Vise și sincronicități

Stăteam întinsă pe patul dintr-un cabinet medical. Trebuia să-mi fac o ecografie.

In dreapta mea era un perete doar cu geamuri. Nu vedeam afară, ghiceam contururile unui oraș necunoscut mie. Tot în dreapta ședea un medic. Nu-l cunoșteam. Așa, cum stătea pe scaun, părea  un tip înalt. Dacă n-aș ști că greșesc cu estimările, aș zice c-o avea spre 60 de ani. Era grizonat. Mai degrabă slab. Fața lui nu trăda absolut nici un fel de emoție. Era și atât.

S-a îndepărtat cu scaunul de ecograf, s-a uitat lung la mine și cu un ton total lipsit de inflexiuni mi-a spus:

– N-o să-ți ascund. Suntem în punctul în care nu se mai poate face nimic. Ai nevoie de operație pe creier și, din păcate, trebuie să ți-o faci singură.

M-am speriat. NU! M-am panicat de-a dreptul! „Băi, nene, ești complet nebun?!!!”

Ca și cum mi-ar fi citit gândul, mi-a răspuns la fel de neutru ca și cum mi-ar fi spus că nu mai e iaurt la magazinul din colț:

– Panica nu te ajută. Suntem aici din cauza ta. Doar tu poți efectua această operație și nimeni altcineva.

Gândurile au început să mi se bulucească în cap, demente, fără noimă, fără un început, fără logică, fără nimic. Iar el părea că mi le citește pe toate și-mi răspundea cu o viteză și o dicție care mă lăsau cu gura căscată.

– Acolo…da, vezi în spatele ecografului…da, acolo unde e privirea ta, e un suport de înstrumente. Alege ce-ți place. Instrumentul pe care îl vei alege este complet nerelevant. Crede-mă!

Din nou panică. Ce să te cred, băi, nene?!!! Ești complet dus cu pluta pe conductă! Cum să mă operez singură? Cum să fac asta într-un cabinet de ecografie? Pe creier? Nuuu, clar ești dus cu pluta! Mai bine fug de aici!

– Nu mai ai unde să fugi! Ai făcut-o până acum! Asta…operația ASTA e ultima ta șansă. Desigur, și alegerea este a ta! Așadar, alege înțelept!

Întind mâna către suportul cu „instrumente” și încerc să-mi forțez și ochii să vadă ceva, orice.

Inima îmi bătea cu putere, direct în creier. Nu știu de ce urmam pașii ăștia. Era complet dement și ilogic. Gândurile mă ardeau, starea de sufocare îmi arăta, brusc, ce importantă e viața pentru mine.

Am întins mâna și mai mult spre suportul cu intrumente. Am înșfăcat ce mi-a picat în mână, făr să mă gândesc, să analizez, să..nimic…

Când am adus obiectul în zona în care, chiar și neclar mă puteam prinde ce naiba e, am înlemnit. Era capul cu „jet laser” cum l-am botezat eu – al mașinăriei cu care spăl eu curtea…o prostie din aia cu presiune mare. Nu credeam că panica poate atinge cotele pe care le trăiam.

Cu „instrumentul” ăsta …operație pe creier?!!!

Și, brusc, am înlemnit. M-am uitat mai cu atenție la medic. Aceeași figură pe care nu puteam citi nimic.

„Și dacă el e…Dumnezeu?!!!…”

Am simțit că fac implozie și am deschis ochii. Eram leoarcă de sudoare, inima îmi bătea să-mi spargă pieptul și, în același timp în creier…

Și primul gând conștient (cred) a fost „aparatul de spalat curtea, cu jet cu presiune înaltă, operație pe creier, ultima șansă, Dumnezeu – schimb totul din rădăcina. Acum mi-a mai rămas „totul sau nimic”

Joia Mare mi-am petrecut-o sub semnul acestui vis, poate deloc întâmplător. Nu știu mare lucru din ce am făcut în ziua aceea. Vineri am început schimbările. Nici nu mi-am dat seama că le fac. În mine s-a pornit un motor. Azi, într-o pauză, ochii mi-au căzut pe niște rânduri dintr-o carte – „te înșeli, dacă vrei să schimbi ceva în viața ta nu începi de lunea. Începi vinerea!”…

Sărbători cu bine să aveți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.