Cumpara de la Selgros doar daca ai pastilele de inima la tine!

…ca altfel iese cu inmormantare si pe secetea asta cine dracu sa mai aiba si bani de coroane?!…

Mie mi-a placut dintotdeauna Selgrosul. Ca avea produse faine, ca nu era macel de lume, ca ii stiam pe nenii de la macelarie si de la pescarie si, ca atare, primeam cel putin recomandari foate bune in privinta produselor.

…dar nu mai trecusem pe acolo de….fix de dinainte sa schimbe designul interior. Imi amintesc perfect ca atunci era curat luna in interior, cu sensul ca nu aveau la vanzare mai nimic.

Si nush ce ma taie saptamanile trecute sa merg la ei pentru cumparaturile alea multe si marunte.

Intru si ma izbeste noul aranjament in moalele capului. Pare mult mai aerisit si mai luminos, asta e adevarat. dar n-ai tu o schema a magazinului….o ceva…E un fel de labirint, extrem de bine gandit de aia din afara, cat se te plimbe peste tot, adica si pe unde n-ai treaba, cat sa-ti scoata poala de bani din buzunar. Desigur dragut, daca ai vreme de pierdut, frustrant daca te trezesti in punctul din care te-ai pornit in preumblari si mai ai si probleme cu ochii vatamati de lumina meschinelor de neoane, ca mine.

Dincolo de necesitati, pe wish listul meu se afla notat mare cat capul motanului, sa vada pana si o chioara ca mine, „de achizitionat un set de fondue”.

Cum m-am ratacit prin noul lor aranjament si m-am apucat de injurat grav, am zis sa apelez la personalul magazinului. Care personal, in afara de faptul ca habar nu avea ce mama dracului de produse comercializeaza ei pe acolo, m-au plimbat pe la diverse departamente, insotindu-ma de atitudinea de tipul „uite-o si pe cretina asta ce s-a gasit sa caute”.

Dupa inca o ora petrecuta in splendida lor baie de lumini cretine am renuntat la cautari. Nu doar ca imi obosisera ochii, ma ratacisera aia de nu mai stiam nici cum ma cheama si se purtasera MIEZRABIL, dar imi trezisera niste instincte criminale ceva de speriat. Asa ca, precum am spus, am renuntat si m-am dus sa iau cele necesare.

Alta plimbare, alta ratacire. Alti angajati cu atitudini nepotrivite si voci pe inalte, se duse dracu’ tot fengshuiu meu pe ziua aia.

Intr-un final apoteotic, dupa mult prea multe ore petrecute in ceea ce devenise mai stramt decat o celula de puscarie pentru creierul meu, ajung la casa.

In timp ce casiera scana de zor, eu umblam cu mintea aiurea. Si-n preumblarile mintii mele, inregistrez en passant o suma. Nici mai mare nici mai mica de 6150 de lei. Trec peste suma, spunandu-mi mie, -mi, ca o fi totalul incasarilor pe ziua respectiva al casei la care ma aflam si trezindu-mi-se un sentiment de compasiune fata de comersantul Selgross care traverseaza o astfel de criza. Si pe urma ma trezesc din somnul care naste monstri si o intreb pe casiera:

– Aia e cat ati inacasat dumneavoastra toata ziua sau e factura mea?

Duduia se uita la mine cu dispret si-mi arunca din varful buzelor:

– Pfff…e totalul dumneavoastra! – si continua sa scaneze

In toata panica o apuc de brat si ii arat cu degetul spre casa de marcat, facandu-i semn sa se opreasca. A fost prima data dupa foarte multi ani cand plecasem fleaura de acasa fara pastilele de inima. Simteam ca ma sufoc si ametesc.

– Șase mii si ceva de lei?!!!!! – reusesc sa ingaim intr-un tarziu….Șase mii si ceva de lei….pentru ce, DOMNISOARA?!!!!!

– Pai atata face ce ati cumparat?

Nu-mi permite educatia, aia putina, ramasa pe fund, sa injur ca birjarii in public, dar jur ca in capul meu Tourette era bine merci viu si activ.

Si da, i-as fi tunat un „fa, futu-ti mortii ma-tii de cretina patentata, tu faci misto de mine?!!!”, insa, precum spuneam, nu ma lasa fizicul.

Ma duc aproape de monitor si o pun sa deruleze ceea ce scanase, sa vad si eu de unde mama dracului am ajuns la peste 6 mii de lei.

Rasuflu usurata cand gasesc. Luasem 3 caserole cu carne de vita cu o greutate totala de un kil opt sute. Ii spun cat e kilu’ de carne de vita la ei in magazin, nu-i spun si ca ea nu valoreaza nici macar atata, ma injur pe mine pentru lipsa de inteligenta de a-mi lua pastilele cu mine, inima imi facea ca vaca in țeava.

Dialogul urmator e de domeniul fantasticului, dar da, ce sa vezi, arata cam ce fel de companie a devenit Selgross in Romania:

– Nu ma intereseaza ce ati vazut la raft, eu am batut codul si atata costa!  – zice duduia tipand la mine.

Doamna (clienta) de la casa de alaturi s-a intors, dand nemultumita din cap.

– Hmm…ok, ati batut UN cod, sunt de acord cu dumneavoastra. Dar ati mai pomenit undeva, pe fata pamantului, ca aproape doua kilograme de carne ordinara sa coste aproape 2 mii de dolari?!!!!!

– Eu am batut codul! – si, dupa o scurta pauza de gandire ridica tonul si mai sus si urla de-a dreptul la mine: il mai bat o data, ca doar io o sa plec acasa…MAINE!

Era 21:30, magazinul se inchide oficial la 22:00!….

– Va rog sa verificati cu seful de departament. Va interzic sa continuati scanarea produselor din cosul meu, pana cand nu rezolvam aceasta situatie!

Se uita cu toata ura omeneasca la mine.

– Da, ca io sunt sclav sa nu plec acasa! Mi s-a luat de cretini!

Din nou sunt o adevarata doamna si ma abtin sa-i spuna pe gura cu gura: cretina esti tu, care iti iei salariul de la cretini ca mine, in pizda ma-tii!

O cheama pe o colega. Bate si aia ce bate pe casa si le da o cu totul si cu totul alta suma. De data asta, doar vreo 4 mii de lei. Colega chemata ii ia apararea disperatei mele.

– Pai noi am batut codurile si daca asa iese, atata trebuie sa platiti! Si mai trebuie sa plecam si noi acasa!!!!

Ma incapatanez, ca io am capu’ cat portocala, dar matematica mi-a placut. Cer sa vina seful de casiere, in speranta ca ala / aia n-o fi tot atat de spalat pe creieri.

Dupa peste 10 minute de asteptare vine un tanar. Dragut si la propriu si la figurat. Decide sa ia pachetele cu carne si sa mearga cu ele la macelarie sa rezolve problema. Se intoarce. Total de plata: 38, 5 lei

QED cum s-ar spune.

Cu tot designul nou si luminos, pe mine Selgros m-a pierdut de client!