Tuși – originile contorsionarilor interioare ale unei matusi de rit nou

Mnoa si daca nu v-am zis, io de la nepoata-mea am primit doo complimente foarte tari: unul cand era ea (cred) prin clasa a VIII-a si mi-a zis ca ea ma iubeste pentru ca de fiecare data am varsta ei si al doilea, cand era deja studenta – si mi-a zis intr-o seara, asa, pe nepusa masa „tușșșșiiiiiiii, esti dubios de draguta”.

De faza cu „tuși” nu cred ca v-am zis. Pe scurt, e asa: ea mi-a zis toata viata ei pe nume. Io i-am zis toata viata ei in toate felurile. Ma rog, șerpișor am incetat sa ii mai spun cand mi-a zis ca nu ii place. Cred ca era prin clasa a IV-a. Da’ in rest, i-am zis in toate felurile. Da’ ea a stiut mereu, poate si din tonul meu, ca asa puteam io sa-mi manifest iubirea fata de ea. Ca in rest nu stiu om cu care sa fi fost mai dura in viata asta, altul in afara de mine. Da’ io-s mandra si ca am fost asa a dracu’ cu ea. Ca mai bine o calesc eu, pentru ca mai dur ca mine nu poate sa i le dea nimeni, asa ca tot ce va primi la categoria nasoale o sa i se para mult mai simplu de dus, chiar daca pe moment nu ar parea asa.

In fine, revenind (Doamne, pana si pe mine ma obosesc uneori propriile paranteze care sunt prea lungi, desi au o logica), ideea e ca subconstientul nostru ne face sa avem anumite tipuri de reactii. Pentru ca am fost educati intr-un anume fel sau nu. Ideea e ca ea era in perioada de „renastere”. Adica proaspata studenta si incerca teritorialitatea cu mine. Din nou. Pentru a „n”-a oara. Da, stiu, e paradoxal pentru un om cu temperamentul meu sa aiba atata rabdare!

Si numa’ ce ma trezesc intr-o seara, in timp ce eu gateam si ea freca duda, ca incepe sa-mi povesteasca ceva la modul urmator:

– Tuuuuuușșșiiiiii, azi…bla, bla, bla… – ca dracu’ mai auzea ce zice ea acolo. In interiorul meu clocoteam, caci stiam exact de unde ii vine faza asta si ca e un test, asa ca am respirat adanc, mi-am amintit de parfumul Medelenilor lui Teodoreanu si asta m-a ajutat sa ma calmez pe loc.

Asa ca, in pofida asteptarilor, m-am intors toata numai un zambet catre ea si am continuat discutia absolut firesc, ca si cum nici nu mi-ar fi venit sa o joc in picioare.

Si-a capatat glasul cu greu, pentru ca socul a fost mare si a mai baiguit ceva, in tacerea mea atenta si interesata, desi nici eu nu auzeam ce imi spune si, la un moment dat, i s-a terminat brusc gazul. A facut o pauza, dupa care

– Auzi?

Io, in gand: nu, in pana mea, ca nu m-am spalat in urechi de cand mama m-a facut si-asa-mi vine sa-ti ard dooua palme peste bot, dar ma abtin ca-s o doamna, incat pot sa aud si ce urmeaza.

Si pe gura: î?….

– Da’ pe tine nu te deranjeaza ca iti spun „Tuși”?!!!!!!!!

(mi-am pus zambetul mantie, da’ jur ca am vrut sa-i dau una peste gura)

– Draga mea, mie poti sa-mi zici si „fa”. Atata vreme cat o zici cu iubire reala, atata vreme cat asta e respectul pe care ti l-am castigat in atatia ani de cand ne stim, atata vreme cat eu atata merit din partea ta, mie imi e indiferent cum imi spui.

Pauza. Lunga. Stop respirator aproape.

Eu gateam in continuare, dar jur ca daca mi-ar fi sunat telefonul in secunda aia pizduiam indiferent cine ar fi fost. In exterior miscarile erau analizate si voit relaxate. In suflet, furtuna. In inima – sange. Tarana de-as fi muscat mi-ar fi fost mai usor, atata durere simteam!

O voce scazuta se aude

– Da’ stii…io nu am zis-o cu rautate. Adica mie imi place tare mult cum suna „tusi”, doar ca pana acum toata lumea s-a enervat cand am incercat sa folosesc apelativul asta. Chiar, tu de ce nu te-ai enervat?

Ei, pe bune! Eram in spume, in realitate, in fractiunea aia de secunda, dar tot Medelenii m-au salvat.

– Simplu: pentru ca am simtit ca desi ai vrut sa ai o rautate la adresa mea sufletul tau nu te-a lasat.

A sarit in sus de bucurie.

– Nuuuu, chiar chiar n-am vrut sa fie asa!

Nu, ma, si io tot cu paiul pe conducta am venit, sa stii!

Dar am ales sa rad. In hohote. Si pe bune. Am luat-o in brate

– Doamne, tare proasta mai esti uneori!

A izbucnit in plans amestecat cu ras

– Stiiiiu! Da’ ma ierti? Nu am vrut sa fiu rea…mie chiar imi place cuvantul „tuși”

– Atunci, asa sa fie!

– Si chiar nu te superi? – si mirarea ei era inocenta si curata

– Hai, nu fii proasta! – ziceti voi ca nu stiu sa fiu draguta!

De atunci ea n-a mai fost proasta, iar eu am devenit „tuși” cu acte in regula.

Si cu toate astea, in seara asta voiam sa va povestesc despre altceva…dar o s-o fac maine, daca-mi amintiti! 🙂 E o amintire din copilarie, cu romani, turci, tatari, rusi si tigani – despre ce cred maturii si cum reactionam noi, copiii. 🙂 Da’ m-am luat cu vorba si-am uitat. V-am zis ca am o varsta. Si am si o functie – „TUȘI” 😉

Mesaj final pentru prietenii care ma stiu din viata reala: ba, manca-mi-ati curu’, d’aia is io prietena cu copiii vostri – ca-s misto rau si asa dusa cu pluta!

Pentru prietenii virtuali – sa stiti ca io-s o doamna, in pana mea! :)))))))

For my English speaker friends: don’t try to translate my stories with Google translate! ‘Better ask me for translation! 😉

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s