Gravitația bate levitația

Am citit multe comentarii despre alegerea Ministerului Culturii, zilele acestea.

Ca să ne înțelegem bine de la început, Ministerul culturii este praf de 30 de ani încoace, chestie care nu mai surprinde pe nimeni. Și nici nu sunt fanul Irinei Rimes. Ce e drept, numele îmi ajunsese la urechi, dar nu m-a interesat niciodată, pentru că nu ascult acel gen de muzică. Nu-s în target, cum ar veni.

Acestea fiind stabilite, revenim la subiect.

Scântei și venin la adresa Irinei Rimes pentru că a fost aleasă să fie ambasadorul Zilei Brâncuși.

Bine. Hai să privim lucrurile și din alte perspective.

1. Dacă tu – comentator înfocat și ofensat de această alegere – ar fi trebuit să faci o campanie, din punct de vedere strategic ce ai fi ales între o campanie despre care ar fi vorbit 3 oameni și o campanie despre care ar fi vorbit și ar fi făcut tam tam o țară întreagă plus diaspora? Pentru că, atunci când gândești o campanie trebuie să o gândești în termeni de impact – adică facts & figures, sau mai pe românește, în cifre și în rezultate – care și astea se măsoară tot în cifre. Din ce am observat în ultimele 3 zile, impactul a fost uriaș. Din punct de vedere rezultate, aici e discutabil. Pentru că nu s-a luat în calcul faptul că societatea românească – în ansamblul ei – a devenit una al cărei singur punct comun este ura. Hatereala, ca să fiu la modă. Așadar, ia mai dă-l dracului pe Brâncuși ăsta și hai să ne concentrăm pe aruncatul cu noroi, sport devenit național. Să o facem praf pe Irina Rimes și să-l târnuim prin noroi pe ministerul ăsta! Măi ofensaților, nu v-am auzit / văzut să scrieți despre Brâncuși, despre lucrările sale. Păi nu e, mă, ziua lui Brâncuși?!!! Nu sunteți voi, mă, mari intelectuali?!!! Oare n-ați cetit voi, mă, toată marea literatură și n-ați studiat până în cele mai mici detalii – arta – mă?!!! Oare nu mergeți voi prin toate galeriile de artă din România și din străinătate, ori prin muzee? Că doar pentru asta trăiți și doar asta respirați!…
2. Și pentru că, brusc, România este o țară de intelectuali rasați care își educă proprii copii doar în spiritul artei și culturii vin să întreb și eu, așa, într-o doară – ce-ați făcut voi, mă, pentru ceilalți copii? Pentru tineri? Ah, da, stai că știu! Mereu v-ați străduit să atrageți copiii și tinerii către marea literatură și către artă, prin joc, explicându-le contextele, dezvăluindu-le o lume care altfel le este inaccesibilă, pentru că alți maturi nu se chinuie și nu-și consumă energia pe chestii de genul ăsta. Ați făcut mereu asta pentru că așa ați simțit să vă implicați, fără să spuneți că sunteți obosiți, fără să alegeți să trimiteți copiii să se joace pe tablete sau telefoane, ca să vă lase în plata voastră! Așa cum ați ales și să mergeți prin biblioteci, muzee, galerii de artă în loc să vă duceți pe la malluri. Aaaa da, iar în vacanțe nu v-ați dus la all inclusive, ci ați ales să stați prin hoteluri și pensiuni mai ieftinuțe ca să vă ajungă banii să vă plimbați copiii prin locurile acelea, povestindu-le despre istorie, artă și cultură, atrăgându-i în jocuri care să le trezească curiozitatea și să le potolească setea de cunoaștere, făcându-i în acest fel să aștepte cu nerăbdare să ajungă acasă ca să citească și mai multe lucruri despre cele văzute în vacanțe.
3. V-a zgâriat la urechi că Irina Rimes a spuns „domnul sculptor”? V-a deranjat pentru că brusc ați devenit cosmopoliți care nu se deranjează să-și educe copiii să spună „Bună ziua!” / „La revedere!” oamenilor întâlniți atunci când intră sau ies într-o sau dintr-o clădire / încăpere? Irina Rimes este modelul copilului educat să spună (probabil) „sărumana” oamenilor mai în vârstă pe care îi întâlnește, să fie respectuos cu oamenii din jur. În sinea ei cred că s-a gândit „Cum aș putea eu să-i spun pe nume? Nu se cade.” Iar pentru asta, copila asta are tot respectul meu.
4. Nimeni nu s-a născut învățat pe lumea asta! Nimeni! Dar ca să înveți este important și necesar să ai oamenii potriviți în preajma ta. O acuzați că nu s-a documentat în prealabil? Că nu a știut să spună mai multe lucruri? V-a spus un lucru important, la auzul căruia ar fi trebuit să vi se facă rușine: mainstream. Mainstreamul ăsta e sinonim și cu „nouă nu ne pasă de mase, de prostime”. Ei, uite, mie îmi pasă, iar dacă e vreunul dintre cei care citește rândurile astea care o cunoaște pe Irina Rimes, să-i spună că mă ofer voluntar să o ajut și nu doar în privința Zilei Brâncuși. Nu de alta, dar având modelul de mentor al părinților mei, inventez niște jocuri grozave, așa că învățatul va fi de plăcere!
5. Câți dintre voi vorbiți pe bune limba lor, înțelegeți cum funcționează creierul acestor copii și tineri născuți și crescuți în plină explozie tehnologică? Și câți dintre voi vă implicați, faceți ceva pentru ei? Real, palpabil!… Știți voi, oare, care e rata copiilor diagnosticați cu depresie la vârsta de 10 ani în România părinților moderni și fini intelectuali? Dar numărul copiilor care iau droguri sau beau pentru că părinții lor sunt mai preocupați să posteze pe Facebook reușitele progeniturilor decât să se ocupe de sufletele și mințile lor?
6. Dacă Ministerul Culturii ar fi ales un nume celebru – ca să vă facă pe plac, n-ar fi avut de unde alege decât din galeria dinozaurilor, care oricum sunt cei care au contribuit cel mai mult la adâncirea prăpastiei dintre public și literatură, dintre public și artă. Ar fi putut să aleagă un copil olimpic sau un copil cu real talent artistic, dar și aceștia, din păcate, sunt formați greșit de alți dinozauri care îi bagă în cutiuțe din ce în ce mai mici, până când bieții copii ajung să nu mai vorbească limba generației lor și vor ajunge la maturitate, într-o mai mică sau mai mare măsură, niște inadaptați.

Ar mai fi multe de spus, dar cred că e suficient, căci nu mă aștept ca prea mulți să aibă răbdarea să citească tot ce am scris și, cu atât mai puțin, nu mă aștept și să înțeleagă, pentru că focul urii nu lasă privirea să pășească mai departe de cercul său mic.

Dar vă propun să ieșim cu toții din levitația asta „intelectuală”, căci ne trage gravitația în jos și-i mai bine să fim cu picioarele pe pământ!