit că mi se ridică pielea pe mine, nu alta.

În fine, ieșim. Mi-am luat-o pentru a doua oară de la ea pe ziua de azi. E bine să fiu cât mai specifică, nu de alta, dar mi-am mai luat-o și de la alții azi, în dulcele stil ghiolbanesc românesc. Măcar de la asta am luat-o rafinat. Chestie de care chiar îmi era dor. De rafinament zic.

Mergem, povestim – io despre București, ea despre Sankt Petersburg, ajungem până spre Piața Amzei și, cum ne plimbam deja de vreo 5 ore, că i-am facut traseu sinuos nu glumă, decid că e momentul să ne întoarcem și să găsim o cârciumă să mâncăm ceva și apoi să o conduc la hotel și să ma adun și eu pe la cașile omului.

La Ateneu taman ce se terminase un spectacol, așa că mă gândesc, cu mintea aia puțină, să o duc și pe acolo să vadă și să se minuneze. Ușa era deschisă și am zis că cer voie politicos să ne lase să intrăm in foier pt. câteva minute.

Portarul, unul cu o față de golan bețiv îmi pune o mână în piept. Pentru o fracțiune de secundă instinctul pleacă cu tot cu pumnul încleștat, noroc că mintea era cu mine și mă opresc la țanc, să nu fac vreo nefăcută în public. Rusoaica vede tot și are ochii măriți de uimire. Îi explic politicos ce și cum și-mi spune că pt 10 lei de persoană, ne lasă să intrăm, ba chiar să ne ducem și până în sală. Rusoaica deja mă trăgea de mânecă să plecăm. Pesemne că i se părea periculos locul. Îi fac semn să se liniștească și-i spun portarului că n-am bani schimbați. Dintr-o dată devine foarte curtenitor și-mi spune că îmi dă el restul, să nu mă neliniștesc.

Intrăm și rusoaica este impresionată de ceea ce vede, apreciază. Mă rog, în foier vede si cum cade varul de pe pereți, dar nu mai intrăm în detalii. Sala, însă chiar o impresionează. Vorbim, facem poze, ieșim, eu dau șpaga. Ea, uimită, vrea să contribuie. În fac semn că nu e cazul.

Ieșim. Îmi povestește că a fost săptămâna trecută la Isolda și, dacă tot îmi povestește simte nevoia să-mi arate și cum arată sala lor. Nici nu mai număr muile primite, că e clar că am o searăăă!… Înghit în sec și nu-mi abțin un gând „fir-ați ai dracu’ de vă lăuda’i voi cu toate alea, da’ tezauruț nu ni l-ați da” și râd cu poftă în sinea mea. Respir adânc. E o seară călduța de primăvară, în care m-a mâncat pe mine undeva să continui o întâlnire de business cu culturalizarea maselor.

Pe drum spre cârciumă îmi povestește despre țar. Se schimbă complet la față când povestește asta și realizez că, în esență, pentru ruși țarul nu a murit, ci i-a lăsat un pic de capul lor. Povestește frumos. Uneori face pauze lungi ca să-și găsească cuvintele în engleză, o mai ajut și eu pe ici pe colo, dar povesște cu adevărat frumos.

La cârciumă ne chinuim să scăpăm cât putem de repede de ospătărița cu un exagerat chef de vorbă, mâncăm peștele rece, deși văzusem cum îl preparase bucătarul în fața noastră, doar că ospătărița sufletului era pe cărari. Rusoaica m-a întrebat dacă e legală coca la noi, că așa părea duduia cu pricina. Am râs iar cu noduri.

Nah…ce să zic… A fost o experiență pe care mi-am jurat că nu o mai repet pentru nimeni și nimic în lume, dar am învățat câteva lecții foarte prețioase.

  1. Dacă deschizi discuții despre istorie, ai grijă să nu te duci în zone legate de politica internațională
  2. Nu Centrul Vechi și, de principiu, nici o cârciuma de la Unirii la Romană. Asta dacă nu vrei să te faci de baftă.
  3. Nu Ateneul Român. Nu din pricina spăgii la portar, cât mai degrabă pentru că e jenant să dai cu cohii de pereții coșcoviți
  4. Din păcate, la noi, nu ai ce să vizitezi seara, pentru că toate locurile de vizitat au program de gravide.
  5. Este minunat ca, într-un șir de întâmplări penibile să-ți menții tonusul pe pozitiv și să te axezi pe lucrurile cu adevărat pozitive. Asta provocare, nene!

P.S. Și dacă oaspetele vostru e din Rusia și vă întreabă ce părere aveți despre Putin, ei bine…nah…cum să vă spun…e bine să evitați răspunsul pe care l-am dat eu…nu vi-l spun, că oricum vi-l imaginați :))

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.