Parole, parole, parole…

Când am băgat eu de seamă că au început copiii să-mi spună „sărumâna” m-am dus în fața oglinzii, m-am privit lung și mi-am zis

„Madam, te-ndrepți cu pași mari și repezi spre colivă, da’ măcar fă-o cu stil, la dracu’, Doamne iartă-mă! Pune mâna de antrenează-ți creierul, nu te repezi s-o iei înaintea vârstei din buletin!”

Așa că mi-am construit o mulțime de exerciții zilnice, care mai de care mai tâmpite, după chipul și asemănarea. Care este.

Unul dintre astea este să-mi pun parole mai lungi de 30 de caractere, să le țin minte și să le schimb extrem de des.

Asta a fost introducerea.

Cuprinsul e scurt.

Extenuarea nu e vreo noutate în viața mea, așa că de vreo săptămână mai notez câte o parolă care-i mai nesimțită.

Ajung acum o juma de oră acasă, ruptă-n dinți, pun o ceva de mâncare să se pregătească repede. Adică mai repde decât înainte să adorm; și mă mai așez un pic la calculator. Lângă tastatură – un bilețel pe care scrisesem dimineața o altă nesimțenie de parolă. Adică luuungă, nene! Care se termina cu aidiplm, probabil din lipsă de inspirație. Atâta că nu notasem și de la ce e.

Am dat naibilor bilețelul pe motiv de „la asta o să mă gândesc mâine” și m-am apucat să mai lucrez un pic. Dar creierul meu nu voia să renunțe la căutarea răspunsului la întrebarea „de la ce mama măsilor e parola asta, frate?!!!”

Mă enervez în sinea mea, că m-aș fi enervat pe altă sine, dar nu aveam prin casă la ora asta și decid să fac o pauză. Și cum nu pot să stau, zic să verific și câți bani mai am pe card, că parcă iar am dat o poală de bani pe 3 lulele de mâncare. Și mă luminez brusc! N-am nevoie să verific. Parola e de la asta, iar „aidiplm” din final îmi arată clar că nici nu mai e nevoie să mă stresez.

În concluzie, am și creierul antrenat pe ziua de azi, am scăpat și de stres.

Altfel…voi?!!!