Prima insomnie

V-am mai spus ca m-am nascut intr-un orasel (minunat pe vremea aceea) in care nu exista notiunea de discriminare rasiala si unde oamenii aveau bun simt…ori mai bine spus bunul simt de a sta fiecare in banca lui sociala.
In zona in care locuiam noi, era si o familie de tigani. Era o chestie interesanta asta, pentru ca tiganii aveau „cartierul” lor, in jurul cetatii Arrubium. Ce si cum se „ratacisera” astia nu stiu sa va spun. Familia TELU. (a nu se confunda cu Telcu din campania Romtelecom 😛 )
Erau o uimire pentru toata lumea. Aveau o ciurda de copii, de toate varstele posibile. Parintii, alcolici notorii. Nu cerseau. Adica eu una nu tin minte sa ii fi vazut ca cersesc. Nici nu furau. In orasul ala nu se fura. Pe atunci… Dumnezeu stie din ce traiau. Oamenii din targ le dadeau haine pentru copii, caci asa era obiceiul ca, atunci cand hainele copiilor tai raman mici, sa le dai de pomana saracilor.
Madam Telu era renumita in oras la momentul de care va povestesc. Mai adusese pe lume un puradel. Copilul ala, desi abia adus pe lume, cred ca s-a nascut cu menirea de element de echilibru. Fara el in brate, madam Telu nu mai era ea insasi. Aburita bine, cadea, se tinea de ziduri. Cu el in brate, lucrurile capatau alta dimensiune, insa. Facea adevarate exercitii de echilibristica sub privirile speriate, uimite si revoltate ale locuitorilor orasului. Noi, copiii obisnuiam sa spunem ca singura metoda a tigancii de a sta in picioare e sa se tina de copil. Niciodata nu a cazut cat il avea in brate. Se pare ca Sfantul Pafnutie (cel care ii protejeaza pe betivi) era la datorie mereu :))
Printre progeniturile familiei Telu, era un baiat de seama mea. Murdar de obicei si cam batut in cap. Nu ne deranja la joaca, incercam sa il integram cat de cat.
La un moment dat, acasa aud o discutie pe ton glumet intre tata si frate-miu. Interesanta discutia, doar ca nu prea intelegeam eu toate cele.
Va jur ca am stat ca pe jar pana la ora de culcare. Odata ajunsi in camera noastra, am fost atenta la sunetele din casa, sa fiu sigura ca mama si tata au intrat si ei in camera lor. L-am batzait pe frate-miu de umar, nu de alta, dar avea un talent nemasurat de a adormi in nanosecunda urmatoare plasarii capului sub perna. Valvoiul de par cret (spre toata invidia mea sincera si nedisimulata) iese cu greu de sub perna si odata cu el, vocea aproape adormita a lui frate-miu ma intreaba: ce vrei mai Tilica?
– Auzi?
-mmmm?…
– Ce inseamna sa faci curte cuiva?
– Ce vrei, ma?…intre timp, de uimire ii iesise si fatza de sub perna.
Am aprins veioza si m-am asezat in fund, cu perna in brate.
– Pai l-am auzit pe tata cand iti zicea razand ca faci tu curte fetelor si nu inteleg ce inseamna.
Frate-miu s-a ridicat sprijinit in cot. Avea ochii mijiti si un zambet foarte lat pe fata. Hmmm….nu eram eu foarte incantata de zambetul ala, dar nici nu i-am dat o mai mare importanta decat era cazul, pentru ca eram mult prea concentrata sa inteleg o notiune noua.
-Aham…raspunde el cu un glas brusc intelept…
-Zi ma, ca nu inteleg!
– Pai cum sa iti explic…tii minte cum e cand mergem cu cortul in vacanta?…
-Ihimmmm….(nu-mi era clar unde vrea sa ajunga, asa ca am strans mai tare perna la piept ca sa fiu si mai atenta la explicatia care urma)
– Si tii minte ca dupa ce intindem cortul tata ne roaga sa il ajutam sa sapam un sant in jurul cortului si apoi santul e si in fata si se face asa ca un careu de protectie?…
– Ihimmm…..imi lungisem gatul. Imi era din ce in ce mai neclar.
– Si tii minte ca dupa aia, daca suntem la mare adunam stuf sau crengi si tata face asa ca un gardut?…
-Ihim…..(bai ce greu e cu notiunea asta noua!)
– Pai si e aia o curte?
– Ihimmmmm…..si?…
– Pai tata ii face curte mamei.
– Hai ma, ca razi de mine!
– Nu rad de tine. Ma vezi ca rad? Daca nu ma crezi, ma culc ca mi-e somn si nu mai afli si urmarea.
– Ba zi! Ba zi! Hai ca tac! Ba zi! Ce mai e?
– Pai cand o sa fii tu mare, Vasile a lu’ nea Telu (baietul care era de o seama cu mine, cam murdar si cam prost) tot asa o sa-ti faca si tie curte. Si-acum baga cornu’ in perna ca mi-e somn! si cu o mana stinse si veioza.
N-a apucat sa vada ca mie imi tasnisera lacrimile din ochi. De ciuda si de deznadejde si de umilinta si de revolta si de …iaca nu mai stiu si mai de ce.
Am bocit fara sunet cateva minute. M-am ridicat brusc in fund, am reaprins veioza si iar m-am pus pe zgaltait. Fara nici o indoiala, frate-miu era cel mai credibil om din viata mea, iar daca el zicea ceva, musai asa era.
De data asta valvoiul de par iese de sub perna ciufulit nervos.
– Acum ce mai vrei?
– Auzi?
– Daca ma lasi sa dorm o sa pot sa nu te mai aud. Zi ce vrei!
– Auzi, maaaaaa?…….Io n-o sa ma marit niciodata!
Mi-a pus o palma pe cap si m-a bagat in culcus, a stins veioza si a adormit linistit.
Pentru mine, aia a fost prima insomnie din viata mea. Prin fata ochilor mi se derulau imagini apocaliptice de-a dreptul, cu mine la mare, fugind mai sa rup pamantul in doua, numai sa nu-mi faca Vasile curte. :))
Hai sa aveti o zi faina!