Pentru pedofili o singura pedeapsa ar fi echitabila – pedeapsa cu moartea, nu castrarea chimica

M-am gandit foarte mult pana sa ma hotarasc sa scriu cele ce vor urma, pentru ca nici acum, dupa 32 de ani nu imi e usor sa-mi reamintesc…. Dar chiar m-au apucat spumele cand am citit statusuri de oameni cu pretentii si pe deasupra si parinti de copii.

Era in 1986…pe vremea lui Ceausescu… Copil fiind si avand parintii pe care i-am avut si, peste toate astea, fiind mutati in Braila de 3 ani – oras mai mult decat periculos in acea perioada, aveam un program extrem de strict. Iarna, de pillda, nu aveam voie sa stau afara dupa ora 18:00, iar vara nu mai mult de ora 20:00.

In iarna despre care va povestesc nu era zapada. Era ger, dar nu ceva de speriat. Ca de obicei, dincolo de „programul de apa calda” – era „programul de luat curentul”. Care era zilnic. Intr-o seara ne suna cei mai buni prieteni de familie si vorbeste mama cu ei. Asteptau niste oameni in vizita, vizita importanta si cam pe nepusa masa si ramasesera fara cafea. Mama le spune ca se imbraca tata sa se duca la ei cu bruma de cafea pe care o mai aveam noi in casa, insa eu, sesizand oportunitatea de a iesi pe afara si dupa ora 18:00 ma ofer voluntar. Dupa indelungi dezbateri, primesc acordul din partea parintilor meu, nu fara maxima ingrijorare. Plus prelucrarea de rigoare. Mie mi se parea absurda toata lectia aia ca o sedinta de partid, mai ales ca blocul prietenilor nostri de familie era peste drum si era in careul de blocuri al securistilor – deci nici dracu si nici ma-sa nu s-ar fi aventurat sa faca vreo tarasenie pe acolo. Plus ca ambele blocuri erau in buricul buricului targului. La fitze adica. Ma prefac interesata de ce-mi balmajeau ai mei. Pana mea, aveam doishpe ani si eram jmekera! Si era nici macar 18:30!!!!! La noi nu era lumina, la ei da, ca erau mai smecheri ca noi, ca doar nu-i tai curentulul Primului Secretar!

Mi-a luat 3 minute sa ajung pana la blocul prietenilor nostri…hai 4 ca am mai cascat si gura pe strada, unde oricum nu era nici tipenie de om, da’ orsh’cat, daca se uita careva pe geam sa ma vaza, la o adica, catu-mi-s de curajoasa si de „empowered” de am fost lasata sa ies asa tarziu afara!

Formez la interfon numarul apartamentului (alea erau singurele blocuri din targ care aveau interfon, fratioare, ceea ce era o mare smecherie!!!), aud clanc-ul si intru in scara blocului. Unde era lumina si liniste. Urc cel 10 trepte si in stanga era liftul. Pe care il chem. In blocul ala, pentru ca erau magazinele Romarta la parter, liftul oprea intre etaje. Eu, de obicei alegeam sa apas pe 4 si sa mai cobor niste trepte, in loc sa apas pe 3 si sa mai urc, pentru ca lenea m-a dat mereu afara din acasa.

In momentul in care a ajuns liftul, am intins mana sa deschis usa si brusc, din spatele meu au aparut 2 brate – unul prin dreapta mea – proptindu-se in perete si unul in stanga mea – apucand manerul usii de la lift. Persoana era un tip, care se lipise mine, astfel incat sa nu pot face nici o miscare sa fug. Atunci m-am speriat prima data, dar, ca de obicei, am zis sa nu fiu paranoica. Mai ales ca omul parea blajin si a zis si „buna seara” pe un ton politicos. In fuga, mintea mea a notat ca nu am auzit nici cel mai mic zgomot cand a intrat in scara, cand a urcat treptele si cand s-a apropiat atat de mult de mine, dar mi-am zis ca oricum io-s cu mintea dupa cai verzi pe pereti si probabil nu am fost atenta.

Am urcat in lift, individul dupa mine, in continuare foarte politicos.

– La ce etaj urci, fetita?

– La 4….si brusc ceva in capul meu a zis ca nu e bine…aaaa….la 3 adica.

