Miriam Raducanu


„Unicatele, excepțiile în artă, se nasc rar. De fapt, ca-n orice meserie. Un doctor foarte talentat e mai rar decât unul necesar, cu posibilități bune. Eu cred că am și un dar special. Văd potențialul, îl simt. Nu m-am prea înșelat. Dacă într-o clasă te porți egal tot timpul, îl omori pe ăla talentat. Tu, ca profesor, ești obligat să dai tuturor, la potențialul fiecăruia, la maximum. Asta a fost teoria mea, toată viața. Nici măcar nu eram supărată pe cel total netalentat. Că n-avea de unde…”
Merci, Gigi si pentru acest articol!
Mi-am amintit de o secventa din viata mea. Faceam balet de la varsta de 3 ani nu ca sa imi fac o meserie din asta, ci ca parte integranta a educatiei mele, care cuprindea si asta.

Accidentul de masina din ’84, care nu a fost chiar un „accident” avea sa lase urme adanci in mine, mai adanci in suflet decat la nivel fizic.

Cum printre prietenii nostri de familie se numara si Oleg Danovski (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!) se face ca drumurile noastre, desi grele in conditiile „unui weekend cu sot, un weekend fara sot” (cunoscatorii stiu la ce ma refer) la Constanta s-au indesit. In sala rece si plina de (mult prea multe) oglinzi am avut parte, poate, de cele mai dure exercitii cu mine insami. Nu ma intereseaza ce experiente au avut altii cu Oleg. Eu pot sa vorbesc doar despre experientele mele cu el si despre felul in care m-a salvat in mai multe forme decat pot exprima in cuvinte. Oleg a inteles ca nu puteam sa deschid ochii sa privesc oglinzile, asa ca a deschis oglinzile mele interioare. Oleg a inteles ca pentru mine dansul…miscarea prin dans reprezinta un modus vivendi prin intermediul caruia pot comunica ceea ce nu pot exprima in cuvinte. Si a mai inteles ceva – cat de bogat era universul meu interior. M-a stimulat si m-a potentat.

In familia mea nu se putea pune problema unei cariere in acest domeniu, insa mereu s-a pus problema unei educatii complexe, De aceea deschiderea atat de mare a parintilor mei de a studia „miscarea prin dans”.

Pe Miriam Raducanu, din pacate, nu am cunoscut-o personal, ci mai degraba prin scrierile lui Gigi si prin povestile unui alt om tare drag mie. Dar da, mi-as dori sa o cunosc si (daca nu e prea tarziu) sa studiez cu ea…

http://www.ziarulmetropolis.ro/miriam-raducanu-dansul-ca-o-poezie/

Intortocheri


Nu stiu ce m-as face daca as locui in sufletul meu. Traficul este infernal de cele mai multe ori, dar in mod special noaptea. Nu exista semne de circulatie. Fiecare se strecoara cum poate, fiecare se aseaza unde poate.

De multe ori, din pricina inghesuielii oamenii se calca in picioare unii pe altii si tot de multe ori e atat de mare aglomeratia ca se face brusc liniste si pustiu, atat de pustiu ca imi aud sangele cum vine in jet puternic sa curete mizeria lasata de trecatori.

Pustiul nu ma sperie. Mi-a devenit prieten. Atat de prieten ca atunci cand nu e, il caut panicata.

(Exista fraze dupa care nu mai simt nevoia sa spun nimic, insa un ceva nedefinit ma impinge sa continuu, constienta fiind ca voi ruina un moment. Poate unic…)

De sub pamantul fiintei incerc sa ma strecor spre lumina. Ma orbeste. De ce n-am putut eu sa stau cuminte in intunericul meu, ce mi-o fi trebuit? Fara sa gandesc ma arunc cu capul inainte. Fie ce-o fi! Caldura soarelui imi face bine. E bine ca am iesit. Ma bucur de priveliste, de senzatii, de mirosuri si sunete. O adevarata reverie. Mi-e cald si mi-e bine.

Nu stiu cum fac, insa, ma intorc si durerea cazaturii ma trezeste. Sunt, la fel ca si inainte, in intuneric. Lumina a fost doar un vis. O iluzie.

