Preocupări mai puțin intelectuale dintr-o noapte de primăvară

Dormiți, nu? Păi dormiți, că voi sunteți oameni normal, ce dreaq!…

Io?… Ce să fac? Am ieșit un pic prin curte să mă bucur de aerul și de liniștea nopții așternute peste un cartier care, ca prin minune, a adormit…cel puțin pentru moment. Mă plimb, mai vorbesc cu plantele, mai cu câinele, îmi mai deschide cerul o pâlnie în cap și-mi mai toarnă acolo o poveste, ca și cum n-aș avea atâtea de pus pe hârtie (deja!) și…iaca neîntâmplata!

Mi se-așează la drum de seară să plantez unul dintre brăduții pe care îi aveam de as’ iarnă, în ghiveci. Caut sapa. Nu-i. Caut …o ceva de care să mă ajut…găsesc. Un ciocan cu capăt din ăla de scos cuie. Bun și ăla.

Așa credeam cel puțin… Da’ n-a mers!

În toată concentrarea mea, mi s-a părut mie că aud ceva chicoteli, da’ am zis că-i doar în cap la mine.

Nu era, dar aveam să mă prind mult mai târziu. Și chioară și fără ochelari pe nas, mă-mpinge păcatul ăl mare să mă aventurez până în curtea din spate. În care mie mi-e frică să bântui noaptea. Că dacă, Doamne fere, apare șarpele ăla care se transformă în dragon și mă mușcă de picior? Aaa…nu mi-e frică să nu mă-nghită, că atâta de neghiob n-o fi, zic, să se înece ca prostul cu oasele mele. Da’ mușcătura, or’șcât, zic io că doare mai ales că e de la șarpele dragon. Cum, măh, care? Șarpele ăla de l-am descoperit io când m-am scunfundat în ocean, da’ io nu știam, că mie-mi ziseră ăia că plec în misiune specială în spațiu. Cum, măh, care misiune? Ăăă, iar am vorbit cu voi doar în cap la mine?!!! Ei, las’ că n-o fi bai, că vă povestesc al’dat’, că acu-i mai important să vă povestesc asta.

Mno, și chioară și pe întuneric, io de un’ să văd că plăvanul ăla de cais s-a întins din ramuri, pesemne să se dezmorțească și el după atâta vreme nasoală, așa c-am intrat la marele fix cu ochii în crengi. Nu cred c-am chiorât de tot, da’ nici n-am vreme să mă preocup de prostii și, în general, cui îi pasă de asta mai ales că noaptea oricum nu se vede?! Lasă, că m-oi dumiri mâine, pe lumină…

Calc pe niște crengi…doar io le-am aruncat acolo, la grămadă, da’ cin’ să țină minte și asta? Alea trosnesc ciudat și eu țip scurt. Aud din nou ceva ce semăna a chicoteală și chiar mă ia spaima. Bă, dacă-l văd iar pe Caspar cu buhuhu-ul lui? Neah, n-are cum, că după tărășenia cu salvia, aia de v-o povestii deja, m-am lecuit să mai încerc io leacuri băbești de alungat țanțarii.

A propos, nici nu s-a-ncălzit bine și-am deja o turmă de țânțari. Da’ m-am gândit să mă apuc să-i dresez, că la cum merg lucrurile în țara asta… În fine, dau peste ceva, evident că nu-mi dau seama ce e și zic să testez cu piciorul. Am testat bine. Mi-am dat seama de asta când a trebuit să-mi dau jos grebla de pe față. Dar nu mă las! Nu mă laaas! Bine, mă las un pic pe vine, să-mi treacă stelele verzi. Deci n-am chiorât. Că se pune că nu ești chior când vezi stele verzi. Ești doar, foarte, dar foarte proastă, câteodată. Că mi-e milă de mine să zic că mereu. Simt ceva lemn sub mână și simt gustul victoriei. Am găsit sapa!

Mă rog, nu era chiar sapa, era o lopată, da’ e bună și aia, că oricum io nu mai am sapă de mulți ani. Și oricum io nu știu care e diferența dintre sapă și lopată, că mie mi se par toate la fel.

Mă apuc să sap voinicește. Acum îmi permit! Mâine oricum mă duc la fizioterapie, că am coloana praf, așa că măcar o să mă duc cu ea în punguță. O să le-o arăt ca pe o comoară: ia uitați ce-avem noi aici!!! :))

Deci sap. Și sap, frățioare, că aștia, când făcura casa, așa gospodari fură, că aruncară resturi de caramizi, moloz, cuie, sticle și-alte minuni, organizat, tot în curte, că le era prea lene să le ducă la gunoi.

Transpir, coloana pocnește și icnește și se jelește s-o iert, dar eu – nu! Eram un om hotărât.

Și numa ce-aud, de-mi stau – inimă, creier, plămâni și ce-oi mai avea io prin mine – pe loc

– Vecinăăăă, da’ de ce sapi o groapă tocmai acu’…noaptea?

Când îmi recapăt suflarea încerc să mă dumiresc de unde veneau vorbele. Aflasem eu de câțiva ani încoace că tot cartierul știe ce fac eu noaptea în casă, că stăteau aia de lucrează la „fabrica morții” – aka azilul de vis a vis – cu ochii chiondorâți la mine în casă și curte, da’ n-am dat importanță.

Și dacă, pe lângă funcționarea ilegală, grație spăgilor care merg ca unse la Primăria Sector 1, și-au mai putut construi și odioșenia aia de „cică-scară-de-incendiu” care zici că-mi vine mie în cap…apoi de ce să n-o folosească pe post de post de urmărire și petrecere a timpului liber?!!! Ei și m-apucă spumele!

Mă scarpin în cap și mă gândesc că așa reusit mi-e gestul că-l umbresc un pic pe Moromete.

– Păi știi de ce, măh?! (Nu eram sigură cui mă adresez, iar asta cu „măh” e genderless si politically correct, ce pana mea!)

– Ntz – se aude din curtea vecină.

– Păi sap ca să-l îngrop pe vecinu’ care ascultă manele și mai aduce și guriști. Da’ nu-ți face griji, că de mâine mă apuc să sap și pentru voi!

S-a auzit ceva ca un tropotit pe hardughia metalică și apoi o ușă trântită. Nu mi-a mai răspuns nimeni…

În sfârșit e liniște, iar eu aranjez brăduțul în groapa…mă rog, o gropiță, dacă e să fiu cinstită, că tot bradul, cu rădăcină cu tot are ca la douăj de centimetri, pun frumos pământ „de la sac”, pe care scrie că e importat din Ungaria, ud zdravăn și-i zic să crească mare și frumos și-l și văd – cu ochii minții – deja falnic.

Mno…acu-s liniștită, am făcut-o și pe asta!

Mă gândesc, însă, că mă tentează din ce în ce mai tare chestia cu groapa pentru ăștia de lângă mine… 😀 😀 😀

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s