A apasat la 3, ca pe vremea aia nu puteai sa apesi la mai multe etaje deodata. M-am mirat ca nu-mi parea vreun cunoscut de-al vecinilor prietenilor nostri de familie, da’ pe urma m-am gandit ca poate omul urca mai sus. In blocul ala, cine statea mai sus de 4 era complet neimportant in sistem.

Liftul porneste. Nu oprea la 1, ca erau magazinele. Dar in timp ce liftul mergea ca ochiul mortului individul apasa pe 2 si asta ma sperie din nou.

Invatasem sa ma uit in pamant ca sa nu fiu luata in seama. Era un lucru pe care il uram din rarunchi – sa ma uit in jos – dar, din pacate orasul ala ma fortase sa ma comport asa!

Si cum stateam ca pe ghimpi sa ajunga liftul mai repede si sa scap, simt doua degete sub barbie, cum imi ridica fata si aud:

– Esti foarte frumoasa, fetita!

Ma, lasa ca eram ca si acum de urata, ca un drac impaiat, dar tonul individului…

Si ranjetul!!! Oh, Doamne, n-am sa uit ranjetul acela nici in mormant. Inima mea o ia la goana. Realizam ca sunt prinsa intr-o cusca, ca sunt intr-un pericol foarte mare si brusc mintea mea nu voia sa imi dea nici o solutie de salvare. Pe scurt – o imbulinasem!

Imi smuncesc capul si il las din nou in pamant, lipindu-ma de zona de langa butoanele liftului si rugandu-ma sa scap mai repede. Individul imi crea repulsie organica. Imi venea sa vomit si capul imi vajaia, iar inima imi batea direct in urechi. Eram panicata si incercam sa nu se vada asta.

Liftul s-a oprit cu o smuncitura exact cand individul se arunca peste mine. Inconstient l-am lovit cu genunchiul. Observasem la scoala, atunci cand ma bateau toti, ca daca ii lovesc pe baieti cu genunchiul „in burta” ii doare foarte tare. Educatie de acasa in privinta asta nu aveam neam, mai ales ca mama era impotriva oricarei forme de violenta. Doar tata ma incuraja sa nu stau ca o curca proasta si asta cand nu ne auzea mama.

Pesemne ca l-am nimerit unde trebuie pe individ, caci il vad chircindu-se de durere, il aud urland si nici macar nu ma obosesc sa ii inteleg vorbele. Ca turbata deschid usile interioare ale liftului si imping usa exterioara care era foarte grea pentru mine, caci nu ajunsesem sa depasesc 25 de kile. Dar vedeam ca scap daca fac totul in viteza.

Tipul se repliaza si mi se arunca in spate. Ridic un picior si dau din nou. Nu aveam pozitie buna, nu ma gandeam ca lovitura ar putea avea vreun efect, dar eram DISPERATA! Si nu puteam urla. Mi se pusese un nod in gat si nu iesea nici un sunet. Tipul urla din nou de durere si, cand sa fac pasul sa ies din lift mi se arunca violent in spate, ma dezechilibrez si cad. In timpul asta, usa grea de metal a liftului ma izbeste in tampla dreapta si totul se face negru in jurul meu. Eram terminata. Asa simteam. Copil fiind nu stiam ce e aia pedofilie, mai ales pe vremea aia…ma gandeam doar ca o sa ma omoare ca un prost si nici macar nu am vreu leu in buzunar sa se bucure ca mi-a furat banii… Mda…cam atat de copil prost eram…

In timpul asta, fiica prietenilor nostri de familie, statea in holul apartamentului in asteptarea mea, si se juca in fata oglinzii. Ea a fost salvarea mea! A auzit niste sunete ciudate. Mai tarziu aveam sa aflu ca m-a auzit tipand, probabil in cadere, inainte ca usa liftului sa ma lase inconstienta.

Taica-su, inca neimbracat de musafiri a tasnit din casa, a vazut si a evaluat situatia intr-o fractiune de secunda. Individul din lift ma lovea cu picioarele in tentativa disperata de a ma „matura” din lift ca sa poata fugi. Omul si-a strigat nevasta si a tasnit la lift. A pus un picior in lift, m-a tras pe mine cu o mana in afara si nevasta lui m-a preluat, iar el s-a urcat in lift cu individul respectiv.