(Imaginea celor traite in vis ma impinge sa mai traiesc un pic, doar ca sa ajung la momentul de gratie in care voi inchide iar ochii si voi pasi in lumina in care adun laolalta toate lumile mele paralele si din ele se naste o poveste)

Scandal – pentru ultima duminica din anul 2014


„- Si?
– Si Majestatea Sa i-a spus un cuvant pe care nu l-am inteles
– Mai bine
– Dar l-am cautat in dictionar..si l-am gasit
– Hmmm
– Si el i-a adresat Majestatii Sale un cuvant pe care nu l-am gasit in dictionar
– Si
– Si Majestatea Sa a aruncat cu vaza dupa el
– Mda, chiar si in situatii de criza Majestatea Sa dovedeste ca are gusturi extrem de scumpe…. Ce s-a auzit?
– E el. S-a impuscat!
– Si?
– Si nu s-a nimerit
– Omul asta rateaza toate oportunitatile”

Zic sa nu ratati un film vechi si bun despre Ecaterina cea Mare. „de pe vremea cand nu era chiar imparateasa, dar era mare”

Aaaa…. fiti atenti la subtilitatile de limbaj si nu va temeti sa radeti in hohote. Aveti voie, e ultima duminica din anul 2014! 🙂

P.S. Filmul e o parodie. Ma vad nevoita sa accentuez asta pentru eventualii patriotarzi care s-ar putea da de ceasul mortii auzind de Crimeea. 😀

Cu cuvintele mele….


M-am nascut in cultul cuvintelor. Asta nu inseamna ca l-am si pastrat. Nu ma laud cu asta. Ma rusinez in fata propriei mele superficialitati.

Ce inseamna cultul cuvantului?

In primul rand alegerea e foarte importanta. Poti sa transmiti aceeasi idee cu foarte multe cuvinte, dar, cu siguranta doar unul singur va reprezenta cel mai bine acea idee.

Sau o va omori in fasha…

Apoi trebuie sa tii cont mereu de felul in care e transmis cuvantul. In scris sau oral. Verbal sau non verbal.

Si daca e rostit, apoi cu ce accent il rostesti?

Iar daca e in scris cu cine se insoteste acel cuvant?

Cat despre momentele in care nu poti pur si simplu nici sa rostesti si nici sa scrii, dar trebuie sa transmiti un mesaj cuiva, iar acel mesaj trebuie sa fie clar, cum o faci?…

Asta a fost distractia serioasa a copilariei mele si tot ai mei sunt „vinovati de asta”.

Cu atat de multe alegeri de facut nici nu e de mirare ca atentia mea era tot timpul concentrata pe lucrurile esentiale.

Atentia inseamna prezenta. Sigur, cere un efort considerabil. Important este exercitiul.

Copilaria mea s-a terminat brusc la 9 ani. Si odata cu ea, lucrurile frumoase si bune. Am intrat intr-o lume pe care nu o intelegeam. O lume unde cuvintele erau maltratate, utilizate cu mult prea multa usurinta. Si cu toate acestea, acelei lumi ii datorez multumiri. Pentru ca, fara sa stiu, dupa alti ani petrecuti departe, perioada petrecuta in targul lui Codin m-a pregatit pentru Bucuresti.

Abia aici m-am lovit dur de superficialitate, de lumea sclipitoare cladita din gunoaie.

Trebuia sa ma adaptez. Imi permiteam din ce in ce mai putine momente in care sa fiu eu insami si cu atat mai rar sa gasesc oameni cu care sa am acelasi nivel in comunicare. Poate de aceea, momentele acelea rare ca niste perle perfecte au devenit nepretuite sufletului meu.

Era obositor, dar am savurat fiecare secunda a acelor ani. De aceea au aparut „Bucurestiul de zi” si „Bucurestiul de noapte”, doar ca prostituata era, de data aceasta, cel de zi….

Pana si acei oameni speciali s-au imputinat atat de tare in jurul meu, incat refugiul mi l-am gasit in scris. Dimineata ardeam tot. Asa am existat o alta suma de ani.

Am descoperit meschinaria, parvenitismul, minciuna, interpretarea negativa a fiecarui sunet si multe altele….Si toate m-au lovit in plin, desi psihologic eram avizata si pregatita. Teoretic doar. Practica a fost cu mult peste orice.

De la un punct incolo am obosit.

Un creier obosit se concentreaza din ce in ce mai putin pe detalii. Desi, din nou, stiam a detaliile formeaza intregul si trebuie sa fiu atenta.

Asa am inceput sa nu mai fiu atenta la cuvinte.

