Vanatoarea de iarna sau #Enelmori

Dom’le io stiu ca atunci cand vine iarna…adica un pic mai dinainte, incepi sa te pregatesti. Mai pui o muratura, mai cumperi o pereche de bocanci, mai verifici o…una alta ce ai de verificat, nu de alta, dar sa nu se intample vreo ne-ntamplata, mai vezi daca mai trebuie sa cumperi vreun pulovar sau vreo geaca…d-astea…

Desigur, nu te pregateste nimeni pentru vanatoare. Vanatoarea penelor de curent.

In urma cu multi ani aflasem una de mi s-a invartit creierul in jurul axei sale multa vreme in incercarea disperata de a lega putinele cunostinte de fizica acumulate in scoala si cele si mai putine de bagator de degete prin toate aparatele electrice si / sau electronice de prin casa. Aflasem, asadar, ca o minte stralucita de la Enel demonstrase stiintific (acum sa nu ma intrebati daca era cercetator britanic, caci n-am de unde sti) faptul ca daca intrerup ei curentul pret de 1-2 secunde fac nu stiu ce mari „saving-uri”. „Dăcât” ca mintea stralucita nu le spusese si cum sa dea drumul la curent si, probabil obositi de efortul cu gradele de prin butelci, mai scapau zvastul la robinet si „serveau” si pe langa pahar…aaa…pe langa norma. La mine, in epoca aia, pagubele au fost mici, mici. Mai mici decat preturile de la Catena. Doar un Macbook Pro, o combina frigorifica, tv + dvd player, cafetiera, iar pe restul nici nu le mai mentionez ca nu merita.

Ce sa dai in judecata? Si pe cine? Mi-am consumat energia pe care o acumulasem la dardait viteza, ca si centrala se busise, injurand ca birjarii. Mi-a iesit de minune, nu zic, dar…

Dupa alti ani, pana de curent. In alta casa de data asta. Sun la Enel.

– O sa se remedieze.

– Cand

– Pai nu stim

– E iarna

– Asta stim

– Si?

– Si de ce nu cititi contractul?

– Io-s chirias, n-am contractul cu Enelul.

– Pai vedeti?

– Nu vad, ca n-am lumina, dar altfel…ce-ar trebui sa vad?

– De cand a venit italianul s-au schimbat contractele.

– Adica cum?

– Adica inainte eram obligati sa remediem defectiunile in maxim 72 de ore, acum nu mai avem termen. Deci o sa aveti curent…cand o sa vina! – si mi-a inchis.

Recunosc, la asta nu ma asteptasem.

Au mai trecut niste ani.

Alta casa si, de data asta si alt cartier…in fine, daca i se poate spune porumbului cartier…

Intre timp si italianul a murit ca s-a putin sinucis.

Cred ca o fi vreun fel de priveghi italienesc, pentru ca Enelul „baga” pene de curent noaptea. Noua forma de jelanie.

Bai si nu una, nu doua. Acum doua nopti cand au inceput, au fost 7 (SAPTE) pene de curent in aproximativ jumatate de ora.

Centrala termica a rezistat eroic (nu ma intrebati de ce a facut-o), frigiderul dadea semne de deces prin sufocare, dar de cate ori il amenintam si ii spuneam ca, iarna fiind, pun mancarea pe bancuta din curte isi revenea ca o jucarie din aia pe care o lovesti in cap si dupa aia se clatina dezarticulat mult si bine, laptopul asta o fi el obosit, dar de bine de rau il tine bateria 4 ore, asa ca n-a facut figuri cand i-am scos cablul de alimentare, routerul cauta frecventele martienilor, iar cafetiera imi arata brusc o ora care „nu se iegzista” – 8888. Mi-am si scuipat in san. Bine ca nu arata 666 ca fugeam de-acasa in noaptea aia.

Noaptea trecuta n-au fost decat doua pene de curent…ori…ma rog…atatea am numarat eu pana sa cad din picioare de somn. N-a fost bine ca am adormit. „Cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa”. Cu alte cuvinte dimineata era un frig de nu va pot povesti.

Dupa ce ca n-am mai vazut soarele la fata de nu mai tin minte (sa nu-mi spuneti ca de cand eram eu tanara, ca va bat obrazul), centrala intrase in coma profunda. Mi-a luat vreo juma de ora sa o conving sa bage carbuni, i-am vorbit frumos si i-am si cantat. Ba chiar si Dioda a venit si i-a povestit pe limba lui cate ceva, cred ca de bine, ca era un schelalait de ti se rupea inima direct in paishpe.

In seara asta m-am dus ca tot omul sa dorm. Dupa doua nopti de priveghi m-a luat si pe mine oboseala. M-a speriat un gand. M-am ridicat din pat si m-am apucat din nou de priveghi.

Da-s bune penele astea de curent, pana la urma.

Mai scrii o poveste, iti mai amintesti o injuratura, dupa aia si-o rugaciune ca inca e post, d-astea…ca-n viata…