Despre BIAS și medicamente

De niste ani nu mai merg la BIAS. Din simplul fapt ca e mult mai confortabil sa privesc spectacolul aerian din curte sau cățărată pe casă, spre disperarea vecinilor mei maneliști care au senzați că-s atât de importanți încât să mă interseze (cât negru sub unghie) dacă au pus 30 sau 40 de mici pe grătare.
Anul ăsta, ca niciodată până acum, nu am ieșit din casă. Dincolo de faptul că-s din ce în ce mai prăbușită din pricina extenuării, mă tot chinui să pun ordine în lucruri – chestie care nu numai că nu-mi iese, dar îmi naște niște frustrări vecine cu nebunia. Dar, cum știu că n-am avut niciodată vreun talent ieșit din comun la pus lucrurile în ordine și cum n-am mai găsit nici menajeră ca oamenii, oftez și…aia e!…
Cum ziceam, n-am ieșit din casă. Repetițiile pentru BIAS au început cu o săptămână înainte și, crede-mă, nu e deloc fun să te trezești în spasme, oricât de mult ți-ar plăcea avioanele, după nici o oră de somn, într-o casă despre care ai senzația că se prăbușește peste tine, deși ea e solidă, că geamurile sunt pe punctul să explodeze, inima ridică ritmul la peste 150.
Foarte ciudat mi s-a părut anul ăsta, iar alt răspuns în afară de extenuarea mea cronică nu am avut pentru stările de frică organică, ancestrală, pe care le-am resimțit.
A fost și primul an în care avioanele au zburat mult mai jos, chit că există și la noi o legislație care zice lucruri în privința asta, dar, ca de obicei, nu se găsește nimeni să o respecte.
Azi îmi sondam stările, în timp ce timpanele – ca și ferestrele – îmi trepidau în ultimul hal. În primul rând frica. Dar nu așa, ci FRICA – aia paralizantă, aia care îți blochează și creier și suflet deopotrivă. Senzația de război. Lipsă de aer. Câinele speriat pentru a doua oară în viața lui, de sunet de avion. Prima dată a fost cănd stăteam la Corbeanca și pe deasupra curții a planat cel mai mare avion ever, la joasă altitudine, de mi-au explodat ferestrele, altfel țapene. Era adus pentru summitul NATO. De avion zic.
Revenind la ziua de azi, a BIAS-ului, am încercat, nefericita de mine, să dau muzica un pic mai tare, în speranța că lucrurile vor sta mai bine. Am constatat că nu e bine să te tot uiți la filme SF, oricât de mult ți-ar plăcea. Combinația de sunete a fost răvășitoare pentru creierii mei, dar mai ales pentru inimă. Am luat un magneziu, în speran’a că voi putea regla măcar neregularitatea pulsului, însă a fost în zadar.
Cu toate astea, nu puteam decât să mă gândesc la bieții bătrâni de la „fabrica morții” – aka azilul de lângă mine… Mi se rupea sufletul gândindu-mă la bieții oameni, legați în perfuzii, incapabili să gândească limpede, țintuiți la pat și cablați la perfuzii care să-i apropie mai repde de moarte și abia imaginea asta mi s-a părut apocaliptică.
BIAS-ul e o manifestare foarte mișto pe care v-o recomand cu ochii închiși, ca să ne înțelegem bine! Cred, însă, că e foarte important ca legile, astea care sunt, să fie respectate și, mai ales, pentru urmatorii ani, să se aleagă o locație de desfășurare ceva mai departe de cartierele de locuințe, altfel existente încă dinaintea acestei manifestări.
Nu știu cum e Clinceniul din acest punct de vedere, adică dacă tehnic permite o asemenea manifestare, dar cred că ar fi mai potrivită.
Nu de alta, dar dacă eu – om sănătos, însă extenuat de muncă, am avut azi nevoie de medicamente ca să nu ajung la Urgențe, nu vreau să-mi imaginez cum a fost ultima săptămână pentru persoanele care au probleme reale de sănătate…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.