Apoi am inceput sa le folosesc aiurea.

Prima data m-a socat sa vad cum se intorc direct in mine ca un bumerang pe care nu eram in stare sa il prind.

N-am apucat sa ma dezmeticesc bine pentru ca au inceput sa mi se intoarca inmiite, cu o forta de nebanuit.

Am platit nesabuinta mea. Cu cuvintele trebuie sa te porti ca si cum ai avea in palme cel mai pretios lucru din lume.

Poate de aceea, dorindu-mi foarte mult, am inceput sa ma aplec asupra cuvintelor.

Apoi am incercat, intr-o mica masura ca, facand mentoring cu oamenii din jur, cu sau fara stiinta lor, sa provoc in ei schimbari in bine.

Si ce alt exemplu mai bun as fi putut fi decat sa le intorc oglinda sa se priveasca si, mai mult decat atat, exagerand, sa le fiu un contra-exemplu?!…

Acesta este un alt motiv din care mi-am parolat blogul. Simt nevoia sa revin la mine si sa ma vedeti exact asa cum sunt. Dimpreuna cu cuvintele mele dragi.

…atentionandu-va si pe voi: aveti mare grija de o comoara imensa pe care o aveti si nu sunteti constienti de ea – cuvintele!

Si neaparat, credeti in fiecare cuvant pe care il rostiti! Cu toata puterea fiintei! Pentru ca ele va aduc fericirea!

haina


impulsul nervos este o forma de energie. transmiterea lui este facilitata chimic. datorita lui, se formeaza senzatii, perceptii, reprezentari si mai apoi ganduri.

bun…deci gandurile sunt o forma de energie.

dar gandurile…(aceasta forma de energie) nu pot fi pipaite. asa ca trebuie sa dam o haina gandurilor. si atunci am imbracat gandurile in cuvinte. (si daca nu ma credeti, incercati sa va amintiti de cate ori in viata va gandeati la ceva, iar in momentul in care vi s-a cerut sa spuneti la ce va ganditi (adica sa imbracati gandurile in cuvinte), ati realizat ca nu puteti…)

cuvintele imbraca o forma de energie, care sunt gandurile. reprezinta o forma de energie, care sunt gandurile.

poate ca suna pretios expresia „cuvantul cladeste, cuvantul distruge”, dar exact despre asta este vorba.

de aceea aceasta pagina si ca urmare a multor ani in care m-am jucat cu cuvintele, le-am analizat structural, dar si energetic.

munca mea nu s-a oprit, ea continua, doar ca acum incep sa o impartaesc si cu voi.

Iar cuvantul


Cuvantul ca notiune in sine mi se pare un joc foarte complex.
Un acelasi cuvant rostit de o aceeasi persoana in medii diferite, poate avea conotatii diferite, adica transmite mesaje diferite. Va amintit de zilcala: exista 0 suta de feluri de a spune NU si o mie de feluri de a spune DA?…
Un acelasi cuvant rostit de o aceeasi persoana in contexte
(situatii, actiuni, medii) identice poate avea, de asemnea conotatii diferite. Va amintiti cand cieva v-a spus un cuvant si ati stiut ca e adavarat mesajul acelui cuvant si o alta situatie, aparent identica cu prima, cand acelasi cuvant v-a dat senzatia ca persoana care vi l-a adresat, minte?…
La fel un acelasi cuvant determina perceptii diferite la nivel de mesaj, mai multor persoane care se afla intr-un acelasi context si intr-un acelasi moment.
Revenind la zicala mentionata la inceput. Un acelasi cuvant are un mesaj declarat si un altul pe care il simtim. Vi s-a intamplat sa spuneti cuiva, de exemplu: nu ne vedem azi, pentru ca plec la munte? O anumita persoana va intelege ca nu ne vedem azi pentru ca nu am chef, iar muntele e doar un pretext ca sa scap. O alta persoana va intelege: nu pot sa-ti confirm in public, dar da, ne vedem mai tarziu pentru ca nu am chef de toata lumea de aici. O alta va recepta doar sensul explicit al cuvintelor: chiar nu ne vedem, pentru ca plec la munte. Etc etc etc 🙂
Un cuvant poate pune receptorul pe o pista falsa: aaa….deci nu ai chef sa ne vedem, desi poate tu chiar vorbeai pe bune ca pleci la munte 🙂
M-am gandit sa va reamintesc de energia aflata sub haina cuvantului si de puterea ei. Asupra noastra in primul rand si apoi asupra celor din jur.
Cuvantul cladeste, cuvantul darama.
Si pentru cine e curios, recomand terapia prin cuvant.
Si atat 🙂