Tin minte vag ca mi-am revenit si m-am smuncit (ca n-am fost teafara la cap vreodata in viata), urland ca ma duc sa-l omor pe ala.

Nenea M., caci asa ii spuneam prietenului nostru de familie, Dumnezeu sa il odihneasca in pace, s-a „plimbat” cu individul pret de cateva ture bune intre parter si ultimul etaj al blocului. Cand in sfarsit s-a oprit liftul din plimbare si s-a deschis usa, Nenea M. l-a tarat pe individ afara din lift. Era ala batut milimetric, pus pe burta si legat cu mainile si picioarele la spate cu cureaua de la pantalonii lui Nenea M, care avea o pregatire…ei bine, hai sa spunem ca mai mult decat militara. Intre timp, Tanti L., care se asigurase ca imi revin in simtiri a sunat la usile vecinilor si i-a alertat. Ma bucur si acum ca nu i-a sunat direct pe ai mei, nu de alta, dar chiar n-aveam nici un chef de „sedinte de partid”. Ca atata ma ducea pe mine mintea la varsta aia!…

Urmarea a fost ca, pe langa programul infernal al unui copil la o scoala de muzica si arte plastice, se taiase cu iesitul afara pentru ca aveam antrenamente. Ma duceam la Nenea M, unde un ofiter…si asta cu pregatire mai mult decat militara, ma antrena pe autoaparare. Chestie pe care am mancat-o pe paine ani de zile si mi-a prins foarte bine.

Cum in perioada aia nici nu se punea problema de psiholog, ai mei s-au straduit pe cat au putut si au stiut sa imi dreaga traumele emotionale, constienti fiind de faptul ca, probabil, niciodata nu voi vorbi cu ei deschis despre subiectul cu pricina. Lucru care s-a si intamplat, dealtfel.

Astazi este prima data in viata mea cand povestesc in scris lucrul asta si credeti-ma ca nu imi e usor.

Ce vreau sa va spun? Nu va mai cocolositi copiii ampulea! Invatati-i sa gandeasca in termeni de solutii pe situatii de criza, Invatati-i sa-si pastreze cumpatul in situatii de criza. Nu ii mai handicapati facand voi totul in locul lor. Invatati-i sa fie stapani pe vietile lor inca de mici, sa-si asume si sa reactioneze corect in orice siuatie.

Se lamenta azi cineva pe Fb ca pedofilul prins in Bucuresti este politist si ca nu-si mai poate invata copilul sa sune la 112. Mi-a venit sa o intreb daca e retardata. M-am abtinut. Pana mea, pana te preia cineva la 112 iti creste barba si, mai apoi, pt ca traim intr-o tara cu o populatie fundamental cretinizata, ia ganditi-va voi cata baza sa aiba operatoarele alea ca un copil chiar e intr-o situatie de criza si nu face doar o gluma proasta si pe urma cat dureaza pana vine un echipaj?!!! Ganditi, in pusca mea, ca am senstimentul ca aveti cap doar ca sa nu va ploua in gat!

Pai daca un copil face toate astea, pana vine vreun militist sictirit, il si violeaza si-l si omoara un pedofil!

Nu va mai handicapati copiii! Asta incerc sa va spun. Nu-i mai protejati atata sa nu cada, sa nu se bata cu alti copii, sa fie zen si bla bla bla, ca se intampla Doamne iarta-ma vreo neintamplata si pe urma degeaba o sa bociti o viata intreaga in fata unei cruci!

Lumea nu e anapoda de azi. E asa dintotdeauna! TREZITI-VA!

Vreti sa va povestesc si cum, vreme de 5 ani din viata mea de copil am fost bullyed si fizic si psihic si emotional? Ca va povestesc! Ca nu m-a scutit viata asta de la nimic. Se intreaba multi de ce urasc Braila? Pentru ca a fost cea mai grotesca perioada din viata mea! Copil fiind ii spuneam mamei ca atunci cand voi evada din Braila am sa sarut pamantului locului in care voi ajunge si nici moarta in sicriu nu vreau sa fiu adusa inapoi in orasul ala. Si nu e o metafora! E exact ceea ce simt si acum despre Braila. Si asta arata cat de mult m-a traumatizat, pe viata, o perioada extrem de scurta din viata mea, petrecuta intr-un oras fain, caci am si povesti frumoase de acolo, dar putine…

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s