ce sunt surprizele sau… „sau nu” a lui Suzan Mehmet


de cand ma stiu eu pe lumea asta imi amintesc ca tata si daca se ducea pana la piata venea cu cate ceva pentru mine.
acel ceva era insotit de joc intotdeauna:
mi-a adus ceva bun? – intrebam eu
nuuuu, raspundea tata serios (adevarul e ca facea glume cu o seriozitate iesita din comun si de multe ori muscam nada)
brusc imi disparea lumina din ochi si simteam un cutit in inima, pentru ca in secunda urmatoare sa tasnesc ca un fulger la buzunarul din stanga al hainei. acolo, intotdeauna, TREBUIA sa fie ceva bun pentru mine. nici nu conta ce. de fapt, cred ca asta era ideea jocului. o simpla ciocolata capata dimenisiunea intregului univers. topaiam pret de minute bune, tipam, cantam, dansam…phiii…era un intreg spectacol. abia acum inteleg cu adevarat lumina din ochii mamei si ai tatei in momentele acelea.
uneori insa, in buzunarul din stanga al hainei, nu era nimic. atunci simteam ca se prabuseste toata lumea cu mine. ma gandeam ca poate nu merit, dar dupa ce ma intrsitam bine de tot, tata facea o magie si aparea ceva bun. si spectacolul se relua.
la un moment dat m-a intrebat cat de tare ma bucur. l-am strans tare de tot in brate, cu intentia clara sa-l sufoc cu imbratisarea aia, ca sa SIMTA cat de tare ma bucur. si am aplicat aceeasi reteta si cu mama. mi-au zambit amandoi, apoi si-au zambit unul altuia. apoi mi-au spus ca atunci cand cineva iti ofera ceva din suflet se numeste surpriza. si chiar cand te astepti la acel ceva, daca te bucuri din suflet, tot surpriza se cheama ca e.
aha…uite ca paream ca inteleg eu cumva ce mi se spune.
apoi mi-au spus ai mei daca intotdeauna trebuie sa stii sa oferi si sa primesti din tot sufletul, neconditionat si frumos.
v-am zis toate astea pentru ca …hii…uite ca deja intamplarea e de ieri…pentru ca ieri deci, am primit cea mai frumoasa surpriza de anul asta. si m-am simtit si ca in copilarie, mai putin faza cu tipatul si dansatul, dar si ca si cum ar fi fost ziua mea.
am primit o carte.
felul in care am primit-o a urmat JOCUL, atasamentul din mail a fost buzunarul din stanga, iar discutia spre intelegerea mea a fost textul mailului sinonim cu un mare si din suflet MULTUMESC.
nu, Suzan! EU ITI MULTUMESC PENTRU CA TE-AM DESCOPERIT SI PENTRU CA IMI PERMITI SA INTRU IN UNIVERSUL TAU ATAT DE FRUMOS!

nebunia cuvintelor


Pentru mine nu exista cuvinte. exista imagini de film. Cuvintele voastre au alte intelesuri pentru mine. Si alte valori. De aceea in seara asta am scris in profilul de FB, la about me: „paranoia nu e o boala, e o stare de spirit”.
Pentru cei 0,1% care inteleg 🙂 si de care ma bucur ca nebuna, in fiecare zi, ca exista, ca imi sunt alaturi si fara de care nu as fi ajuns pana aici.
Si pentru ca, iar ii multumesc lui Dumnezeu, eu nu cunosc oameni. Dar cunosc personaje si caractere cu adevarat iesite din comun.
Si mai ales pentru un om, foarte special mie, care nu cred ca stie, dar are o livada de ciresi si meri infloriti direct in suflet, tot timpul anului si care, desi nu inteleg de ce, ma suporta cu un stoicism aparte, chiar si atunci cand pana si eu ma enervez pe mine. Femeie! Macar o data, o singura data in viata ta, da-mi doua peste ochi cand te scot din sarite! Caci eu nu ma suport! Este cu adevarat singura persoana care ma ia asa cum sunt si in fata careiea, desi nu stie, ma simt foarte nimic. Cumnata-mea…